Amintiri în vid

Sunt copil al Revoluţiei. Mie Moş Crăciun nu-mi aducea nici Milka, nici banane. Mie Moş Crăciun îmi aducea ciocolată Primăvara, Rom Tricolor, Scufiţa Roşie şi mere. Până să mănânc Topi Top, am mâncat cocoşei pe scobitoare; până la BoniBon – bomboane Sidef; până la La Vache qui Rit – brânză topită Albalact, puţin iute, greu digerabilă. Aveam maşină de spălat Albalux, frigider Arctic şi televizor Diamant. Pân’ la Revoluţie credeam că ciocolată străină înseamnă Lacta. După Revoluţie, televizor străin era Goldstar. Şi-am asociat mult timp produsele româneşti cu perioada în care urcam 9 etaje pe întuneric, pentru că se tăia lumina; cu lipsa de opţiuni în materie de orice şi, într-un fel, cu lipsa de libertate.

Au trecut ani de-atunci. În care am văzut, am gustat, încercat, comparat. Departe de mine gândul să spun c-aş alege exlusiv produse româneşti din pur patriotism; departe de mine gândul să spun că aş alege doar produse „din afară” pentru că-s mai bune, sau mai în trend. Părerea mea? Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului.

Există o serie de produse pe care le prefer dacă-s „străine” sau „sub egidă”: ţigările, anumite băuturi alcoolice, bomboanele de ciocolată. Dar dacă mă pui să aleg între mere româneşti şi mere „de Grecia”, românesc voi alege. La fel cu tot ce înseamnă legume/fructe. Şi, repet, nu din patriotism, sau pentru că aş încerca să redresez cu propriul portofel economia naţională. Ci pentru că o căpşună românească are gustul ăla, pe care-l avea şi când eram mică, şi le mâncam direct, nespălate, din grădina bunică-mii. Pentru că-mi place să văd că laptele face caimac după ce-l fierb, nu să-l beau direct din pet şi să nu ştiu nimic despre vaca aia, care l-a făcut degresat, şi inutil de fiert. Pentru că puiul de Avicola are gustul cu care m-am obişnuit, şi arată natural, nu umflat cu pompa, cum arătau anumite pulpe americane, care au circulat într-un timp prin magazine.

Mănânc sănătos, trăiesc sănătos? Poate. Sau poate că, pe lângă toate chestiile artificiale pe care le bag conştient în mine mâncând de câteva ori pe săptămână la fast-food, îmi place la fel de conştient să alternez cu produse „de la mama lor”.

Cea mai bună carne pe care am mâncat-o vreodată era crudă, uscată şi afumată. Reţetă ungurească. Şi-am căutat-o dup-aia de-am înnebunit, prin magazine. Norocul meu a fost c-am şi găsit-o. În vid, aproape la fel de bună ca aia originală. Şi-aş da orice să mai găsesc originalul. În aceeaşi ordine de idei, caşcaval afumat, rotiţă, ştampilată şi cumpărată de undeva de la munte, de la ciobani originali, din lapte de oi originale. Nu-s mare mâncău, dar din ăla aş tot fi mâncat. L-am căutat prin magazine. Tanti de-l vinde poartă costum popular, da’ parcă mai cu patos l-aş fi luat din vârf de munte. Fiecare cu obsesiile lui.

Am descoperit gusturile şi tradiţiile culinare locale, când am aflat că plăcinta din Cluj e un fel de brânzoaică gălăţeană; când am aflat că poţi s-o faci nu doar cu brânză, ci şi cu cartofi, şi cu carne. Am încurajat producătorii locali preferând brânza la kilogram, nu cea în vid şi pepenii româneşti, nu cei uriaşi, din Grecia. La fel cu toate celelalte produse. Sunt mai „de-acasă”.

Mă-ndoiesc de faptul că toată economia românească poate înflori spectaculos, peste noapte, datorită unor programe de genul celui „Cumpără româneşte”, lansat de Real. Pentru că parte din români gândesc ca mine. Alţii, de fiţe, se vor încăpăţâna să cumpere exclusiv marfă de import. Nu contează cât te ţine portofelul, contează ce gust ţii minte; ce amintiri te leagă de el şi cât timp eşti dispus să-l păstrezi. Eu vreau să-mbătrânesc cu cele din copilărie.

Cât despre programe similare… Cred că anumite produse se recomandă singure. Cu sau fără reclamă. E de ajuns să stimulezi curiozitatea unui posibil client; dacă ceea ce descoperă îl va atinge într-un fel sau altul, va deveni fidel. Nu pentru că va fi patriot, nu pentru că îl va interesa teribil impactul lui asupra economiei, ci pentru că e de ajuns să ai un termen de comparaţie de genul „carne crudă, uscată şi afumată” pentru a nu-l schimba cu nici un Pepperoni.

SuperBlog, etapa 15.

Comments (10)

  1. Torden

    nice one :)

    Reply
  2. Fetita Junglei13

    Cea mai buna carne era aia cruda afumata si uscata,dupa o reteta ungureasca?
    Ei bine, pentru mine cea mai buna carne va ramane carnea cruda,afumata,de porc, cu ceapa rosie de Buzau,dar afumata in propria afumatura,dupa o reteta de la bunicul si de la tata.
    Ah,am un intreg ocean acum in gura,nu o apa.

    Reply
  3. Camelia Bucur

    @Torden – ms, ms:)

    Reply
  4. Camelia Bucur

    @Fetita Junglei13 – păi, şi asta tot “de casă” era;)
    cu ceapă n-am încercat; nu de alta, da’ nu mai vedeam nimic în afară de ea…

    Reply
  5. INTJ

    no, desi textul tau e super, acu’ pe mine m-a luat c-o scarba de zile mari: doa, sa cumpar romaneste … adica tot ce are scris pe eticheta c-ar fi romanesc … si sa ignor faptul ca de exemplu importam lapte (ca deh, cel de la vaca lu’ nea Ion “e plin cu germeni si te baga in groapa prematur” … basca, nefiind pasteurizat, nici nu rezista cu lunile-n frigider). sa cumpar CE romanesc … cand, pe masura ce se impun normele UE, nimic nu va mai fi romanesc (in afara de eticheta eventual) … si ajungem si noi (ca ei) un fel de pui “crescuti cu becul”, sensibili la orice adiere. de parca n-as sti ca it’s all about the money/profit

    Reply
  6. Camelia Bucur

    @INTJ – ei, noi nu mai avem şanse să ne “sensibilizăm”; am supravieţuit până acum, suntem robuşti, nu glumă;)
    şi încă mai avem şanse să prindem “românesc original”. peste 10 ani… asta deja e cu totul altă poveste…

    Reply
  7. Natural

    hehehe , ce amintiri perfecte din timpuri imperfecte :) Bine ne-am regasit in primul blog and roll de noiembrie. Spor!

    Reply
  8. Camelia Bucur

    @Natural – ei, unele amintiri chiar dau senzaţia de “perfect”.
    ms, ms. spor şi ţie;)

    Reply
  9. Anonymous

    normal că produsele electro se performantizau dacă producerea lor nu stagna odată cu revoluţia; poate aveam competitivitate cu marile branduri dacă înaintam.

    cât despre cele alimentare, mai rar, dar se găsesc – mai des,dar ne prostesc cu provienenţa sau preţurile.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      sau poate nu. n-ai de unde ști. poate că, dacă ”înaintam”, acum nu te mai bucurai de rom tricolor, făgăraș sau pufarine

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *