De mână și pe lună

Prin clasa I mă ducea bunică-mea la școală. Nu c-ar fi fost departe, dar, nah, puiul avea nevoie de ocrotire. Până s-a prins ea că puiul n-are nevoie, că-și găsise copii care aveau același drum, că nu sărea de nebun în fața mașinilor și că singurul pericol real era să se-mpiedice și să-și julească nasul, ceea ce nu s-a întâmplat. Și-așa Camelia a început să se ducă singură la școală.

În clasa a-V-a, belea majoră, că trebuia să iau autobuz pân` la liceu, dar nu era problemă, mai erau și alții ca mine, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să mă ducă de mânuță și să mă predea intactă dirigintei. Și erau străzi de traversat, mașini de ocolit, hoți de buzunare, povești cu pedofili, știri cu fete tăiate, tocate și băgate-n valize și trimise părinților prin poștă, mă rog, se-ntâmplau, se-ntâmplă, da` nu m-a dus nimeni la școală de teama lor.
La admitere la liceu am refuzat să vină cineva cu mine, la facultă deja nu se mai punea problema. Și pe bune că era drum de 14 ore cu trenul, oraș străin, nici prin gând nu mi-ar fi trecut că am nevoie de pază și protecție.

Dar cum ar fi să ai aproape 30 de ani și să te ducă mama la serviciu? N-ar fi puțin ciudat? Nu foarte, doar așa, un pic. Și nu ciudat din ăla bun. Ciudat de-a dreptul. Păi, unii la 30 de ani deja au trăit juma de viață. Au toate alea de le dau statutul de ”adulți”: casă, mașină, copii. Sau fac ca mine: bunți all day, all night. Da` în nici un caz nu apar cu mama să bea și-a patra bere.

Și mă gândesc care ar fi motivele pentru care ai face asta. Există anumite riscuri și pericole în drum spre muncă, dacă te lovește meteoritul sau, mai grav, submarinul, dacă ești violată de 5 ori în 3 minute sau dacă carecumva te răpesc extratereștrii. Pare plauzibil, nu? Toate astea pot fi evitate dacă-ți iei scutierul sub formă de mamă după tine. Ultra-women, wonder-woman, cat-women. Problem solved!

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *