De grija altuia – p. 6

Mă, am şi eu o problemă. Bine, mai multe, da’ azi una care mă râcâie. Ca o iritaţie care te mănâncă şi, cu cât te scarpini mai mult, cu atât mâncărimea e mai insuportabilă.

Ştiu aşa: te duci la serviciu ca să munceşti. Să tragi cât poţi sau să-ţi bagi picioarele, în funţie de caz, dar totul pe barba ta. Adică munceşti pentru tine, pentru salariul tău, nervii tăi sunt în joc, timpul tău liber e ăla afectat, mă rog, stai 8 ore pe zi pentru că vrei să vezi ceva pe cardul ăla la sfârşit de lună şi pentru sesiunea de shopping de după. Asta-s eu.

Da’ se pare că alţii au un job din cu totul alte motive. Ca să vadă cu ce haine s-a mai îmbrăcat colegu’. Ce a mai făcut în bucătărie, sau în dormitor, sau în spaţiul propriu şi personal. Şi dacă colegu’ nu zice, apăi să presupună ce ar fi făcut colegu’. Ca să-i calculeze salariul, orele de concediu fără plată, prima, calitatea muncii; ca să-i numere ţigările fumate, cafelele băute, înghiţiturile de apă şi strănuturile.

Că unii n-au viaţă personală, înţeleg. Da’ de ce te fute grija de viaţa mea? Înţeleg că eşti frustrată. Că poate dieta aia n-a dat rezultatele scontate, că te doare capu’ de la cât îţi urlă plodu’, că poate blestemi ziua în care te-ai măritat, da’ mă doare fix la doi metri mai în faţă de toate problemele tale. Nu exişti decât ca un corp care se întâmplă să treacă pe lângă mine. Nu-mi pasă de cât munceşti, de cât îţi iei, de tine. Şi-atunci, mă repet, pe tine de ce te fute grija de mine?

Dac-aş putea munci într-o cutie, aş face-o. Numai să nu mă mai vezi. Să uiţi că exist. Da’ nu se poate. Şi mi-e că ar fi prea multe cutii, pentru toate persoanele cu care ai ceva de împărţit. Dispari, vis urât. Pentru că un harakiri ar face prea multă mizerie.

Pân’ la următorii nervi, la bună vedere!

Comments (12)

  1. Cristina

    Invidia e de vina… Invidie pt ca :
    – esti diferita
    – iti poti trai viata linistita fara sa te doara capu’ de ceea ce fac ceilalti,
    – fara sa impartasesti detalii doar asa, de amorul artei

    Reply
  2. Torden

    Cristina :)… subscriu :)

    Reply
  3. Camelia Bucur

    @Cristina – Welcome, Cristina:)
    Da, e posibil să fie invidie, sau e posibil să fie o acută lipsă de viaţă personală.
    Oricum ar fi, e imposibil să nu dai atenţie măcar pentru un moment; atât cât să ţi se facă silă.

    Reply
  4. Cristina

    Thanks Cami :D
    Daca cei de la munca nu stiu foarte multe despre tine, diseca si cea mai mica informatie si la un moment dat ajung sa faca din tantar , armasar . Asta nu se intampla neaparat din lipsa de viata personala; cauza poate fi noul sport national: barfa :)
    Si da, e imposibil sa nu dai atentie macar pentru un moment, dar cel mai bine e sa-i lasi sa-si traiasca viata lor trista [pentru ca e trista daca isi ocupa mai mult de jumate din timp barfind..]. Astia nu merita nici macar luati la misto;nu de alta, dar nu cred ca ar intelege ce vrei sa spui :)) au obrazul prea gros ca sa poata intelege un misto fin.

    PS: Vorba aia, in orice padure exista si uscaturi. De ce sa-ti mananci nervii tu, falnicul stejar? :))

    Reply
  5. Camelia Bucur

    @Cristina – bârfa e deja sport tradiţional; e mai cunoscut decât oina…
    tocmai asta e faza: îi laşi să trăiască. ei de ce nu pot face la fel???

    “falnicul stejar”? deja mă vizualizez:)))

    Reply
  6. teonegura

    Hehe, ai spus vorba lui Dabija :)) Ii stiu, mi-e greata de ei. Si te barfesc ca nu socializezi, ca stai la tigara, cand tu nici macar nu fumezi :D

    Reply
  7. Cristina

    Nope, nu pot face la fel. Nu-s capabili, sunt limitati genetic :))

    Reply
  8. Camelia Bucur

    @teonegura – deja poţi afla de la ei lucruri pe care nu le ştiai despre tine; da’ ei le ştiu…

    Reply
  9. Camelia Bucur

    @Cristina – şi-atunci de ce au voie să umble dezlegaţi prin lume?

    Reply
  10. Cristina

    Pai,Cami, nu poate fi toata lumea inteligenta, cu un bun simt al umorului, cu gusturi muzicale bune, cu bun simt, and so on. Ar fi prea monotona viata:)) Tre’ sa mai existe si specimene care te calca pe bataturi cu fiecare ocazie,care sunt superficiale pana in maduva oaselor [nu de alta, dar e foarte usor sa te ghidezi dupa aparente], specimene care in fata in zambesc si iti infig cutitul in spate cand te astepti mai putin.
    Pe langa faptul ca si mie imi provoaca sila, de cele mai multe ori ma amuz cand vad pana unde poate ajunge prostia omeneasca.
    Oricum, persoane ca cele de la locul tau de munca se gasesc in toata tara; persoanele alea alcatuiesc 80% [daca nu mai mult] din societatea in care traim. Societate pe care o urasc din tot sufletul meu mic si negru

    Reply
  11. Camelia Bucur

    @Cristina – mda, clar ar fi monoton; doar că, uneori, chiar ar fi fain să existe puţină monotonie din asta.
    poate ajunge până departe; pe încercate.

    Reply
  12. Pingback: Egalitate, dar nu pentru căței – p.3 | Erase Rewind

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *