Vrei să-mi vezi vânătaia?

Sunt fericita posesoare a unei vânătăi. Pentru că genunchiul meu a insistat să ia contact cu o bucată de gheaţă. Nu, nu cu aia din faţa camerei mele. Cu altă bucată de gheaţă. Ei, şi-i o vânătaie destul de consistentă, frumos colorată, cu diverse nuanţe şi profunzimi.

Problema e că acum e doar o vânătaie. Da’-n copilărie? Ă? Cum era atunci? Atunci era un simbol. O decoraţie. Un semn de curaj şi bravură. Cu cât aveai mai multe vânătăi, cu atât erai mai tare. Şi mai şmecher. Şi mai încercat. Iar dacă ţineai minte de unde o ai pe fiecare-n parte… Mecca!

Plus că dacă aveai ceva care să fi implicat şi sânge… Erou de război! Ceva din care a curs, la un moment dat, sânge, şi acum a început să se vindece, şi a prins coajă, da’ arată încă într-un fel anume, şi stă să se vindece, da’ mai are până atunci, aia era adevărata chestie supremă. Şi erai aşa, puţin invidiat, pentru că-ntr-un fel şi ceilalţi şi-ar fi dorit julitură ca a ta, dar n-aveau destul de mult curaj încât să capete una. Sau ghinion.

Şi se mergea pe principiul “vrei să-mi vezi rana?” Nu conta că-i vânătaie sau o simplă tăietură banală. Era înaintată la rangul de “rană” şi tu erai “rănit” şi dacă mai veneai şi cu poveşti gen “a vrut să mă coasă” sau “era să-mi pună copci”, erai văzut mai ceva ca Jean Claude VanDamme. Eroul găştii de puştani.

Acum… şi-acum am tendinţa de a mă lăuda cu vânătaia mea. Da’ nu mă pot duce la oricine să-ntreb nonşalant dacă vrea s-o vadă. S-ar putea să primesc o privire cam dintr-o parte. Da’ credeţi-mă pe cuvânt: e mare, şi am crezut că mi-a sărit rotula când am căpătat-o, şi mare noroc că nu mi-a pus piciorul în ghips; n-am avut nevoie de copci, dar aş fi putut… Invidiaţi-mă!

Pân’ la următoarea vânătaie, la bună vedere!

Comments (12)

  1. Miss I.

    Da, prietenii ne invidiau pentru vânătăi, iar mamele ne certau că iar n-am fost cuminți :))
    Eu am două vânătăi, dacă vrei să știi. Una la doi centimetri de alta. Frumoase, nevoie mare și făcute la distanță de câteva ore din interacțiunea cu același colț de masă. Da’ ale mele nu-s în genunchi, deci pot să te invidiez :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      hmm… partea cu cearta intervenea dacă pe lângă vânătaie mai veneai şi cu hainele rupte :D
      cunosc colţul mesei/biroului; ne întâlnim destul de des şi mereu se lasă cu semne pentru mine…

      Reply
  2. Anonymous

    :))
    tin minte ca doua pauze la rand am stat in curtea scolii sa le arat colegilor ca ala de pe zapada e sangele meu de cand mi-am spart nasul si tare am suferit cand in pauza a treia cineva curatase locul – vanataie maare – norocul tau, ce mai –

    Reply
    1. Camelia Bucur

      din fericire pentru mine partea cu sângele a fost destul de redusă, din copilărie până acum

      Reply
  3. Rus Bianca

    Haios, eu eram plina de julituri si vanatai cand eram mica, cadeam mereu si la bunica ma cataram in copaci sa fur merele vecinilor :))
    La bloc, desi m/am julit f rau in barbie de mi-a ramas o cicatrice, nu m-am potolit. Din pacate acum se vindeca foarte greu, am cazut pe asfalt acum mai bine de 2 ani si inca mai am semn.
    Nu mersi, eu nu vreau sa fiu erou :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      culmea e că eu nu mă căţăram prin copaci şi nici nu făceam chestii “periculoase”; doar mă trezeam cu ele.
      semne din trecut mi-au răms şi mie vreo câteva; nu foarte multe, dar îndeajuns încât să pot povesti despre ele.

      Reply
  4. Inache

    clar ai dreptate “totală”! :D
    mă lași să pictez gărgărițe pe vânătaia ta? că de acum cred că are nuanțe de verde:D pot? pot?:D
    am încercat și io faza, dar la un nivel mai avansat, adică: vrei să-mi vezi operația? era să leșine gagica:))) că n-o anunțasem că am ditamai craterul necusut:D da’ a fost tare de tot perioada, mă lăudam la toată lumea:)))

    P.S. tare aș vrea să știu ce-o fost în capul celui/celei care a votat postarea “enervant”…/:)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      nu, că-i iei din seriozitate:)))
      din fericire singura operaţie de care dispun a fost mică de la bun început, şi-acum de-abia se mai vede :D

      Reply
  5. Adelina

    Ce chestie. Ieri, o colega la scoala mi-a spus ca vrea sa imi arate noul ei animal de companie. O chema Murica si statea pe genunchiul drept.:)) A capatat-o la patinoar.Toata lumea se juleste, numai eu nu:))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      dacă-ţi doreşti îndeajuns de mult, poate ai noroc ;)

      Reply
  6. Cudi

    Eu am dat de dimineata cu capul de dulapul suspendat. Inca doare plus ca s-a inflamat putin. Se pune?!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      dacă e cucui, se pune. dacă e doar aşaaa, o umflătură minusculă, tre’ să mai insişti ;)

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *