Vorbe de duh – p.3

Există multe semne ale inteligenței.
Pentru mine, de exemplu, e vital să nu te uiți tâmp la mine sau să mă asculți cu gura căscată nu de uimire, ci pentru că nu pricepi ce zic; să nu trebuiască să-ți repet aceeași chestie de 20 de ori; să te prinzi la ștouri fără să te ataci, să pricepi autoironia, să prinzi fileurile; mă rog, chestii din astea minuscule care să-mi arate că nu degeaba ai în dotare ceva care se cheamă ”creier”.

Da` am aflat zilele trecute ceva nou:
Cică firele de păr alb la o vârstă fragedă sunt semn indubitabil de inteligență! Plus că sunt așa, și o marcă a norocului. Că dacă le smulgi sau le vopsești, PUF! S-a dus și inteligența, s-a dus și norocul. Oricât ai încerca să refaci răul provocat, nu mai ai șanse. Vopseaua aia ți-a atrofiat creierul, penseta ți-a distrus calea spre potul ăl mare la loterie, poți să-ți pui capul pe-un bolovan și s-aștepți să treacă tractorul peste el. Sau să te-ntinzi pe pat și s-aștepți să mori.

Ținând cont de faptul că nu mi-am mai văzut culoarea naturală de ani buni și că, la momentul ăla n-aveam urmă de fir alb, oare acum dacă am, și mă vopsesc în continuare, inteligența mea a scăzut grav? Am fost tentată să le-ntreb pe domnișoarele care emiteau ipoteza, până am văzut că, la cei puțin peste 20 de ani pe care-i au, posedau și fire albe. Păr natural, nevopsit, pentru că, probabil, e împotriva firii să schimbi înfățișarea care ți-a fost dată de divinitate. Sau lene. Sau ignoranță. Sau am renunțat la idee. Nu de alta, da` bunică-mea a început să-și vopsească albeața cu religiozitate de mai bine de 30 de ani, și pe bune că nu-i lipsește inteligența.

Și-am mai aflat ceva: că și chelia tot semn de inteligență e. Pe principiul părul prost părăsește capul deștept. Mă, așa o fi, și cei care au găsit explicație medicală pentru calviție s-au chinuit degeaba și s-au înșelat amarnic. Cine sunt ei să conteste înțelepciunea emisă de gagicuțe cu fire albe, care susțin că inteligența stă în firul de păr?
Huo, medici, huo, cercetători! Explicația era atât de simplă și voi încercați să ne păcăliți cu medicamente, vitamine, vopsele, trucuri. Huo!

Pân` la următoarea înțelepciune, la bună vedere!

Comments (4)

  1. Inache

    lasă gagicuțele nevopsite în zeama lor, nu întreba nimic. te lămuresc eu! să luăm drept exemplu două capete: al tău și al meu. tu ești vopsită, eu n-am nici un fir alb, amândouă suntem blonde și suntem GENIALEE! :D poți să mă contrazici? :)))
    iar dacă nu ești pe deplin convinsă, trecem la partea a doua: îți prezint pe cineva cu fire albe și cu aer condiționat în loc de creier :))) da’ io te sfătuiesc să nu…e mai safe pentru tine. și pentru ea, cred, nu ți-ar rezista nici 5 minute… :)))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      dar cine suntem noi să contrazicem această înțelepciune supremă? :))

      Reply
  2. Natural

    Super tare! Ai de la mine o nominalizare Blog and roll, dar si o leapsa de speriat.

    Te bagi la leapsa sau la un comentariu?

    Reply
    1. Camelia Bucur

      ms, ms!

      evident!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *