Relaxare wireless

Data trecută când am fost în gaşcă la munte, mai era puţin şi se declanşa Apocalipsa. Pentru că, vezi tu, toată lumea şi-a adus laptop-ul; ba o poză, ba verificat de mail, cineva trebuia să termine musai o lucrare până a doua zi, mă rog, fiecare cu ale lui. Şi cum ştiam că gazda are net, era raiul pe pământ: vorbă, hai şi panaramă, başca sfântul net, şmecherie curată.
Totul a fost bine şi frumos până când, ajunse-n cameră, ne-am lovit de crunta realitate: avea gazda net, da’ conexiune prin cablu, un singur cablu-n toată casa, noi toate îngrămădite-n aceeaşi cameră; mai fă ceva, dacă poţi. Am luat-o-n ordinea priorităţilor, am împărţit cablul cât mai echitabil cu putinţă, dar tot stresant a fost să profităm cu porţia.

Acum tot la munte mergem. Aceeaşi locaţie, aceeaşi gazdă, acelaşi cablu. Numai că de data asta, pe lângă laptop, am mai luat ceva. Primit cadou, nano-router. Pe numele lui întreg, Routerul nano BR-6258n, de la Edimax. E mic, poate fi folosit ca router sau ca adaptor wireless, ajunge la 150Mbps şi, cel mai important, e roşu! Adică scos total din anonimat.

Dacă se-ntreabă cineva de ce ar avea nevoie 5 persoane de net în acelaşi timp, în condiţiile în care au plecat la munte, e simplu: pentru a putea face rost de o noapte în plus de concediu, fiecare a trebuit să renunţe la câteva ore de muncă; ore care trebuie recuperate nu ca pontaj, ci ca volum de sarcini îndeplinite. Şi planul a fost că plecăm vineri dimineaţă; până-nspre seară rezolvăm tot ce-nseamnă job, şi-apoi delilah! Dar pentru asta aveam nevoie de conexiunea proprie şi personală. Aşa a intrat în scenă nano-router-ul.

Imaginează-ţi o cameră. Cinci persoane, cinci laptop-uri. Fiecare stând după cum o taie capul. Vreo două pe jos, una instalată confortabil în fotoliu, pe canapea celelalte. Zgomot de taste şi-un oareşcare playlist. Termen limită: pân’ la 7 seara. De terminat tot ce-nseamnă serviciu, mail-uri pro şi proiecte complicate. De epuizat tot ce-nseamnă nevoie de internet. Nu pentru că nano-router-ul n-ar fi permis, ci pentru că de asta l-am adus după mine: să profităm de reţea wireless şi-apoi să uităm de realitate. Relaxare totală. „Adus după mine” e mult spus pentru că, la cât e de mic, recunosc cinstit că l-am băgat în buzunar şi-am sperat să nu-l pierd. Din fericire, nu.

Şi da, după ora 7 tastatul a încetat. Laptop-urile închise, router-ul deconectat şi băgat în siguranţa buzunarului, iar noi… Noi – liber la relaxare. „Wireless”, ca şi conexiunea care ne-a permis acest lucru .

Super Blog, etapa 21.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *