Câți ca voi

Am net acasă. Logic. Am net pe telefon. Dacă-mi dau foarte tare interesul, cred că pot prinde o rețea wireless numai dacă mișc din urechi. Și nici nu costă o avere. Paranteză: demult costa enorm să ai HBO; am făcut șoc când am aflat cât de puțin e acum. Închid paranteza.

Revenind la net.
Acum mulți ani, în tinerețea mea, nu era la modă să ai net acasă. Chit că aveai comp. Voiai net, te duceai frumos într-un net café. Cât mai aproape de casă, cât mai ”rapid”, cât mai curățel. Oferta era abundentă, pentru că erau ca ciupercile. Multe pe centimetru pătrat. Net cu ora.

Mă, și era așa, o senzație ciudată. Adică multe compuri, unele lângă celelalte, prea puțină intimitate între tine și parola de mail, te puteai holba lejer în compul vecinului, da` era raiul.
Unii erau acolo pentru jocuri, alții pentru treburi serioase, gen căutat informații pentru nu`ș ce lucrare fandosită, alții pur și simplu pentru a freca netul în voie. Nu cred că e nevoie să spun din ce categorie făceam parte…

Și-așa am aflat eu ce-i ăla mirc, google, search… Un timp am avut impresia că adresele de mail care se terminau cu @hotmail îs mai deochiate din fire; noroc că mi-a trecut rapid. Plus că aveam oroare să-mi dau datele reale; evitam tot ce cerea înregistrare. Paranoia-n floare.

M-a ținut câteva luni bune mania net café-ului. Măcar o dată pe săptămână semnam condica. Și-apoi am rărit-o. De tot. Și câțiva ani nici n-am mai știut ce-i aia. Și-a fost bine. Da` cum să reziști tentației când îți vine în casă, și te trage de mânecă, și te dă jos din pat, și-i atât de prietenos și de îmbietor, mai ceva ca o tavă cu fursecuri de-abia scoase din cuptor? De piatră să fii, și tot n-ai cum.

Și-am renunțat la scris cu pixul pe hârtie, la căutat cuvinte-n dicționar cu foi, la jocuri cu zaruri pe care le amesteci în pumn, și chit că nu-mi imaginez cum ar fi acum fără strop de net, tot am nostalgia săptămânilor rupte de lumea virtuală, dar atât de apropiate de aia reală, palpabilă, pipăibilă cu mâna…
Câți ca mine?

Pân` la următoarea nostalgie, la bună vedere!

Comments (14)

  1. Miss I.

    Asta îmi amintește că am strâns bani câteva luni bune ca să-mi cumpăr Longman Dictionary of Contemporary English. Coperta tare, cu galben și albastru, pagini albe și frumos mirositoare, pagini cu ilustrații la anumite categorii, CD cu exerciții, ce mai: de vis.
    Stă mândru pe un raft acasă, ce rost avea să-l aduc la cămin, când și acasă apelez tot la thefreedictionary dot com?

    Am zis: sâmbătă când merg acasă îi aloc o juma de oră de atenție! :D

    P.S. Aww, mirc, raiul chat-ului la vremea lui. Vorbeam în timpul orelor de info din clasa a cincea cu băiatul de care îmi plăcea și care stătea la un scaun distanță. Firește, în ”offline” discutam una, pe mirc alta :>

    Reply
    1. Camelia Bucur

      păi nu-i păcat? lași frumusețe de dicționar să se plictisească? temă de casă: nu juma` de oră; măcar 2 ore cu el în brațe ;)

      idile pe net? la noi încă se mai purtau bilețelele:))

      Reply
  2. Rus Bianca

    Subscriu acelor vremuri cand plateam saptamanal ore la netcafe…asa mi-am petrecut tot liceul…acum e totul la indemana .Pe desktop, pe laptop, pe iphone, pe telefon, ai dreptate, daca misti din urechi cred ca prinzi un wireless de undeva:))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      și strângeam din banii de pachet pentru orele alea. ce vremuri…

      Reply
  3. Ana

    Cu mentiunea ca nu am avut niciodata mania cu i-cafe-urile neaparat, ci cu laboratorul de informatica de la mine de la liceu, la ala am avut eu inceputurile cu netul…
    In rest – ca tine :-)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      net la școală? ăla ar fi fost raiul. din păcate, noi nu aveam acces…

      Reply
  4. Camelia

    Eu cred ca suntem multi ,chiar foarte multi ca Dumnevoastra.Ma gandesc, ce va mai urma ?

    Reply
    1. Camelia Bucur

      și-așa mă simțeam bătrână că-mi amintesc net-café-urile; ”dumneavoastră” a pus capac.

      Reply
  5. Ioana

    Ohoo, si eu sufar de acelasi conflict interior. Nu stiu cat de incalzeste, da’ am raspuns la apelul din final :-D

    Reply
    1. Camelia Bucur

      încălzește, să știi ;)

      Reply
  6. Adelina

    Am stat un an intreg si 2 luni fara net…si nici macar nu am facut urat in primele luni. Chiar am fost linistiiita. Si cand aveam nevoie de net, mergeam la biblioteca si imi faceam treaba. Si apoi m-am dus la liceu si am zis ca am nevoie de net acasa.:)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      e necesar, nu zic nu. da` parcă uneori e nevoie și de-o bucățică de realitate.

      Reply
  7. Adriana

    multi ca tine… :)

    imi dadeam si eu banii de buzunar in internet cafe-uri..pe mirc si myspace…
    pana la urma, cu bune si cu rele. internetul mi-a adus lucruri frumoase, iar azi, uneori ma tine constienta…un blog, o poza, ceva feedback..confirmari. alteori, dependente penibile ..
    dar mi-e dor si mie…sa alerg, sa ma plimb, sa citesc …totul altfel.

    pe principiul, sa spui cuiva “ne vedem diseara?”… “cand? ” “diseara… ne intalnim noi”… ca un recurs la o inocenta pierduta si o intuitie uitata..
    dar e firesc sa evoluam

    Reply
    1. Camelia Bucur

      bine că nu-s singura:)

      evoluăm, da` cu noi cum rămâne?

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *