Monthly Archives: February 2010

Din trecut – III

Cum arăta o miresă atunci, fără să se intrebe dacă tortul a fost bun, cât a fost darul, sau cine s-a combinat cu cine.


Fotografia Universal, Emanoel N. Kiriacopel Galatz Str.Gen.Berthelot 42(Mavramol)


4.02.1924

Published: February 28, 2010 | Comments: 3

Din trecut – II


Fotografia High-life sub Hotel Concordia


15.10.1923

Published: February 28, 2010 | Comments: 2

Din trecut – I


Nu stiu mare lucru despre cei de aici, dar îmi place să cred că s-au distrat bine în ziua aia, că n-a plouat, că au fost fericiţi.

Published: February 28, 2010 | Comments: 2

Fotografii

Îmi plac pozele. Mai ales cele bine făcute, clare, cu un subiect sau un mesaj poofy. Îmi plac pozele artistice, pozele de război, pozele alb-negru, sepia şi color. Mai nou, oricine îşi permite să-şi cumpere un aparat foto – spre deosebire de copilăria mea, când a avea cu ce să faci poze era un lux – şi, cu puţin exerciţiu, puţină inspiraţie şi multă pasiune, poate face cele mai faine poze ever. Giga de poze, stocate în calculator, dosare întregi în care trebuie doar să dai “search” şi nimereşti ceea ce căutai. Îmi place nivelul la care a ajuns arta fotografică azi. Şi totuşi nu pot scăpa de pasiunea pentru trecut, când poză însemna o bucată de carton, pe care o dădeai din mână în mână pentru a te lăuda cu ceea ce ai făcut. Îmi place senzaţia de poză alb-negru, cu marginile zimţate, în care întotdeauna ieşeam cu un zâmbet cam tâmp; primele poze color, cam spălăcite, şi pozele color din adolescenţa mea, lucioase, din loc în loc cu câte o amprentă imprimată, pentru că n-am avut răbdare să se usuce cerneala, cu prima tunsoare “emo” de după liceu, cu toate amintirile pe care nu trebuie să dai click, ci doar să dai mai departe.

Şi mai frumoase mi se par pozele vechi. Dar atât de vechi, că abia poţi recunoaşte personajul, sau în care personajele sunt atât de vechi, încât nici bunica nu-ţi poate spune exact despre cine e vorba. Oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată, dar care sunt legaţi de tine printr-o poveste sau printr-o picătură de sânge.

Pozele de mai sus fac parte din trecutul meu inconştient.

Published: February 28, 2010 | Comments: 4

Vopsele de faţă

Am observat că, în general, pentru o femeie există o categorie de chestii (obiecte, utilităţi, minunăţii) care o face să zâmbească instantaneu. Machiajul. De orice fel, culoare, mărime, însă nu orice fel de marcă. Cu toate că şi aici părerile sunt împărţite…
Intră cu o femeie într-un magazin cu “smack-uri” şi observă: ochii încep să-i strălucească într-un mod ciudat, fruntea i se descreţeşte (chiar dacă, cu un minut înainte, era în stare să ia la bătăie pe toată lumea), spatele i se îndreaptă, tocurile parcă sunt mai înalte decât cei 10 cm originali, gesticulează altfel, vorbeşte altfel, are o anumită aură care o înconjoară, deja poţi simţi miros de mir şi smirnă, din moment în moment te aştepţi să-i apară stigmatele. E o transformare în toată puterea cuvântului.
Imediat ce a intrat, vrea să testeze. Zece de tipuri de rujuri, douăzeci de fonduri de ten, o mie de pudre, o multitudine de farduri – fard de pleoape, fard de obraz, fard cu minerale, fard lichid, fard cu semiminerale şi fără parabeni, fard anticomedogen, fard pentru strălucire, fard pastel, fard sidefat, fard cremos -, în fine, o grămadă de chestii care mă bagă în ceaţă mai mult decât integralele compuse pe care nu le-am făcut niciodată la matematică.
După ce testează, compară. “Fondul ăsta de ten are o textură mai catifelată, dar celălalt are putere de acoperire mai mare. Ăsta se mulează după culoarea tenului, dar celălalt dă o strălucire aparte şi nici nu încarcă tenul. Nici nu-l simţi, şi rezistă până la 12 ore. Rujul lichid are mai multe nuanţe, dar cel tradiţional e rezistent la transfer. Ba nu, uite, şi ăsta lichid e rezistent, dar parcă are şi efect de gloss şi nu mă avantajează. Fardul ăsta cu minerale se aplică atât de uşor, uite ce pensulă moale are, trebuie să fie din păr natural, altfel nu ar fi atât de maleabilă. Tuşul ăsta e cremos, poţi face dungile cu mai mare precizie decât cu celălalt, şi cu două nuanţe poţi obţine aparenţa aia de smokey eyes pe care ţi-am arătat-o ieri…”
Lista poate continua, bineînţeles.

Odată ieşită din raiul cosmetic, încărcată de pungi, pungişoare, punguliţe, sacoşele biodegradabile şi cosmetice ultimul răcnet, preamărirea continuă cu descrierea fiecărui produs cumpărat în parte. În fiecare zi, până când realizează că trebuie să mai cumpere un fond de ten pentru că actualul, în ciuda capacităţii lui deosebite de acoperire, nu se mai împacă cu porii şi nici cu nuanţa tenului deja puţin bronzat.
And again…

Concluzia, dacă vrei să faci o femeie fericită, du-te cu ea cât mai des într-un magazin de “vopsele de faţă” – expresia aparţine cuiva la fel de nedumerit ca şi mine în privinţa acestor minuni – şi staţi acolo câteva ore. Efect garantat!

Published: February 27, 2010 | Comments: 1