O dimineaţă perfectă – p.2

De obicei, când primesc colete, există o procedură foarte simplă: cu o zi înainte primesc mesaj că a doua zi va veni nenea cu colete. Să fiu ori eu, ori buletinul acasă. Vine, sună la poartă, lasă ce are de lăsat, mission accomplished. Fără complicaţii, fără stres.

Da’ nu, că azi a fost o zi din aia. Dormeam fericită. Visam gumiţe, fluturei şi ce mai visez eu acolo; pătuc călduc, păturica moale, Camelia fericită. Şi-mi sună telefonul. Telefonul meu care e dat TARE, să-l aud şi din beci. Nu, nu sunt surdă, doar nu aud. Bun, şi sună. TARE. Cutare număr. Şi răspund. Da, cu vocea mea de dimineaţă.

Bla, bla, bla, coletul, bla, bla, bla, sunteţi acasă, blablabla.

Inutil să spun că oricum nu pricep mare lucru la ora aia. Pentru că da, era 7.17 minute. Ştiu pentru că am reţinut “colet” şi m-am uitat la ceas. Am mulţumit divinităţii că mai am câteva ore de somn, şi l-am cadorisit pe sunător cu câteva gânduri de bine. Păi, cum să suni, frate, la 7 dimineaţa? Nici pensionarii nu-s trezi la ora aia…

Mă-ntorc pe partea cealaltă, adorm instant, visez cum sunătorul de serviciu păţeşte lucruri drăguţe, gen e trezit din 5 în 5 minute de-o bazooka şiiii… Sună din nou telefonul. TARE. Cutare număr. Şi răspund. Da, cu vocea mea de dimineaţă.

Bla, bla, bla, coletul, bla, bla, bla, am ajuns, blablabla, îmi deschideţi? Infarct, şi altceva nimic! Ceasul? 9.27. Nu mai are nimeni somn? Toată lumea se trezeşte cu noaptea-n cap? Scenariile de chinuire a mesagerului nenorocos se-nmulţesc cu fiecare milisecundă. Îl văd chinuit cu picătura chinezească. Încercând să doarmă într-un pat plin de purici. Şi ploşniţe. Şi furnici. Visând că se trezeşte pentru că-i sună strident alarma. Şi chiar să-i sune. Mă rog, d’astea. Norocul lui că venea însoţit de-un colet plăcut. Altfel…

Da, am adormit la loc, da, au mai venit vreo două mesaje de la Orange şi de la Orange, da, am dormit pe bucăţele, da, am vinişoare roşii şi planuri malefice, da, vreau un concediu în care să dorm 18/24 şi-n care nu te sună decât persoane care ştiu cât de mult iubeşti somnul şi care nu te chinuie la ore indecent de mici. Care dorm la fel de mult şi care ştiu că relaţia mea cu somnul e eternă şi inviolabilă. Mai greu…

Pân’ la următorii nervi, la bună vedere!

Comments (8)

  1. Luna Serene

    Mdeeeeci, fiin’ca-s evil (you know I’m evil, right? :P), nu imi las telefonul pe sonerie:D. Never ever! “Silent” is the shit!
    Si uite asa o satisfactie mare am cand vad ca am fost sunat, si fraierul a insistat, si eu am dormit , si m-am intors si pe partea cealalta:P!

    Reply
  2. Ioana

    Fac si eu ca in Caragiale: Da’ coletu’, coletu’ l-ai primit pana la urma? :-))) Nu te intreb ce era in el asa important incat trebuia livrat la 7 dimineata, da’ imi sta pe limba, nu zic nu :-P

    Reply
  3. Camelia Bucur

    @Luna Serene – cum să nu ştiu? :D
    eu merg pe premiza că “poate arde”, aşa că-l las pe sonor; da’ acu’ nu ardea nicăieri…

    Reply
  4. Camelia Bucur

    @Ioana – :)) l-am primit, l-am desfăcut, m-am bucurat:P
    da’ pe bune că putea aştepta pân’ la 11, că nu murea nimeni.

    Reply
  5. dodo

    Si de ce nu ai asteptat pan la 11?

    Reply
  6. Camelia Bucur

    @dodo – ce s-aştept, dacă el suna…

    Reply
  7. Denisa

    Ooo, ce bine te inteleg. Ultima oara (la inceputul lunii) am primit un colet la ora 3:15 AM, fara nici un telefon sau sms inainte. Pur si simplu curierul era in fata blocului si ma suna sa primesc coletul…ufff

    Reply
  8. Camelia Bucur

    @Denisa – ei, la 3.15AM n-aş fi avut probleme să-l primesc; în mod clar încă nu mi-ar fi trecut gânduri de somn…

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *