Alege data

Am auzit motive, și-am auzit motive stupide. Ăsta e din a doua categorie:
”Nu vreau să mă mărit de ziua mea, pentru c-o să primesc un singur cadou.”
Și respectiva era foarte serioasă când spunea asta. Cu alte cuvinte, singurul motiv pentru care semnează actele e pentru dar. Dar preferă să se asigure că vor fi mai multe, și cum data nașterii n-are cum s-o schimbe, o schimbă p`aia a nunții.

Ca și cum ăia de s-au născut pe 25 decembrie ar decide să se nască în altă zi pentru că pică exact de Crăciun, și nu primesc decât un cadou. Și ei ar avea un motiv mai solid, pentru că asta se întâmplă în fiecare an, toată viața, nu e doar o simplă întâmplare, într-un an oareșcare.

Și de ce se alege data cu mai bine de un an înainte? Ba chiar și locația. Orice se poate întâmpla între timp: să te lovească accidentul, să dea faliment restaurantul, să fugă mirele, să nu mai încapi în rochie, să faci oreion sau vărsat de vânt cu două zile înainte sau să faci și oreion și vărsat de vânt și otită și să-ți scrântești și piciorul cu două zile înainte. Fun.

Și-ar mai fi ceva: din respect pentru invitați, n-ar trebui să te asiguri că pe data cu pricina nu e ziua nici unuia dintre ei? Zic și eu…

Pân` la următoarele motive, la bună vedere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *