Doi ani

Acum fix doi ani, scriam asta. Un an mai târziu, asta. Şi azi a mai trecut un an. Un an scris, un an trăit şi parte din el scris, un an parte scris, parte trăit.

Blog în zodia peşti, scris de-un vărsător. Dual ca peştii, cinic şi acid ca mine. Început ca o sugestie, continuat ca mod de exorcizare. Scris cu nervi, despre nervi; din tastatură, imaginându-mi că scriu cu pixul pe hârtie. Fraze mai vechi sau mai noi, cuvinte, gesturi, totul meu.

Şi n-am scris niciodată din obligaţie. Nici pentru lauri, nici pentru empatie. În mod egoist, scriu pentru mine. Pentru că-mi face plăcere să tastez cu cafeaua alături. Dimineaţa mea, jumătatea zilei pentru alţii.

Obsesii muzicale, o nouă religie, să râzi şi când te rupe pe dinăuntru, culoar de oglinzi, aluzii şi iluzii, idei date, idei însuşite, bucăţi din mine. Fragmente. Ca atunci când te duci la mare, şi pe plajă nu găseşti doar scoici întregi; de fapt, cele mai multe sunt doar bucăţele, dar tocmai de asta îţi place plaja. Pentru că dacă ar fi doar scoici întregi, n-ai mai avea plăcerea aia totală când găseşti una intactă.

Nu ştiu dacă ar trebui să-i fac tort sau să-i aduc vreun cadou. Pe de altă parte, e ca şi cum mi-aş face tort sau mi-aş aduce cadou eu, mie. Într-un fel, face doi ani Erase-Rewind-ul; într-un fel, fac eu doi ani. De scris. De exteriorizat. De mine.

Pân’ la următorul an, la bună vedere!

Comments (36)

  1. Inache

    cinic, acid și GENIAL ca tine!:D
    tocmai de aia-i fain, tocmai de aia-ți ies toate atât de bine, pentru că le scrii pentru tine;) dacă ai scrie pentru numărul de vizitatori, empatie, bla, bla, bla…erase rewind ar fi altceva… dar nu mi-e teamă, asta n-o să se întâmple never ever:D ești prea TU…:)))

    tort? ai zis TORT? hmmm…fac eu cadoul, tu dulciurile:D:D:D

    Reply
    1. Camelia Bucur

      dulciuri făcute de mine? asta ar fi ceva :)))

      Reply
    2. Inache

      pentru toate există un început…:D poate rămâi surprinsă de ce iese:)))

      Reply
    3. Camelia Bucur

      şi dacă nu iese nimic, pot oricând să le cumpăr :D

      Reply
    4. Inache

      ție să nu-ți iasă? ha! dacă-ți pui în minte, îți iese și un tort cu etaje și 3 feluri de cremă! doar ești vărsător;) și guru pe deasupra…:)))

      Reply
    5. Camelia Bucur

      turnul din pisa scrie pe el, dacă e etajat!

      Reply
    6. Inache

      abia e altfel decât restul!:D gustul contează, pe ăla tre’ să-l nimerești:P

      Reply
    7. Camelia Bucur

      adevărat, dar nici aşa nu pot fi convinsă!

      Reply
    8. Inache

      da’ cine vrea să te convingă?:)))

      Reply
    9. Camelia Bucur

      aşa părea…

      Reply
    10. Inache

      nope, era doar o idee…:)

      Reply
    11. Camelia Bucur

      posibil… sau nu :D

      Reply
  2. Rus Bianca

    La multi ani! :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      mulţumesc (şi în numele lui, bineînţeles) :

      Reply
  3. Miss I.

    Muuulți înainte! Mulțumesc că mă faci să zâmbesc de multe ori și să strig singură în fața laptopului: ”Da, da, exaaaact!” :D

    Reply
    1. Camelia Bucur

      săru’ mâna! plăcerea e a mea :D

      Reply
  4. Miss S

    La multi ani blogusor:) Am vazut ca m-ai scos din blogroll…am inceput iarasi sa scriu, sa stii:P

    pup:*

    Reply
    1. Camelia Bucur

      ms, ms :)

      nope, am făcut doar o reorganizare; în cealaltă coloană nu te-ai uitat, aşa-i?

      Reply
  5. cartiergay

    Happy Anniversary! :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      mulţumesc :)

      Reply
  6. Cudi

    Eu am ramas cuplata pe faza cu lovitul la ficati. Ce fac dupa, fug mancand pamantul?! Primiti cu aderenta? :)
    P.S. Al nabii cucui, nu s-a umflat indeajuns!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      mai ceva ca speedy gonzales! :))

      hmm… trebuie doar să fii mai insistentă data viitoare; până la urmă tot vei atinge ACEL nivel!

      Reply
  7. Roxy

    La multi ani blogului tau, chiar daca am trecut deja pe 21! Iti citesc fiecare postare si le gasesc absolut savuroase! Mi-e drag de tine, cea pe care o descopar aici! La cat mai multe postari si o noapte faina iti urez! :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      nu cu mult ;)
      săru’ mâna şi noapte faină şi pentru tine :)

      Reply
  8. silviu mihai

    La multi ani si la cat mai multe postari!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      mulţumesc frumos!

      Reply
  9. teonegura

    Am inceput cam odata sa scriem pe blog, bag de seama :) Ai sintetizat foarte bine aceleasi sentimente care ma anima sau ma mana si pe mine-n lupta de-a ma spune, de pot sa zic asa…
    Mult timp si spor, Cami, chapeau bas! :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      Daaa, suntem cam de-o seamă:)
      Mulţumesc mult, Teo! Pană uşoară să ai!

      Reply
  10. Mihaela ( Catwoman)

    La multi ani:)!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      săru’ mâna :P

      Reply
  11. MusicInfusion

    Multi ani blogului tau!e printre putinele pe care le mai citesc.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      asta mă face să mă simt specială :P

      Reply
  12. fabi

    La multi ani! Sper sa te citesc cu nesat si peste ani si ani :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      păăi, eu scriu; mingea e la tine :)

      Reply
  13. Natural

    Ai de la mine o o urare, o nominalizare dar si o leapsa de promovare.
    Te bagi la leapsa sau macar la un comentariu?

    Reply
    1. Camelia Bucur

      Mulțumesc pentru urare și nominalizare.
      Comentariu; e mai mult eu…

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *