Cuvinte

Vreau să scriu o poveste. O poveste cum n-a mai scris nimeni, niciodată. Cei care o citesc vor spune că nu-i adevărat. Că fantezia a fost lăsată să zburde liberă. Că e subiect de film, că-s multe vieţi îngrămădite-n una singură, că e imposibil să vezi atâtea, că autorul a luat-o de-a rara. Că se vrea fraţii Grimm, şi Andersen şi toată pleiada, doar ca să braveze. Că vrea să-l întreacă pe Harry Potter. Şi pe Lord of the Rings. Şi pe oricare.

Vreau să fie mind-blowing.

De fiecare dată când o încep, se trece la alt capitol. Mai rapid decât pot eu scrie. Începutul e mereu acelaşi. Dar cum poţi scrie ceva ce se scrie singur?
Foi împrăştiate. Le-am păstrat pe toate. De când am aflat că de-abia mai târziu vei regreta ce-ai ars într-o zi de vară, la grătarul din curte. Pentru că, peste ani, poţi zâmbi melancolic, sau sarcastic, sau trist, sau sincer.

Şi vreau timpul de a o scrie. Oricât de mic. Timpul să se oprească. Nu acum. Cu ceva timp în urmă, sau cu mult timp după. În nici un caz acum. Mefistofelic? Poate. Faustian? Cu siguranţă. Dar timpul nu se opreşte. Sau nu când îţi doreşti. Mefistofelic se joacă.

Pân’ la următoarele rânduri, la bună vedere!

Comments (2)

  1. Anonymous

    Astept povestea…ca sa fie mind-blowing.Ca viata.

    Reply
  2. Camelia Bucur

    @Anonim – şi eu o aştept…

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *