Înainte de plecare

De fiecare dată când trebuia să plec undeva, era clar că nu dorm. Nu în noaptea de dinainte. Sau, dacă adormeam cumva, prindeam vreo 2 ore chinuite de somn, exact înainte de a suna ceasul.

Cu câteva zile înainte era așa, un preludiu foarte lung. Dura măcar 3 zile. Sinceră să fiu, preludiu de 3 zile mi se pare puțin cam mult dar, na, asta se-ntâmplă când afli prea din timp când tre` să pleci.

Niciodată nu mi-am făcut bagajul decât în seara de dinainte. Cât mai târziu, cât mai aproape de moment. Liste da, recunosc, fac din timp. Niciodată nu-mi adun toate ideile odată. Așa că lista avea timp să se umple. În seara aia, ia lista, adună chestii, verifică lista, mai gândește-te puțin, mai verific-o odată, și parcă tot ai uitat ceva, și clar nu știi ce, așa că mai bagă vreo 2 chestii de umplutură, poate înlocuiesc ce crezi c-ai uitat, și nu-nchide geanta până nu ieși pe ușă; în ultimul moment măcar o pereche de șosete și tot mai îndeși pe undeva.

Da` senzația… senzația e inegalabilă. Între nerăbdare, neliniște, furnici la degete, planuri despre cum o să fie, planuri despre cum nu trebuie să fie, întrebări banale gen ”să-mi iau apă de la consignație sau direct din gară?”, d`astea.
Plus că nu, oricât ai fi de conștient că tre` să dormi, nu se lipește somnul neam. Ai mai sta la un pahar de vorbă, și unul se face două, și parcă vorbești mai cu spor, și cu toate că patul te strigă cu mânuțele întinse îl ignori total. Oricum dacă te-ai urca în el perna ar avea ace, pătura ghimpi și cheful de plecat ar fi mai abitir.

Cam aceeași senzație ca înainte de prima zi de școală în 1-4. Ca înainte de Crăciun sau de ziua ta. Sau ca atunci când știi c-o s-o vezi a doua zi, chit că de-abia i-ai zis ”noapte bună”.

Pân` la următoarea senzație, la bună vedere!

Comments (4)

  1. Liz

    Asa-i. Exact asa. Asa fac! Asa simt. Dap.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      exact așa?

      Reply
  2. Inache

    ce tare…parcă ai scris despre mine:)))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      neeee…. despre mine:)))

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *