Cerşesc complimente

Mă, mă enervează persoanele care spun ceva doar de dragul de a fi contrazise sau compătimite/încurajate după. Mă stresează atât de rău că le-aş bate cu propriile lor mâini. Le-aş interzice să mai tasteze şi le-aş înveli în bandă adezivă. Instinctele mele sadice ating noi limite. Metodele de tortură devin mai rafinate. Am idei din ce în ce mai periculoase.

S-a tuns şi ştie că-i stă bine, dar o să-ţi spună că nu-i tocmai încântată, doar pentru a-i ridica în slăvi coafura.
O să se plângă că nu-i place cum îi stă cămaşa, doar ca să o asiguri că-i stă mirobolant.
O să se plângă că-i urâtă, pentru a aduna complimente peste complimente şi pentru a i se găsi noi calităţi; pentru a-i fi apreciate cele vizibile şi pentru a i se inventa unele noi.
O să spună că-i grasă, doar ca să audă “Vaaai, ce vorbeşti? Ce mi-aş dori şi eu silueta ta…”

O să se plângă de cât e de singură, cum n-are prieteni şi cum lumea o ocoleşte, doar ca să se trezească ţâşpe inşi cam grei de cap care s-o contrazică. “Suntem aici pentru tine, ştii cât contezi pentru noi, blablabla” şi alte bullshit-uri din astea.
O să ameninţe că se sinucide pentru a vedea câţi ţipă “nuuuu! Ai tot viitorul în faţă, n-o face!” şi pentru a-i obliga să-i explice, cu lux de amănunte, toate chestiile faine pentru care n-ar trebui să renunţe la viaţa ei patetică.
O să anunţe pompos că se retrage (din orice) de dragul de a observa câţi încearcă s-o convingă să nu. Cu ce argumente vin, cât de mult se roagă, cât de în genunchi pot ajunge.
O să share-uiască status-uri patetice, ca să ştie toată lumea cât de down e, chit că nu-i. Pentru că e interesant să te dai interesant, şi boem e din nou la modă. La fel şi tristeţea eternă.

Pe bune că am limitele mele de toleranţă. Adică, mi se pare normal să cauţi uneori complimente şi motive; să vrei din când în când să fii băgat în seamă; să ceri atenţie. Dar nu când devine un obicei. Adică nu când 5 din 7 zile faci chestia asta, ba chiar de mai multe ori pe zi. Atunci doar mă enervez, văd roşu, sânge pe pereţi!

Şi nu mă pot opri să nu mă-ntreb cum de încă mai pică unii la fazele astea… Nu s-au prins de şmen? Nu s-au săturat? N-au obosit?

Pân’ la următorii nervi, la bună vedere!

Comments (4)

  1. Ana

    Probabil asa cum sunt cei care cersesc asta, sunt (nu imi dau seama acum de termenul echivalent in romana) ‘their counterparts’ cumva… cei care simt nevoia sa reasigure on and on si prin asta simt ca e nevoie de ei…

    Reply
    1. Camelia Bucur

      și o atitudine și alta sunt normale, cumva; excesul mă deranjează…

      Reply
  2. Natural

    Probabil ca repetarea la infinit te enerveaza, dar banuiesc ca pana la urma tot repetarea asta va face sa treaca neobservata madama respectiva. Depinde si daca sunt persoane care asteapta vaicareala ca sa se afirme ca “intelegatori” :) Oricum, am evidentiat parerea ta intr-un Blog and roll cu cifra rotunda. Spor!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      oricât ai încerca să ignori, e mereu acolo…
      buuun! îmi plac cifrele rotunde :D

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *