Monthly Archives: October 2010

Ne place, da, ne place – p. 28

Versurile mi se par geniale. Ascultă-le cu atenţie. Şi încă o dată, şi încă o dată, până când le înveţi pe de rost; până când ajung parte din tine…

Enjoy!

Published: October 31, 2010 | Comments: 2

De ce nu vreau roboţei

De obicei oamenii mă enervează. Sau scriu despre ceea ce mă enervează la ei. Despre ce m-a călcat pe ficaţi, despre tarele lor, despre cei care au reuşit să mă streseze în aşa hal încât să mi-i imaginez la proţap.

Azi… azi e o nouă zi. Nu, nu una care să devină obişnuinţă. Una în care se poate vorbi şi despre cât de faini pot fi unii oameni. Să spunem că e una fără măşti, sau cu toate măştile puse una peste alta.

Nu, nu sunt un fan al umanităţii; da’ dacă mâine când mă trezesc în loc de oameni aş vedea roboţei, pe bune că mi-ar părea rău. Pentru că oricât de perfect, şi de corect, şi de curat ar face roboţeii lucrurile, există câteva chestii pe care nu le-aş schimba la oameni; în anumite momente.

Şi s-o luăm metodic… Oamenii pot iubi. Da, ştiu, poate sună ciudat. Dar chiar pot face asta. Chiar dacă ştii că poate durea ca naiba, chiar dacă poţi să ţi-o iei în freză atât de rău încât să nu ştii ce te-a lovit, chiar dacă te face să stai ore-n şir să te uiţi în gol, să nu-ţi mai trebuiască nimic, să simţi că mai ai puţin şi mori dacă se termină, tot te rişti. Şi, când îţi revii, o iei de la capăt. Mai abitir, mai încrâncenat decât la început.

Poate să-ţi pese. De câini, de ăla de-a făcut criză de epilepsie în mijlocul străzii, de jucăriile din copilărie. Poţi să te legi de orice, poţi să arăţi că-ţi pasă, că nu eşti indiferent total, că există chestii care te scot din impasibilitatea caracteristică, pentru a te face să reacţionezi. Şi ce-i mai ciudat e că niciodată nu ştii cum vei reacţiona când o vei face.

Pot face chestii la care mie mi se ridică părul. Pot să se ridice şi să-ţi ofere-n cor ultimul omagiu; pot să te ducă-n spate dacă te-ai rănit, şi pică bombe, şi nu contează că doare, da’ nu te lasă-n urmă; pot să decidă că “don’t ask, don’t tell” trebuie eliminată; pot să sară-n locul tău în faţa maşinii; pot să se gândească la tine, chiar dacă te cunosc mai mult nu; îţi pot oferi o bomboană ca să nu mai plângi; pot să facă scut uman în faţa ta dacă vrei să ajungi la clinică; pot solidariza cu tine, chiar dacă ar fi mai uşor să te desfiinţeze; pot să-ţi zâmbească în momentul în care ai nevoie de chestia asta; pot vorbi ore-n şir cu tine doar pentru a te face să te simţi mai bine; pot să te ia de mână şi să-ţi spună că va fi ok; pot încerca să schimbe lumea; pot avea încredere în tine, chiar şi atunci când tu ţi-ai pierdut-o; pot decide că nu e corect şi să încerce să corecteze; pot să-ţi doneze rinichiul de care ai nevoie, chiar şi după ce au murit; pot să ţi-l doneze chiar dacă ştiu că asta i-ar omorî; pot să te ridice când eşti la pământ; pot să te iubească, chiar dacă nu-i iubeşti; te pot face să-i iubeşti; pot. Multe.

Trebuie să şi vrea dar, când vor, pot cam orice. Şi da, pot să şi strice, pot să şi distrugă, pot şi să te facă să te simţi mai bas decât eşti deja. Dar nici un roboţel n-ar putea să facă nici măcar chestia asta.

Nu, nu mi-a picat nici un meteorit în cap. Nu, n-am trecut de partea zen a baricadei. Dar, uneori, mai trebuie să spui şi ce pot face bun, nu doar ceea ce fac rău.

Şi-şi pot depăşi limitele. Limite despre care li s-a spus toată viaţa că nu pot fi trecute. Sau limite pe care şi le-au impus, dar de care s-au săturat. Pot să zboare, să meargă pe apă, să te facă să rămâi cu gura căscată, pentru că limitele tale proprii şi personale ţipă din toţi plămânii că tu nu poţi aia.

Pentru că despre partea “psihicoafectivoemoţională” a lor fiecare află prin exemplul propriu şi personal, şi pentru că n-am cum mai mult decât prin cuvinte demonstra că oamenii pot fi şi mai mult decât super faini, vedeţi măcar partea fizică a demonstraţiei; da’ pe bune că, pentru a face toate chestiile alea, îţi pui şi psihicul la contribuţie. Eu, una, am rămas fără cuvinte.

Published: October 31, 2010 | Comments: 4

Să plouă cu lepşe

Am rămas datoare cu câteva lepşe… Azi, două dintre ele:P

1. Daniel mă pune să sintetizez chestiile de care mi-e dor. Şi-i greu, da’ să-ncercăm…

Mi-e dor de momentul în care totul era mai puţin complicat, când era ok, de “big shots” şi de chestiile mărunte care mă făceau să zâmbesc.

De Basta şi de Gri.

Şi-atât.

2. Miss Sunshine vrea să ştie mai multe. Să vedem cât de onorabil mă pot descurca…
– eşti într-o situaţie unde drepturile individului nu există. Trebuie să alegi între Umilinţă şi Bătaie. Ce alegi şi de ce?
Bătaie. Nu-mi place umilinţa nici pe mine, nici pe alţii.

– 3 + 4 = 5 este posibil?
Dacă ai făcut matematică aşa cum am făcut eu, de ce nu?

– Dacă cineva mâine îţi pune pe masă 1 milion de euro şi îţi spune să omori pe cel mai bun prieten, ai face-o?
Nu. Banii se fac, nu-s printre priorităţile mele.

– Spui întotdeauna adevărul?
Încerc. Şi dacă chiar nu poate fi spus, prefer să tac.

– Eşti la un pas să îţi realizezi cel mai mare vis al tău. Pentru a reuşi, trebuie să faci un compromis pe care, în mod normal, nu l-ai face. De reţinut e că, de nu faci acel compromis, s-a zis cu visul tău pentru todeauna. Ce faci?
Compromis, dacă într-adevăr e vorba de visul meu.

– Ai inşelat, furat vreodată?
Zarzărele din copilărie se pun? Şi schimbul cu surprize?

– Ţi s-a făcut vreodată o observaţie negativă în pat?
De ce ar interesa pe cineva chestia asta?

– Eşti în situaţia de a decide într-o situaţie fără ieşire. Trebuie să ordoni moartea unui milion de oameni pentru a salva alţi 5 miliarde. Dacă nu-i sacrifici pe cei 1 milion, atunci vor muri toţi. Care e decizia ta?
Cine mi-ar da mie puterea de a decide chestia asta? Să mă văd acolo, şi mai discutăm…

– Ce aplicaţie/formulă matematică ne poate da răspunsul =123456789?
Habar n-am.

– Pentru ce suma ţi-ai închiria timp de o săptămâna partenera?
Pe nici o sumă.

– Dacă nu ai avea ce mânca, ai da în cap cuiva?
Doar dacă mi se pare destul de apetisant pentru a fi pus la proţap. Altminteri, rămân pe alimentele tradiţionale.

– Când ai făcut ultima oara sex şi cu cine?
Şi, din nou, de ce ar interesa pe cineva asta?

– Dacă ai fi Dumnezeu pentru o zi, care ar primele 7 lucruri pe care le-ai face?
Lobotomie gratuită şi obligatorie pentru unele persoane; maşini cu două pedale; tinereţe fără bătrâneţe…Mă simt ca la Miss Univers. Normal că aş rezolva, în primul rând chestiile care mă afectează pe mine…

– Dai bani la cerşetori?
Dacă-mi place faţa lor şi nu mă trag de mânecă.

– Mâine e sfârşitul lumii. Ai 24 de ore la dipoziţie. Ce ai face în aceste 24 de ore?
Pahar de vorbă.

– Într-o zi te sună cineva şi îţi spune că ştie cel mai groaznic secret al tău. Dacă nu-i dai ce şi cât vrea, va spune tuturor. Dacă s-ar afla, acel secret ar distruge tot ce ai clădit, ai pierde totul. Ce vei face în continuare?
Vânat, găsit, distrus.
Sau, varianta mai paşnică, n-are decât să spună. N-am secrete atât de groaznice.

Am scurtat-o în mod evident. Sper să nu se supere nimeni. Ca de obicei, pe bază de autoservire.

Published: October 31, 2010 | Comments: 2

Mini adaptor

Prima problemă care mi-a sărit în ochi când am auzit de adaptorul wireless USB EW-7811Un a fost că e extraordinar de mic. Adică mic, mic de tot. „De ce problemă?” or să întrebe sprâncenele ridicate. Pentru că, la fel ca orice posesor de mâţă care se respectă, ştiu că lucrurile mici le înnebunesc. Dacă au văzut un şurub, o gâză, sau orice altceva mic, intră în transă. Se transformă, nu mai poţi discuta cu ele, nu mai ai ce face decât să te chinui să salvezi chestia minusculă din ghearele necruţătoare ale prădătorului.

Deci, presupunând că mi-aş pune-n gând să folosesc sus-numitul adaptor wireless, prima chestie pe care ar trebui s-o fac ar fi să-l ascund cât mai bine de tigrul care hiberează în interiorul mâţei mele. Bun, o să spuneţi, da’ poţi să-l înfigi cu încredere într-un port USB şi să uiţi de el. Destul de corect, da’ ar trebui mai întâi să-mi leg pisica la ochi, pentru a nu vedea unde ascund „inamicul”. Sau să aştept să plece prin vecini, şi-apoi pe furiş să-i prezint adaptorului noua lui casă.

Şi-acum, pentru că am reuşit să-l ascund, pot uita fericită de el, pentru că, la cât e de mic, nici nu-i greu să uiţi că-l ai prin preajmă. Ce face micuţul? Suportă rate de transfer de date de până la 150Mbps, atunci când este conectat la un device wireless 802.11n, fiind de 3 ori mai rapid decât o conexiune obişnuita 11g. Cu alte cuvinte, reţeaua mea va merge atât de rapid, că n-o să ştiu nici ce-a păţit, nici de unde vine minunea. Plus că-mi va oferi o rază de acţiune de vreo 3 ori mai mare, iar dacă mă decid să-mi iau, până la urmă, laptop, îl voi putea folosi fără grijă; n-are cum să se strice adaptorul, pentru că e atât de ascuns, încât e protejat; ca un melc în cochilie.

Aş putea să vă povestesc multe: cum am ajuns pe o planetă necunoscută, dintr-un univers solar necunoscut, şi adaptorul m-a ajutat să comunic cu familia mea de pe pământ; cum m-am folosit de-o gaură neagră, pentru a călători din prezent în viitor, şi să vezi minune! Adaptorul mergea fără nici o problemă! Cum mergeam eu prin deşert, fără apă, fără speranţă de salvare şi, datorită adaptorului magic, am prins semnal şi reţea şi-am fost găsită, pe jumătate moartă, dar cu micuţul strâns în pumn pentru că, de, nu puteam renunţa la el. Mai am şi alte scenarii. Da’ pe bune acu’. N-am nici o afinitate pentru SF.

Ce m-a încântat a fost că protejează mediul, consumând energie mai puţină; că cică e atât de deştept, încât ajustează automat puterea de transmisie în funcţie de distanţa pe care transmite şi de încărcarea CPU, pentru a reduce consumul de energie atunci când nu se foloseşte transmisia wireless.

Aşa că, la-ntrebarea „cum l-aş folosi”, răspund sincer, fără artificii: momentan, n-am nevoie de un adaptor wireless. Dacă l-aş lua, l-aş folosi cât se poate de simplu, pentru că da, interfaţa de configurare în 16 limbi EZmax mă va ajuta să-l configurez în câteva minute. L-aş fixa în portul usb, şi-aş uita total de el. Nu pot să spun că-mi va schimba viaţa pentru că, momentan, viaţa mea n-are nevoie de-o schimbare la nivel de gadget-uri.

P.S. – Super Blog, etapa 20.

Published: October 30, 2010 | Comments: 2

Legalegalización

Când faci ceva rău şi se află, eşti pedepsit. Dacă ai furat o bomboană, ditai papara. Ai trişat la cărţi, bumbăceală. Ai lovit pe cineva, închisoare. Pedepse prestabilte pentru lucruri pe care le-ai făcut, şi care i-au afectat pe ceilalţi, într-un fel sau altul. Dacă nu se află, mai devreme sau mai târziu tot se-ntoarce împotriva ta. Un set de norme care ţin umanitatea din noi sub control, astfel încât să nu ne trezim într-o bună dimineaţă cu mâinile încleştate în părul vecinului sau, mai rău, cu mâinile vecinului în jurul gâtului. Bun. Până aici e clar. Chestiile ilegale sunt chestiile pe care nu trebuie să le facem pentru că-i afectează negativ pe ceilalţi.

Problema mea e alta: de ce sunt ilegale şi anumite lucruri care ţin doar de persoana ta? De ce e ilegal să treci cu mai mult de un carton de ţigări graniţa, în condiţiile în care ştiu sută-n mie că eu sunt cea care le va consuma? De ce e ilegal să ai mai multe neveste? De ce e ilegal să fii gay şi căsătorit?

Bun, să spunem că partea cu ţigările pot s-o trec cu vederea, pentru că grănicerul de serviciu n-are cum să bage mâna-n foc că eu sunt extrem de sinceră şi nu mă apuc să vând ţigări pe sub mână imediat ce am sărit de partea cealaltă a barierei. Să spunem că nu poţi avea încredere că oamenii spun mereu adevărul, că, de cele mai multe ori, se minte cu neruşinare, să spunem că nu poţi folosi poligraful pe fiecare persoană care trece graniţa cu ţigări în geantă.

Da’ poligamia? Aici care-i problema? Dacă eu vreau să am mai multe neveste, şi ele sunt întru totul de acord, şi le convine chestia asta, ba chiar se şi înţeleg de minune între ele, care-i problema legii? Nu văd de ce se face diferenţa între o persoană care se culcă în fiecare seară cu altcineva, şi una care face aceeaşi chestie, dar se foloseşte de acelaşi acoperiş, ba chiar e atât de sincer încât spune ce şi cum. Nu pricep ce are de-a face legea cu opţiunile de viaţă ale omului. N-am auzit până acu’ de lege care să se împotrivească celor care vor să se călugărească. Adică, să fim serioşi, cei care se călugăresc, dispar total de pe harta populaţiei; nu produc, nu consumă; se retrag total; dispar. Nu-i opreşte nimeni, cu toate că nu ajută nici la consolidarea ideii de “familie”, nici la perpetuarea speciei. Dacă “zerogamia” nu e ilegală, poligamia de ce e?

Să ne înţelegem. Eu, personal, n-aş rezista cu mai multe “soţii”. Pentru că nu percep ideea de a iubi mai multe persoane în acelaşi timp. Mi-ar fi imposibil, clar m-aş gândi că, la un moment dat, una dintre ele se va simţi ignorată, prefer intimitatea în doi nu în mai mulţi. Şi-n plus, sincer, femeile sunt complicate şi când vin într-un singur exemplar, darămite să fie mai multe, sub acelaşi acoperiş. Da’ dacă unii pot, se descurcă, ţin piept uraganului, cine sunt eu să le interzic această plăcere?

Şi-nc-o chestie: pe cine afectează poligamia? Nu face nimic rău. Nu dă nimănui în cap, nu fură, nu răneşte pe nimeni. Mai mult decât atât, nu înşeală, nu provoacă drama, e sinceritate totală. Şi-atunci de ce e ilegală?

Partea a doua: căsătoriile gay. Nu, nu m-am transformat peste noapte într-un fan înfocat al nunţilor. Nu, nu mă atrage ideea; da’ nu pricep de ce e ilegală. Adică, la fel ca poligamia, nu afectează pe nimeni. Nu e problema nimănui ce acte are cineva în mapă, nu afectează pe nimeni ce face unul sau altul în propriul dormitor, de ce e ilegal? De ce e pus pe acelaşi plan cu crima cu premeditare, cu genocidul, cu evaziunea fiscală şi cu jaful armat? Toate astea sunt ilegale. Traficul de arme e ilegal; consumul de droguri, la fel; să dai în cap cuiva, să furi, am mai zis, chestii care afectează pe alţii. Căsătoria gay nu afectează pe nimeni, şi totuşi e ilegală.

Să-mi fac un tatuaj e o opţiune de viaţă; să-mi pun pierce-uri, la fel; să fug cu circul, să-mi dau demisia, să fumez. Toate mă afectează pe mine. Doar pe mine. De ce se bagă legea în viaţa mea proprie şi personală? De ce nu contează faptul că mă căsătoresc, ci doar cu cine sau cu câte persoane?

Păi, pe principiul ăsta, eu zic să fie ilegal şi să te căsătoreşti cu o persoană violentă; şi cu una dependentă de jocuri de noroc, şi cu una care bea mai mult decât periodic, şi cu una care fumează, şi cu una care are diabet; ba chiar, pe bune acum, blonzii să nu se căsătorească decât cu blonzi, persoanele înalte doar cu altele la fel de înalte, obezii cu obezi. Păi, de ce unele chestii să fie opţiuni, iar altele interzise prin lege? Dacă tot băgăm legea în viaţa omului, măcar s-o băgăm total.

Şi iar spun discriminare. Pentru poligami şi pentru gay. Nu, nu e nici o campanie; dar în virtutea restricţiilor ăstora, ilegalul e doar o mare bătaie de joc. Şi dacă tot discriminăm, măcar s-o facem total; sau să n-o mai facem deloc. Nu mi se pare o chestie care să necesite nuanţe. Dar da, asta sunt eu. Şi aşa se gândeşte pe planeta mea…

Published: October 30, 2010 | Comments: 17