Cathroom

Care e faza cu mâțele și cu baia? Îs fascinate, înnebunite, terminate dacă te văd îndreptându-te înspre baie. Cami mi-o ia înainte și trebuie să intre ea prima, să inspecteze și să verifice de parcă ar fi însărcinată cu controlul absolut al băilor din întreaga lume.

Și nu-i ca și cum i-ar plăcea apa. Se isterizează dacă o ating câțiva stropi și se spală după câte juma` de oră. Apa aia nesuferită care a murdărit-o. Dar a inspectat tot ce-nseamnă încăperea: cadă, sub cadă; chiuvetă, în chiuvetă, sub chiuvetă; coșul de rufe, pentru că nici un coș nu poate scăpa neinvestigat. Fiecare centimetru pătrat, fiecare sticlă de gel de duș, fiecare cremă în parte. O știe pe de rost mai bine ca mine și, totuși, insistă să mă-nsoțească de fiecare dată și să reia cercetările.

Și mă gândesc ciudat la momentul ăla în care mă voi întoarce acasă mai devreme decât prevăzut, și-o voi găsi destrăbălându-se în cadă, spumă peste tot și ea folosind inocent scrub-ul și masca mea de față, în timp ce alte pisici o vor masa pe spate și-i vor șampona urechile.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Comments (11)

  1. NistePalavre

    …si ea va intinde la tine boticu’umed si roz, numai bun de pupaciiiiiiiiiiiiiitttttttttttttt!!!

    Reply
  2. NistePalavre

    ..si ea isi va intinde boticul umed si roz si mustacioarele pline de stropi catre tine, numai bune de alintat :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      ambele variante sună real și tentant ;)

      Reply
  3. Adelina

    Si motanul meu mai face asa cateodata. Dar ce e mai rau e ca habar nu are de cuvantul intimitate. Cand merg la baie si sunt putin lenesa nu mai inchid usa cu clanta doar o trag dupa mine.
    Si Tuti, vine frumusel in urma mea, o impinge cu labutele , trece pe gresia rece, se aseaza in fund si se uita la mine.:”>
    CE o fi asa fascinant nu stiu. Dar cred ca stie ca ma face sa ma simt aiurea…

    Reply
    1. Camelia Bucur

      sigur asta încearcă; e parte din planul lor de a cuceri lumea…

      Reply
  4. Iulia Kelt

    Chiuvetă proaspăt montată, motan țop în ea. Dat motan jos din chiuvetă, motan enervat peste măsură și nu mai vorbit cu mine. Deci, orice-ai face, n-o da afară că nu-ți mai vorbește cu zilele.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      știu, știu, am învățat lecția de data trecută când n-a mai vorbit cu mine; noroc că-i trece relativ repede.

      Reply
  5. teonegura

    Ma, nu stiu, eu matele nu le sufar defel. Azi-noapte am lasat punga de gunoi afara, in fata usii, mi-a fost lene sa merg pana la tomberon. Dimineata, o afurisenie de-asta mieunata imi umpluse treptele de gunoiul din punga. Sa vezi tu vorbe de dulce :D

    Reply
    1. Camelia Bucur

      era avertizare; data viitoare să știi ce se întâmplă dacă mai lași gunoiul nesupravegheat :D

      Reply
  6. Inache

    motanul meu e șeful băii! nu vine după mine în baie, ci doarme acolo… de mic. cum n-am reușit să-l conving că nu-i o locație tocmai bună pentru așa ceva, i-am mutat acolo coșul:))) iar acum, mai nou, se udă tot pentru că a descoperit el cât de minunat e să te joci cu apa care curge la robinet! :D

    Reply
    1. Camelia Bucur

      normal! curge, face dezastru, cum să nu fie minunată???

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *