Liber ca şi mine

Recunosc cinstit că nu ştiam de parteneriatul Autonom-bloggeri şi vizitatul Clujului şi al Sibiului. La fel recunosc că, şi dacă aş fi ştiut, tot n-aş fi putut ajunge; cu toată autonomia cu care-mi place să mă mândresc, era puţin cam departe. Şi recunosc în continuare că şi Clujul şi Sibiul îmi plac. Unul pentru că am trăit în el doi ani frumoşi, celălalt pentru că nu-l ştiu decât din poveşti. Frumoase. Şi-mi place să cunosc îndeaproape poveştile frumoase. Şi mai recunosc şi că am crezut dintotdeauna că „o mână spală pe cealaltă”, oricare ar fi subiectul. Şi-n ultimul rând recunosc faptul că nu m-aş fi gândit la autonomie în stilul ăsta.

Să mă explic: un blogger – din punctul meu de vedere – e autonom. Îmi place să scriu, şi-am terminat o facultate de jurnalism Am lucrat ca „jurnalist” înainte de a şti ce-i aia facultate; dar ştiam îndeajuns, încât să-mi dau seama că nu-i „autonomie”. Aşa că am ales să scriu pentru mine, cu diploma adânc îngropată într-un sertar. Ce vreau, când vreau, cum vreau. Cu job adiacent, care să nu mă lege de blog, care să-mi permită să bloguiesc din plăcere, nu din nevoie. Pentru că, mai presus de toate, pentru mine autonomia e libertate. Şi scrisul pentru un ziar, cu contract şi salariu e orice, dar nu libertate.

În aceeaşi ordine de idei, am permis de conducere; care ar trebui să-mi ofere libertatea de mişcare. Nu-mi oferă nimic pentru că, la fel ca şi diploma de jurnalist, stă adânc îngropat într-un sertar. Din vina mea, dar asta e poveste veche. Şi-n momentul de faţă, pentru mine libertate = mobilitate şi mobilitate = taxi. N-aş putea cere niciodată unei firme să facă pe taxi-ul pentru mine. Pentru că n-aş avea nici tupeul; şi nici „financiarul” disponibil pentru ca, de fiecare dată când am nevoie de mobilitate, să apelez la o firmă de închiriat maşini.

Dar – şi aici intervine dar-ul – ce-ar însemna legătură între mine – blogger – şi autonom – firmă? Eu – un blogger autonom şi Autonom – rent a car? Ar însemna ca, în momentul în care-mi vine vreo idee genială gen „ocolul pământului în 80 de zile”, să fie lângă mine. Ei dau maşina, eu raportez live, on-line, total şi iremediabil totul. Fără să uit că da, datorită lor pot face ocolul. Şi oricare ar fi traseul, şi scopul, şi finalitatea, atât timp cât există bloggeri dispuşi să se plimbe şi să şi scrie despre asta, Autonom să fie dispus să-i plimbe şi să fie scris.

Ca blogger, mai mult decât idei şi text pe tastatură, n-am ce da Autonomului. Ca firmă de închiriat maşini, mai mult de maşini şi deschidere la idei, Autonom n-are ce-mi da. Pentru că, dacă vreau să merg pe distanţe minime repet, iau taxi-ul. Dar în momentul în care chiar vreau plimbare totală, fără limită de distanţă şi fără teama unui posibil faliment, un „sponsor” şi o maşină e ceea ce-mi trebuie.

Parteneriat înseamnă să dau şi să primesc. Să scriu autonom, despre ceea ce văd plimbându-mă într-o maşină de la Autonom şi da, autonom să aleg locaţia, şi distanţa, şi subiectul, şi numărul de cuvinte. Pentru că asta înseamnă libertate, şi eu nu scriu decât liber. Oricât de ciudat ar părea pentru unii.

Super Blog, etapa 24.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *