Drobul de sare – p. 2

Am aflat cu întârziere că ieri trebuia să fie sfârşitul lumii. Bine, cu o marjă de eroare. Dacă n-a fost ieri, o să fie în octombrie; dacă nu în octombrie, atunci în 2012. Dacă nu, atunci clar o să fie cândva. Indubitabil.

Mă rog, c-o să fie, e stabilit deja. Cum am aflat eu, asta-i altă poveste:
Vecinii mei, ăia cu copilul matinal, sunt protectivi, fatalişti şi extrem de informaţi. Ei, şi-au auzit ei c-o să fie mare cutremur mare. Eu ziceam că s-au obişnuit deja cu verdicte apocaliptice şi că le-a venit mintea la cap. Big mistake; huge mistake. M-am înşelat teribil. Au luat-o de bună. C-o să dispară jumătate de planetă şi c-o să fim cu toţii în curând cu ochii în X. Dead, over, kaput, конец.

Doar cei pregătiţi şi vigilenţi vor supravieţui. Aşa că s-au gândit ei să fie vigilenţi şi pregătiţi, şi ghici ce făceau undeva pe sâmbătă… Cu lăbuţa dusă pios, sfios şi candid la inimă spun: duceau bidoane cu apă la beci. Da, da, aţi citit bine. BIDOANE CU APĂ. Vreo 30 am reuşit să număr; dup-aia le-am pierdut şirul. Başca conserve de carne. Asta pe lângă toate chestiile pe care le are orice om normal la beci, gen murături şi gem. N-am avut răbdare să văd dacă şi-au dus şi pături, baterii pentru lanternă şi vreun bibelou care să transforme beciul într-o căsuţă primitoare în vremuri de restrişte, dar nu’ş de ce am impresia că da.

Şi-aşa am aflat eu c-o să murim aproape sigur luna asta.

Inconştienta de mine a pufnit în râs. Realista din mine spune că, dacă e să mori, mori cu toate bidoanele de apă lângă tine; dacă e să supravieţuieşti celui mare cutremur, apăi supravieţuieşti. Rozi copaci şi bei rouă. Cuţit să ai şi oh, the possibilities! Dar, hei, asta-s eu. Alţii preferă să fie pregătiţi din timp; dacă mor, măcar să moară cu proviziile-n fapt.

Şi la câte sfârşituri ale lumii au fost, nu pot să nu mă-ntreb cât de credul tre’ să fii să le iei pe toate de bune şi cât de tare tre’ să fii de inimă ca să nu faci infarct de fiecare dată, înaintea celui de-al ţâşpelea sfârşit.

Pân’ la următoarea apocalipsă, la bună vedere!

Comments (8)

  1. Torden

    ce tare :))… astia chiar au luat-o in serios :)))

    Reply
  2. Lillee

    Toate apocalipsele astea au dat si vor da error 404, not found. Se impute apa aia de la beci, ce dracu’…

    Reply
  3. Fetita Junglei13

    L-am ratat si p-asta?
    Cum?De ce?Cand trebuia sa vina?

    Reply
  4. Camelia Bucur

    @Torden – cred c-ar fi fost inutil să-ncerce cineva să-i convingă de contrariu :l

    Reply
  5. Camelia Bucur

    @Lillee – presupun c-o ţin acolo până după ce trece şi 2012; să fie siguri…

    Reply
  6. Camelia Bucur

    @Fetita Junglei13 – păi, acum e sigur: undeva între sâmbăta trecută şi decembrie 2012. be ready;)

    Reply
  7. titina

    radem-glumim dar, ca toate isteriile colective, si asta cu apocalipsa iminenta a dat nastere unor industrii profitabile.
    se vand buncare portabile, cutite cu lama antiatomica, filtre de apa, de aer, de cacat… ca si-ala va fi contaminat :-P
    prostia e sursa de profit, iti dai seama ce si-a frecat mainile comerciantu’ care i-a vandut bidoanele? n-a stiut saracu’ ce mana cereasca i s-a revarsat la usa buticului… poate s-a dus si la biserica sa dea un acatist de-atata noroc… si-acolo a aflat ca-l paste apocalipsa, i-a pierit zambetu’ de pe buze si-a blestemat ziua in care a vandut ultimele bidoane unuia mai informat decat el :-D

    Reply
  8. Camelia Bucur

    @titina – momentul în care vom intra în pană de bidoane va fi, într-adevăr, APOCALIPTIC.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *