Momentul ăla

Știi senzația aia, când te lovești de pat sau de scaun, și dai în ele cu toată puterea, de obicei, cu degetul mic? Sau când dai cu cotul în marginea mesei, și-i exact punctul ăla, care-ți amorțește mâna pentru câteva momente? Senzația aia de durere acută, care-ți ajunge până-n creier și te paralizează. Aia.

Momentul în care-ți dai seama că ești făcut din carne și oase, oricât de mult ai fi vrut să crezi altceva. Când realizezi că trebuie să faci mai mult, mai bine, mai intens, dacă vrei să-ți iasă. Când ți se spune că nu mai ai nimic de făcut sau că nu mai depinde de tine, și refuzi să stai și să aștepți. Ăla în care îți aduni toate dezamăgirile, și refuzurile și tot, le dai la o parte și te hotărăști că lupți în continuare. Chit că e posibil să fie o luptă cu final pierdut. Finalul e când renunți, nu când scrie pe ecran ”the end”.

Picătura de apă rece care-ți pică în creștet; când te tai într-o foaie; când ți se desprinde carnea de unghie; frâna cu genunchiul pe asfalt; zgomot de unghie pe tablă; prima gură de cafea clocotită; mohair între dinți; și încă una, care nu poate fi scrisă.

Momentul în care-ți dai seama că ești om, cu toate plusurile și minusurile. Și că trebuie să elimini minusurile nu pentru a deveni mai puțin om, ci pentru a deveni mai om.

”Genunchii mi-i plec pe podele/ Cu capul mă sprijin de cer…”
Pân` la următoarele versuri, la bună vedere!

Comments (4)

  1. Rus Bianca

    De ar fi mai multe momente de genul asta in viata…am fi mai oameni!

    Reply
  2. Torden

    … bad mood?

    Reply
  3. Camelia Bucur

    @Rus Bianca – crezi?

    Reply
  4. Camelia Bucur

    @Torden – un fel de mood…

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *