Cadou virtual

Nu mai cred demult în minuni. Nu mai cred nici în Moş Crăciun. Cred c-am încetat să mai cred în el înainte de a nu a mai crede în minuni, dar asta e altă poveste…
În schimb orice ar fi fost, orice s-ar fi întâmplat, oricât de greu sau de neconceput ar fi fost totul, n-am încetat să cred în cadouri. Nu-mi trebuie ocazie pentru a cadorisi pe cineva. Dacă-mi place persoana, atunci liber la cadouri, zic!

Şi-mi place zâmbetul surprins atunci când îl primeşti, şi preludiul dinainte de a-l deschide, şi amânarea momentului, şi cum îl deschizi tacticoasă, eventual fără să deteriorezi ambalajul şi cum, într-un final, rămai fără cuvinte, chit că am luat o simplă clamă de păr, sau cine ştie ce minunăţie pe care ţi-o doreai de mult timp.
Îmi place că te bucuri, orice ţi-aş lua, şi nu strâmbi din nas niciodată, pentru că ştii la fel de bine ca şi mine că intenţia contează mai mult decât obiectul în sine. Şi pentru că ştii că nu ţi-aş lua sirene sau mileuri la gândul cărora şi eu strâmb din nas. Tu m-ai învăţat că un cadou îl iei în aşa fel încât să-ţi placă ţie dar, în primul rând, persoanei căreia i-l iei; am ţinut bine minte.

Am stat, am analizat, m-am gândit bine. Cadou Asus pentru tine, Netbook Asus Lamborghini. Eu aş fi ales un notebook dar ştiu că, oricât de mult aş fi insistat, şi cu oricâte argumente aş fi venit, un netbook te încântă mai mult. Pentru că e mai mic şi mai drăguţ. Pentru că e chic, şi deosebit, şi departe de anonimat. Pentru că, atât timp cât nu e ca netbook-ul altora, e ideal.

Muzica ta, pozele tale, filmele şi restul chestiilor pufoase pe care le găseşti zilnic încap total în 500GB; te poţi juca în voie pentru că da, m-am uitat şi la placa video: NVIDIA® ION™ 2, başca memorie din belşug, să fii sigură că nu primeşti mesaje enervante cu „your virtual memory is running low”; cam, cititor de carduri, slot-uri din belşug şi, cel mai important, doar 1.5 kg; să-l iei în geantă oricând ai chef de plimbare cu virtual.

Da, ştiu, netbook poate sună a clişeu. Puteam să aleg orice altceva până la urmă, dar de ce să nu visez puţin, şi să-mi imaginez cât de mult te-ai bucura primindu-l? Chit că, deocamdată, e doar în stadiul de plan. Ce-ar fi dacă… Poate… Mă rog, ştii tu. Şi, cu riscul de-a strica o supriză virtuală, ţi-ar plăcea?

SuperBlog, etapa 28.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *