Verba volant

Știam că nu e bine să pârăsc, și n-am pârât deloc. Nici măcar când ai mei nu pricepeau de ce nu vreau să mă joc cu o fetiță care lor li se părea îngerașul întruchipat, iar eu n-o aveam la inimă pentru că, departe de urechile adulților, înjura ca un birjar. N-am pârât și pârâcioșii mi se păreau nasoi și stresanți. I-aș fi bătut cu mâna mea dacă aș fi pus în practică toate impulsurile violente. Din fericire, și pe astea le stăpâneam destul de bine. Îi torturam în gând și-i evitam.

Să nu dau din casă am învățat pe la 4 ani. Nimic din ce se întâmpla în casă nu trebuia împărtășit cu alții. Și pe bune că nu se-ntâmpla nimic ciudat. Dar știam că nici măcar că tata a întârziat 15 minute sau că mama a făcut cartofi prăjiți nu era treaba nimănui care nu stătea cu noi în casă. Plus că indignarea mea pentru că desenele animate durau doar câteva minuțele din cauza conducerii nu trebuia spusă nimănui. Nici un cuvințel, nici o indignare, nimic-nimicuț.

Maximum mi-am luat-o de la Bucur, căruia i-am spus că Doamna Mamă a făcut nu știu ce. Oricum, ceva minuscul, gen și-a pus părul pe bigudiuri. Și-atunci am învățat că nu numai din casă nu tre` să dai, dar nici între membrii aceleași case. Că dacă vrea să zică ea, zice. Dacă nu, mormânt!

Și mi-a intrat lecția atât de bine în cap, încât am devenit un maestru al discuțiilor disimulate. Nimic despre ai mei, nimic despre mine. Voiai să știi ceva? De-al naibii nu spuneam. Și-acum încă mă stăpânește năravul. Și puține sunt persoanele care știu tot-tot-tot. Atât de puține, că le pot număra pe un deget de la o mână.Și pe bune că e o lecție utilă.

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

Comments (2)

  1. Inache

    asta nu-i manie… :P

    Reply
    1. Camelia Bucur

      un soi de…

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *