Monthly Archives: June 2011

A fost odată un autocar

Pe vremea când eram eu mică, pentru a ajunge de la Galaţi la Tulcea existau două modalităţi: cu vaporul pe Dunăre, sau cu autocarul. Asta dacă n-aveai maşină proprie şi personală, care să te ducă lejer la destinaţie. Cum n-aveam, rămâneau astea două.

Şi cu vaporul era aşa de fain, că nici nu simţeai când treceau alea 4-5 ore. Mai hrăneai un pescăruş, te mai uitai puţin la apă, mai găseai cine ştie ce revistă, iar mai hrăneai un pescăruş, toate bune şi frumoase. Era şmecher să merg la Tulcea. Nu tu rău de vapor, nu tu probleme; fără griji, fără nevoi. Asta până când a avut Mogoşoaia geniala idee de a se scufunda. De-atunci a început coşmarul. Evident că habar n-aveam eu d’astea, da’ cum Camelia nu se ducea singură la Tulcea şi Bucur are probleme cu apa şi cu vapoarele care pot lua apă la bord, visul copilăriei mele s-a sfârşit. Nu tu vapor, nu tu apă, nu tu pescăruşi. Autocarul, frate, pân’ la Tulcea şi-napoi, că n-am vrea să stăm pe fundul Dunării ca Mogoşoaia. Mai bine sardelizaţi în autocarul minune.

Mă, şi erau autocarele pe atunci nişte râşniţe obosite, care făceau scandal din toate încheieturile; şi miros de motorină, şi fum de eşapament, şi pe bune ca toată lumea auzise de Mogoşoaia şi se-mbulzeau toţi în singurul autocar care mergea pe vremea aia încolo. Umăr la umăr, şold la şold. Din punctul de vedere a metrului meu jumate, era mai degrabă cap la şold. Nu tu aer, nu tu rază de lumină. Imploram cerul pentru soare. Multe serpentine, şi ia curba nu din proprie iniţiativă, ci pentru că toţi ceilalţi o luau pentru tine. Şi respiră cureaua lu’ nenea din stânga şi sacoşa lu’ tanti grasă din dreapta. Aruncă un ochi rău către scaunele ocupate şi către fericiţii lor posesori, taci, că n-ai cum vorbi, că nu se-aude nimic, ţine-te tare, stai pe propriile picioare, că şi dacă leşini te ţin ceilalţi, n-ai loc unde pica, şi, Camelia, mamă, n-ai scăpare că orele trec greu şi maşina nu merge mai repede, şi chiar de-ar merge tot mai ai mult până acasă. Noroc cu Bucur. Juma’ de drum m-a ţinut pe umeri, cu nasu’ îndesat în geamul de sus, că şi Bucur are rău de autocar, da’ parcă ţine mai mult la puiul care stă să pice, şi-l ţine frate, aproape de aer, că doar aşa să reziste amândoi. Unu’ cu porţie de geam, altu’ cu gându’ că puiu’ nu moare.

Singurul drum cu autocarul pân’ la Tulcea. La-ntoarcere, “ia-mă, nene” a scris pe noi. Şi-apoi a luat Bucur maşină, că între două rele, o alegi pe a treia comodă. Nici aşa n-a fost raiul, da’ măcar puteam opri de fiecare dată mă săturam de serpentine, sau puteam dormi liniştită tot drumul. Şi-acu’ am coşmaruri legate de autocarul ăla. Sper să-l fi scos de pe traseu. Nu de alta, da’ trebuia îngropat încă de pe atunci. Acu’ ar fi piesă de muzeu. “În autocarul ăsta era să se sufoce Camelia Bucur”. Aşa, ca să ştie toată lumea.

Pân’ la următoarea amintire, la bună vedere!

Published: June 30, 2011 | Comments: 16

A patra pe dreapta

Lepşuită de dimineaţă. Se ia folderul cu poze, se alege al patrulea folder şi, din el, a patra poză. Se publică a patra poză şi se explică. Asta pentru că mi-a pasat-o Catwoman

Şi cică tre’ s-o şi explic… Păi, eram eu cândva mică, şi s-au decis ai mei că e momentul să mă duc la grădiniţă. Poza cu pricina e undeva pe la Crăciun, prin ’88 zic eu, iar aia de stă în stânga mea e crăiasa zăpezii, care mă enerva teribil pentru că avea părul lung şi-o chema Raluca. În dreapta cum te uiţi la poză, urmează Nina, două fete pe care nu le mai ţin minte neam, încă o Raluca, Aura şi Oana. Toate fulgi că, de, n-aveam nici una părul la fel de lung ca Raluca unu.

Acestea fiind zise, leapşa ar trebui să se ducă la alte 4 persoane. Dar cum mă simt darnică azi, zic să se ducă spre toţi cei care se-ncumetă.

Lepşuiţi fericiţi!

Published: June 30, 2011 | Comments: 6

Caut nervi

Azi dimineaţă n-a trebuit să închid geamul din cauză de plod. L-am închis, ce-i drept, da’ pentru că plângea câinele propriu şi personal; cum pe el nu mă pot enerva, mi-am continuat somnul liniştită.

În mod ciudat, nu mai ţine nimeni nici o dietă. Ori au trecut nunţile, şi nu mai au motiv nici să-ncapă-n rochii, nici să-şi menţină silueta, ori s-au obişnuit cu ideea că nici o dietă nu funcţionează pif-paf, şi că-ntr-o săptămână n-or s-arate ca Agyness Deyn. La fel de ciudat, nu s-au mai uitat la televizor, sau n-au mai simţit nevoia să împărtăşească în gura mare. Şoferii de taxi au intrat în silentio stampa. Lumea a început să se spele; sau s-a mai răcit afară şi nu se mai simt efluviile… Tanti de la consignaţie mă serveşte cu zâmbetul pe buze, vânzătoarele sunt prinse în discuţii interminabile despre orice, maniacii religioşi s-au retras în vizuinele lor, cocalarii au dispărut în concediu, plozii s-au dus la ţară, deja e “prea perfect”…

Da, mă enervează vremea. Vreau vară, vreau 45 de grade la umbră, vreau să simt că nu mai pot respira de-atâta căldură. Da’ nu, că vezi tu, că s-a gândit primăvară să intre-n prelungiri. No biggy, vine şi vremea mea.

A, da, şi-am comandat un gin tonic. În care limbaj “gin tonic” seamănă cu “cuba libre”? Pentru că mie asta mi-a adus don’şoara care se ocupa cu servitul. Evident c-am trimis-o înapoi, să-mi vină cu ginul tonic în dinţi. S-a-ntors. Gin tonic fără pai; şi m-a-ntrebat nevinovată dacă vreau şi gheaţă la el. Nu, dragă, eu, să vreau gheaţă? Da’ de când ai mai auzit dumneata că la gin tonic se serveşte şi gheaţă? Ce-ai înnebunit? Normal că vreau gheaţă! Şi-ncă 3 cuburi… Vine gheaţa, vine paiul, trag fericită o înghiţitură consistentă şi… Tonicul era, pe bune, da’ ginu’? Ginu’ unde-i? Şi-a luat vacanţă? Ginul care era acolo n-ar fi fost simţit nici de-o virgină care n-a gustat în viaţa ei alcool. S-o fi gândit că mi-e foarte sete şi tre’ să mă hidratez, mititica de mine. Ce-mi place când se gândesc unii la binele meu fără să le fi cerut asta. Ador total.

Pot să mă enervez pe faptul că n-am mai avut pe ce mă enerva?

Pân’ la următorii pseudonervi, la bună vedere!

Published: June 29, 2011 | Comments: 14

Epilează-te fericită

Mă enervează ăla care a decis că e musai să aibă şi femeile păr pe picioare. Pe bune acu’. Nu face nimic, doar creşte şi aşteaptă să fie epilat. E inutil. Nu ţine de cald pentru că, dăăă, există haine care se ocupă de chestia asta; nu te apără de insecte, nu se-nfoaie să te facă mai periculoasă în momentul în care ţi-e frică, e total degeaba acolo, spun. Nu-i pricep rostul nici la bărbaţi, da’ cică-i face mai masculini şi mai fioroşi. Aşa o fi, dacă zice legenda. Da’ de-a lungul evoluţiei, de ce n-a putut să rămână doar la ăştia de vor să fie feroci şi periculoşi?

Nu, că vezi tu, că trebuie să suferi din mai multe părţi. Nu ţi-e de ajuns că PMS-ing? Că ai onoarea şi plăcerea de a putea rămâne însărcinată? Că poţi prinde o droaie de replici stupide, că nu poţi să cari 50 de kile pe-un umăr, că nu deosebeşti foarte bine frâna de ambreiaj, că tre’ să rogi un it-ist să-ţi schimbe organele interne ale compului şi că de-abia ai învăţat să schimbi priza fără să-ţi faci şi părul permanent? Nu ţi-e! Na, ia de-aici, păr pe picioare! Treci prin chinurile iadului cu epilatorul. Nu vrei epilator? Ia ceară. Tot ustură cumplit. Bic? HA! Am rămas fără piele pe picior o lună din cauza nenorocitului care tăia prea bine. Da’ nu-i nimic… Noi suntem sexul ăl slab.

Mă uit aşa, cu un ochi rău la asiatici şi la amerindieni. Frate, fir de păr n-au, fericiţii. Nu tu probleme, nu tu dileme, nu tu sânge pe pereţi. Relaxare totală. Bineînţeles că mulţumesc marelui Manitu că nu i-a trecut prin cap să-nzestreze femeile şi cu păr pe piept. Aia ar fi fost de-a dreptul dureros. Direct acid sulfuric, că nu mai ţine vrăjeala cu soluţii light. Şi cică asta-i dreptate. N-ar fi fost amuzant să beneficieze şi bărbaţii de PMS? Măcar să se regleze cât de cât balanţa…

Pân’ la următoarea dilemă, la bună vedere!

Published: June 28, 2011 | Comments: 18

Ţăranul nu-i mârlan – p. 2

Îi ştii pe ăia de calcă greu, aşa, de parcă au spart şapte cartiere înainte? Ăia care îţi pot explica cu stil că dacă n-au fost “la Italea” sau “la Spanea” şi n-ai venit cu lovele, eşti varză, frate, pen’ că nu contează nimic altceva decât banu’ şi gagica. Cât mai împopoţonată, cu rochie cât mai lucioasă, cu cât mai mult gloss şi cu cât mai mult glitter? Eventual că maşina nu e maşină dacă nu e “Merţ” sau “Bemveu” şi că ce să ştii tu? Du-te, frate, ieşi în lume, fă-ţi relaţii că alea contează dacă vrei să fii şmenar, nu faptul că tragi ca boul la program fix, 8 ore pe zi, pentru un salariu oareşcare. Te pierzi, frate, şi te iroseşti. Da, de ăia vorbesc.

Da’ pe ăia care sunt în stare să-ţi deseneze, să-ţi intre odată-n căpşorul ăla blond că dacă n-ai aur, n-ai nimic? Că aurul contează, nu cum te fandoseşti tu cu argint, pen’ că pe aur poţi să-l schimbi oricând, şi dacă n-ai bila de aur pe deşt şi bibiloaiele la ureche, tot degeaba. Şi da, mai bagă şi vreo trei-cinci brăţări, că nu contează că ai un kil în plus, atât timp cât îl ai pe tot la vedere, şi arăţi de parcă ai fi jefuit Banca Naţională, da’ tre’ să se vadă, că dacă nu se vede, degeaba-l ai.

Ăia care încă mai au pământ sub unghii, şi pe vremea când ieşeau cu vaca la păscut n-aveau probleme să-i bată vântul din toate direcţiile, da’ dacă stau 5 minute s-aştepte să li se ia comanda, fac criză de nervi. Că cum poţi tu să-i tratezi aşa? Păi, ştii tu, fraiere, cine este ei? Că te poate cumpăra pe tine cu tot localul tău, dacă-şi dă interesul, şi mănâncă hamsii ca tine dimineaţa, la micul dejun. Cu usturoi, că doar aşa se mănâncă hamsiile. Şi nu, n-are treabă nici cu pasta de dinţi, nici cu guma de mestecat după. Alea-s vrăjeli inventate pentru d’ăştia, d’alde tine.

Da, de mârlanii cu impresii vorbesc. Ştiu că-i pleonasm. Dar de când s-a dat liber la soare, parcă s-au înmulţit. Sau pur şi simplu au ieşit din vizuină; ziua e mai lungă, lumea trebuie să-i vadă, să-i admire şi da, să-i invidieze. Pentru că-n mod clar din invidie scriu. Pentru că-mi doresc total şi iremediabil să fiu un mârlan cu stare şi să-mi plimb femeia în maşină cum n-a văzut Galaţiul. Visul meu secret. Şşşt! Să nu mai ştie nimeni…

Pân’ la următoarea sprânceană ridicată, la bună vedere!

Published: June 27, 2011 | Comments: 21