Guiness Book, here I come

Mă, în perioada sărbătorilor se face mai multă mâncare. Mult mai multă. Cât să hrănească o țărișoară din Africa. Cât să faci baie în câtă mâncare se face. Cât să-ți pui în cap, să-ți iei și-n sac și să donezi și unui lanț de cantine. Și faza ciudată e că numărul de persoane nu crește miraculos în perioada asta pentru ca, după 1, să revină la valoarea inițială. Nu. Același număr de persoane, de 10 ori mai multă mâncare.

Eu, una, nu mănânc de 10 ori mai mult decât de obicei doar pentru că-s sărbători. Da` mâncarea continuă să se înmulțească. Parcă face pui, pe bune. Azi îs 4 sarmale, mănânci 2, ghici ce! Mâine îs deja 8! Poimâine? O oală întreagă! Se-nmulțesc sarmalele între ele. Ba chiar fac și salată bouef, friptură la cuptor și tort. E un miracol al încrucișărilor în natură!

Și că-i mâncare multă, e una. Să fie la ei, acolo, nu mă deranjează, n-o țin în spinare. Problema intervine când lumea – a se citi în primul rând Doamna Mamă – se supără că de ce nu mănânci. Nu-ți place cum a ieșit? Îi mai trebuia ceva? Ți-e rău? Ești bine? Ei, lasă că știu eu, la alții mănânci, numai pe mine mă refuzi… Și-ncearcă să-i explici că nu ți se triplează stomacul doar pentru că-s sărbători, și nu tu mănânci puțin; mâncarea-i monstruos de multă!

Pe bune acu`, de ce face lumea atâta mâncare? Clar n-ai cum s-o mănânci pe toată, decât dacă vrei una din două: ori să bați recordul la obezitate în cel mai scurt timp, ori ai chef de o vizită subită la spital, partea de spălături stomacale. Altfel nici un om întreg la minte nu poate mânca atât. După câteva zile, sincer se strică. Tre` s-o arunci. Nu-i păcat de muncă, nervi chinuiți, chestii consumate doar de dragul datei?

10 sărmăluțe și-un tortuleț îs mai mult decât de ajuns. Hai, fă și-o bucățică de grătar, și-ai terminat povestea. Nu, frate, că vezi tu, că dacă nu-i din abundență, parcă n-au liniște. Parcă dă strechea-n toate gospodinele. Mai mult, mai mult, din ce în ce mai mult! Și-mi vine să mă refugiez undeva departe, să mă hrănesc cu pâine și cafea până trece microbul ăsta, pentru că tare mi-e c-o să mă atace toată lumea, o să mă lege de scaun și-o să-mi bage sarma după sarma după hors d’oeuvres, după plăcintă, după friptură, cu polonicul direct pe gât. Și-o să mă cheme Balon Camelia, după. Guiness Book, here I come!

Pân` la următorul fel de mâncare, la bună vedere!

Comments (10)

  1. Liviu R.

    =====MEGA-FELICITAREA DE AN NOU===== LA MULTI ANI 2012======== Salutare si bine te-am gasit! Ai un gand bun, o urare pe care vrei s-o adresezi blogosferei? Atunci completeaza aceasta felicitare si trimite-o mai departe la 10(zece) bloggeri pe care-i apreciezi! -Preia prin copy&paste felicitarea din acest comentariu, adauga gandurile tale, urarea ta, numele si linkul tau, apoi inchide felicitarea si trimite-o mai departe, tot prin comentariu, catre 10 bloggeri pe care-i apreciezi! Daca esti unul din bloggerii la care felicitarea se va afla sambata 31 decembrie 2011, intre orele 17.00 si 18.00 atunci te rugam, inapoiaza felicitarea echipei Mostwantedblog.org pentru a fi publicata si aratata la toata blogosfera! Daca nu stii cui s-o trimiti mai departe inapoiaza felicitarea catre mostwantedblog.org! Te rugam, lasa aceasta parte de text, nealterata, te rugam vino alaturi de noi sa uram tuturor un An Nou fericit si plin de realizari! *Gandurile lor merg catre tine!
    -La Multi Ani si un 2012 asa cum il visati! Liviu R. – balantza.com
    – Dorintele sa prinda aripi, visele sa devina realitate, intamplarile sa va fie frumoase, gandurile limpezi si sa fiti inconjurati de oameni buni si dragi tot anul! Carmen Pricop- poezele.blogspot.com-
    —adauga urarea ta aici—

    Reply
  2. Liviu

    Clar, calvar! Ce mă enervează şi mai mult e că de Crăciun trebuie să fie neapărat sarmale. Şi până la următorul Crăciun s-ar putea să nu le mai vezi. Decât cel mult o dată.

    Reply
  3. Adelina

    =====MEGA-FELICITAREA DE AN NOU===== LA MULTI ANI 2012======== Salutare si bine te-am gasit! Ai un gand bun, o urare pe care vrei s-o adresezi blogosferei? Atunci completeaza aceasta felicitare si trimite-o mai departe la 10(zece) bloggeri pe care-i apreciezi! -Preia prin copy&paste felicitarea din acest comentariu, adauga gandurile tale, urarea ta, numele si linkul tau, apoi inchide felicitarea si trimite-o mai departe, tot prin comentariu, catre 10 bloggeri pe care-i apreciezi! Daca esti unul din bloggerii la care felicitarea se va afla sambata 31 decembrie 2011, intre orele 17.00 si 18.00 atunci te rugam, inapoiaza felicitarea echipei Mostwantedblog.org pentru a fi publicata si aratata la toata blogosfera! Daca nu stii cui s-o trimiti mai departe inapoiaza felicitarea catre mostwantedblog.org! Te rugam, lasa aceasta parte de text, nealterata, te rugam vino alaturi de noi sa uram tuturor un An Nou fericit si plin de realizari! *Gandurile lor merg catre tine!
    -La Multi Ani si un 2012 asa cum il visati! Liviu R. – balantza.com
    – Dorintele sa prinda aripi, visele sa devina realitate, intamplarile sa va fie frumoase, gandurile limpezi si sa fiti inconjurati de oameni buni si dragi tot anul! Carmen Pricop- poezele.blogspot.com-
    -A mai trecut un an …
    Sa-ti amintesti cu placere de toate implinirile, cu melancolie de toate clipele frumoase si cu incredere de tot ce nu ai reusit. Sarbatori Fericite!
    Adelina
    zori-de-zi.blogspot.com
    —adauga urarea ta aici–

    Reply
  4. Torden

    …deci stiu ce fac… maine alerg cu friptura dupa tine :))))
    … glumesc :P

    Reply
  5. Camelia Bucur

    @Liviu – hmm… darmale văd și-n restul anului; da` le mănânc tot așa, doar când am chef:P

    Reply
  6. Camelia Bucur

    @Torden – cu friptura într-o mână, și cu oala cu sarmale în cealaltă, să fie meniu complet:D

    Reply
  7. Camelia Bucur

    @Liviu R. și Adelina – mulțumesc pt gând, dar urările nu sunt tocmai punctul meu forte…

    Reply
  8. Cristi

    Un An Nou fericit alături de cei dragi!
    La mulţi ani!

    Reply
  9. Natural

    MEGA-FELICITAREA BLOGOSFERICA == LA MULTI ANI 2012 ==

    Salutare si bine te-am gasit! Ai un gand bun, o urare pe care vrei s-o adresezi blogosferei? Atunci completeaza la sfarsitul felicitarii si trimite-o mai departe la 10(zece) bloggeri pe care-i apreciezi!
    Daca esti unul din bloggerii la care felicitarea se va afla sambata 31 decembrie 2011, intre orele 17.00 si 18.00 atunci te rugam, inapoiaza felicitarea echipei Mostwantedblog.org. Vino alaturi de noi sa uram tuturor un An Nou fericit si plin de realizari!

    *Gandurile lor merg catre tine!
    – La Multi Ani si un 2012 asa cum il visati! Liviu R. – balantza.com
    – Sa aveti un 2012 cu sanatate, fericire si realizari! LA MULTI ANI!
    RobertN – http://acrilice-pointpen.blogspot.com/
    – Fie ca acest Nou An, sa va aduca in viata multa bucurie, implinire sufleteasca si multa dragoste, LA MULTI ANI! Lavi H.
    http://lavii-osperanta.blogspot.com/
    – Fie ca 2012 sa va aduca de 2012 ori mai multe bucurii si impliniri. La multi ani!! !!! Flyerboy
    http://gabyzmb.blogspot.com
    – 2012 Sa va aduca tot ce va doriti,sa fie un an plin de fericire,sperante si mangaiere din partea celor dragi!
    Raisa http://www.newcomiclife.blogspot.com
    ??? Va doresc ca in noul an (2012) sa aveti parte de tot ceea ce nu puteti cumpara cu bani. ??? C.L.M. – http://crazy-in-loveee.blogspot.com ???
    – fie ca 2012 sa dea buzna peste tine cu o caruta de bucurii, o galeata de noroc, dar mai ales cu o gîrla de fericire. multi ani cît mai frumosi! Calin http://coltulcumuzica.wordpress.com
    – Sunt întâmplari pe care viata ni le scoate în cale ca sa învatam sa apreciem lucrurile frumoase, simple, pline de sens. Sunt oameni pe care viata ni-i aduce în dar. Pentru tine… nu stiu decât sa spun multumesc! Un 2012 plin de savoare alaturi de oamenii dragi. LA MULTI ANI!
    Dana, http://colectie-stiinte.ro/
    – La Multi Ani cu sanatate si spor in toate! Natural – http://danielbotea.blogspot.com/

    Reply
  10. Camelia Bucur

    @Cristi – mulțumesc frumos!
    Un an mai bun și pentru tine!

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *