Vârsta reală, te rog

Cică fetele se maturizează mai repede decât băieții. Că, la un moment dat, ajung totuși la același nivel. Undeva după 25 de ani. Îs generoasă, și mai adaug 5 ani de copilărit. Fă-l 30.

Asta nu înseamnă că ei nu se vor bucura în continuare la un playstation, sau că ele nu vor privi cu jind la casele de păpuși. Doar că, atunci când vine vorba de ”real life” sunt capabili să judece ”matur”.
Fără să scoată limba unul la celălalt, fără să-și ia jucăriile și să plece, fără să mai aplice bătutul din picior, datul cu fundul de pământ sau ”nia, nia, nia, uite ce am și tu nu!” Fără să se tragă de codițe, fără să facă plăcințele de noroi și să se împroaște din cap până-n picioare, fără să-și pună piedică, fără coji de banane și fără ”știu ce-ai făcut, te spun!”
Așa cică.

Și mai sunt și cei care mimează maturitatea. Capabili să-ți citeze din toți filozofii lumii, să-ți dea sfaturi coerente, să țină predici mai ceva ca un predicator de meserie; să-ți explice sensul vieții, al prieteniei, importanța oamenilor de lângă tine, ce ar trebui să faci ca să păstrezi pe cineva aproape, ce ar trebui să eviți, cum să te comporți cu oamenii la care ții, ce-nseamnă onoare, respect, coloană vertebrală. Care se cred înțelepți, importanți, grei, cei mai cei.

Dar care, puși în situația în care ar trebui să și practice ceea ce propovăduiesc, se-ntorc inevitabil la vârsta de maxim 7 ani. Și uită că nu doar ceilalți ar trebui să se comporte matur și onorabil. Ceilalți te tratează conform vârstei pe care o dovedești. Sau în ton cu comportamentul pe care-l adopți.

E pueril să te gândești că arunci cu pietre și ți se va răspunde cu petale de trandafir. Sau cu ovaționări pentru cât de mitocan poți fi.
Iar maturitatea nu ține de cantitatea de citate pe care mi le poți oferi pe bandă rulantă, la fel cum bunul-simț n-are nimic de-a face cu faptul că dormi cu codul bunelor maniere sub pernă.

N-am vrut să cred că bărbații rămân aceeași plozi răutăcioși și răsfățați, indiferent de vârstă. Sau măcar unii dintre ei. Până nu mi s-a dovedit. Cu mai multe exemple decât aș fi avut nevoie. Pricep repede. Nu-i nevoie să te dai în stambă ca să înțeleg că vârsta din buletin, oricât de mare ar fi și oricât de mândru ai fi de ea, nu te-a învățat nimic. Decât cum să lovești, și tot tu să te plângi că te doare pumnul. ”Motanul fute, motanul țipă”, zicea cineva. Se potrivește perfect.

Pân` la următorul gust amar, la bună vedere!

Comments (6)

  1. Alexandru Petras

    eu nu pot sa suport femeile mature, sigure pe ele, inteligente care asteapta viata ideala si care dupa 30 de ani (daca nu reusesc sa o gaseasca)se transforma in cosmarul tau cel mai crunt.

    nu inteleg de ce doresti sa gasesti ceva ce nu exista.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      n-am cunoscut nici una încă, deci te cred pe cuvânt…

      Reply
    1. Camelia Bucur

      deci MULT prea genial! NYAN!!!

      Reply
    2. Inache

      genial e puțin zis! aseară-mi pocnea capu’ de durere și io ce făceam? prindeam mâțe la tine pe blog!…:)))

      Reply
    3. Camelia Bucur

      dovedit împotriva durerii: nyan cat!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *