Sania

Mă disperă zgomotul de sanie pe asfalt. Mai ceva ca lama pe fierul de călcat sau unghia pe tablă sau mohairul între dinţi. Fie, nu mai ceva, dar oricum, pe acolo. Pentru că sania e făcută să meargă pe zăpadă. Dacă era pentru asfalt, avea roţi.

Ieşeam cu sania de-abia după ora 5, după ce ajungea Bucur acasă. Dacă era destulă zăpadă pentru a nu da de asfalt. Bine, nu cred că se ocupa cineva cu deszăpezirea pe atunci, că erau mormane întregi pe care trebuia să le escaladezi, şi era perfect pentru sanie, mai ales dacă mergeai pe cărarea formată de alte sănii înaintea ta.

Cert e că aveam sanie şmecheră. Cu spătar, de stăteam ca bosu’ în timp ce Bucur trăgea fericit de sfoară. N-a durat mult. Cred că o singură iarnă conştientă, pentru că s-a întâmplat tragedia: am început să cresc. Şi sania nu mă mai încăpea cu spătar. Aşa că sania mea a devenit ca celelalte sănii: despătărită.

Da’ nu mă deranja. Era fain să stai şi să înaintezi în acelaşi timp. Dacă amorţeam în poziţia iniţială, găseam alta. Pe burtă. Cu spatele. Pe o parte. Numai în cap n-am stat pe sania aia. Şi-aş fi stat, dar veleităţile mele sportive au fost mereu aproape de zero. Mă, şi era aşa, cel mai tare mijloc de transport care nu era în comun, da’ dacă puneai mai multe sănii una în spatele celeilalte, putea deveni tren, şi dacă mă dădeam pe derdeluş şi se aşeza şi Bucur cu mine era deja maşină de două persoane, şi aşa mi-am spart eu buza, da’ asta e deja altă poveste.

Peste încă vreo doi ani deja stăteam cu genunchii la gură, că nu m-a anunţat nimeni că dacă eu cresc, sania nu creşte cu mine. Şi-am încercat tot ce se putea încerca: picioarele în faţă, un picior sub mine, stat cu ele-n aer, nu mai mergea, frate, şi pace bună. Undeva pe la vreo 6-7 ani se-ntâmpla tragedia. Aşa c-am renunţat la plimbarea magică. Nu de bunăvoie, desigur.

Da’ pe bune că şi acum, cu riscul de a sta în poziţie lotus, tot aş profita de sania cuiva. Eu nu mai am, da’ găsesc eu un micuţ pe care să-l deposedez de ea pentru juma’ de oră. Iarna viitoare, pentru că de azi am decretat primăvară totală!

Pân’ la următoarea amintire, la bună vedere!

Comments (6)

  1. Arnăutu Sergiu

    Da sa stii ca si mie sania imi lipseste,si cand ma duc la tara ma dau pe burta ca altfel nu incap:))
    Oricum in oras,cum zici si tu,e groaza cu saniile care se dau pe zapada aproape de asfalt,te zgarie pe creier(ca la dentist)
    Stii,cu totii ne e dor de copilarie..

    Reply
    1. Camelia Bucur

      nu mi-e neapărat dor; dar sunt unele chestii…

      Reply
  2. MusicInfusion

    Si poate asa ai sa te intelegi mai bine cu iarna.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      no way! e un război etern între mine şi ea!

      Reply
  3. Inache

    m-ai făcut să caut prin sertarele cu amintiri…:) nu cred că mi-ar plăcea să fiu din nou copil, dar aș vrea să mai trăiesc, măcar o dată, una din zilele alea în care ieșeam cu tata la săniuș :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      și când nu prezența zăpezii era o problemă, ci absența ei…

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *