Jucării – p.2

Care-şi mai aduce aminte căţelul ăla din lemn, pe suport de lemn, care-şi îndoia picioarele şi dădea din cap şi din coadă, în funcţie de cum apăsai pe suport? Ăla, de-o culoare gălbuie, cu puncte negre şi roşii? Mamă, ce mă fascina! Am stat ore-ntregi să-l studiez până când, într-un final, i-a cedat elasticul. Evident c-am încercat să-l repar, da’ nu mai făcea aceleaşi figuri pe bază de aţă. L-am avut mult timp după, dezmembrat, într-o punguţă.

Da’ cubul? Cubul Rubik? Al meu era din ăla mare, masiv şi, pentru că era moştenire de la frate-miu, avea o pătrăţică lipsă. Nu era o tragedie, era o binecuvântare. Pentru că n-am avut niciodată răbdarea de a-l face “pe cale naturală”, aplicam şurubelniţa. Îl desfăceam total şi-apoi îl montam la loc, pe culori. Rămânea aşa o bucată de timp, frumos făcut, intact, până când îi amestecam din nou pătrăţelele. Iar 5 minute de chin, iar şurubelniţa. Cine s-a chinuit să facă Rubik-ul doar învârtindu-l, nu ştie ce-a pierdut…

Dar curcubeul… Arcul ăla colorat care a apărut imediat după revoluţie, şi care ştia să coboare scările, şi care făcea un zgomot enervant pentru ceilalţi, dar extrem de relaxant pentru mine? Cât am vrut unul din ăla… Finalmente, un Moş Nicolae mi l-a adus, spre disperarea doamnei mamă, care trebuia să-i suporte glasul.

Şi tot din categoria jucării stresante, bilele chinezeşti. Bine, pe astea mi le-am luat singură, când eram prin liceu, dar tânjeam după ele de la 6 ani, când le-am văzut la un băiat cu mult mai mare. Şi ale lui erau din alea şmechere, care făceau un anumit zgomot, ca un ciripit. Ani la rând am trăit cu gândul la ele. Şi-n liceu, mi-am cumpărat frumos, bile de relaxare; relaxarea mea, pentru că restuil erau disperaţi de ele. Erau lipite de palma mea, inclusiv în timpul orelor. Scriam cu dreapta, bilele în stânga; nu scriam, dreapta, frate. Acu’ mi s-a făcut dor de ele. Clar le voi scoate din negura timpului, şi stres să fie!

Bineînţeles că astea nu sunt toate. Restul, cu altă ocazie…

Pân’ la următoarele amintiri, la bună vedere!

Comments (12)

  1. Rus Bianca

    Am avut toate aceste jucarii, si bilele tot in liceu le-am primit de ziua mea :)
    Frumoase jucariile noastre…fara prea multa tehnologie..

    Reply
  2. Ana

    Io io io io tin minte catelu’ … dar nu era galbui, era maro ca… nu-mai-zic-ce. Si chiar am impresia ca nu am avut, il vedeam la altii, il miscam de cateva ori si il puneam la loc, ca deh, sa nu il stricam. Era misto rau…
    Kubik nu am posedat personal, dar am avut ocazia “sa ne intalnim”. Intotdeauna m-a enervat si imi facea impresia ca sunt proasta ca nu sunt in stare sa il rezolv, ca rabdare aveam dar mi se parea ca ma incalcesc din ce in ce mai tare :-))
    Uhuhuhuh… cea mai supercul insa mi se parea o pasare, ceva cocostarc cred, tot asa, prin cunostinte am vazut, noi probabil am fi stricat instant, un din-ala de plastic pe care il puneai pe marginea paharului si bea apa…. pfoaaaa, fascinatie clara, chit ca nu facea nimic extraordinar de fapt :-D

    /end of big-**s comment

    Reply
  3. INTJ

    catel – check, cub – check (cu, da’ mai ales fara surubelnita :P), bile chinezesti – check …

    Reply
  4. Camelia Bucur

    @Rus Bianca – singura chestie tehnologică a fost tetris-ul; undeva prin gimnaziu… da’ nu se pune:P

    Reply
  5. Camelia Bucur

    @Ana – erau mai multe culori, mey; ştiu c-am văzut şi unul verde, cândva…
    fără răbdare, îi dădeam lovitura de graţie;) şi, mamă, ce deşteaptă mă simţeam după:)))
    aaaa, ştiu, ştiu de care zici, da’ n-am avut nici eu d’ăla:(

    Reply
  6. Camelia Bucur

    @INTJ – copilărie – checked :D

    Reply
  7. Torden

    … nu mai tin minte toate trasnaile pe care le-am avut 9oricum n-au fost multe, dar… )… o buna parte dintre jucarii au fost chestii ceva mai… agresive :)… tuburi de cornete, tuburi de carbid, pocnitori cu surub, “tendoane”… prastii (pe care le foloseam sa sparg geamurile la scoala)… :))
    … iar bilele chinezesti… uh… iubesc chestiile alea. Am vrut sa-mi cumpar de curand, dar nu mi-a placut sunetul pe care il scoteau cele pe care le-am gasit, asa ca am renuntat

    Reply
  8. Camelia Bucur

    @Torden – aaa, tub de cornete şi aproape praştie am avut şi eu, nu-i problemă:P da’ pe astea mai greu le puteam folosi în casă…
    eu le-am căutat de-am înnebunit; în perioada aia, mai greu le găseai la preţ de buzunar de liceean…

    Reply
  9. teonegura

    Pe mine Marocco ma omora, ca niciodata n-aveam stare si rabdare sa iau betele alea cum trebuie :D Normal ca ma batea frate-meu la fundul gol :))

    Reply
  10. Fetita Junglei13

    De vreo doua zile ma tot gandesc daca mai e Pacalici pe undeva si MAroco.Mi-a spus cineva ca Maroco ar fi la IKEA,dar Pacalici-ul unde o fi?

    Reply
  11. Camelia Bucur

    @teonegura – d’ăla n-am avut, dar ce mă fascina când îl vedeam pe la alţii!

    Reply
  12. Camelia Bucur

    @Fetita Junglei13 – şi mai erau şi cărţile alea cu animale:X

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *