Miercurea fără rost

Există-n Galați o intersecție care se cheamă Intersecția Fără Rost. Pentru că-i pusă acolo chiar fără nici un sens. Nu știi din ce parte vine mașina, tre`să te ferești de tir-ul care apare din stânga când te-aștepți să fie invers, ar trebui să se pună săgeți ca să-ți dai seama pe unde să mergi.

Cam așa e și miercurea. În mijlocul săptămânii lucrătoare, echidistantă față de week-end, da`o zi în care teoretic nu se-ntâmplă mai nimic. Pentru unii e zi de post, da` cui îi mai pasă de posturi? Mai e și miercurea aia, a cenușii, care ar salva cât de cât onoarea zilelor de miercuri, da`niciodată nu știu când e sau de ce o cheamă așa, deci tot fără rost e.

Pe bune, toate chestiile se întâmplă în restul zilelor. Prima zi din săptămână, marți sau vineri 13, joia-i anticameră la week-end, sâmbăta și duminica-s zile de leneveală, bunți și delilah, da` miercurea n-are nici o noimă. E și ea acolo, ca să nu zică că nu există, că-n rest nu face nimic productiv. O aștept să treacă, pentru că-i o piedică-n fața multașteptatului moment de relâche.

Nu pricep miercurea, și pace bună! Doar că azi, 6.06.2012, miercurea a căpătat subit sens. Și-a devenit cea mai așteptată zi a lunii. Cea mai dorită, cea mai sperată, cea mai minunată, concurând cu joi, ba chiar într-un fel și cu vineri. Pentru că da, ladies and gentlemen, azi, miercuri, în mod ciudat, după zvârcoleli și chinuieli, se dă salariul. Genialul, drăguțul, frumușelul de el. Și totul datorându-se acestei preaminunate zile de miercuri. Dacă miercurea asta n-ar fi existat, bye-bye salariu! Kaput bucurii și veselii, конец supraviețuire, țigări, mâncare nesănătoasă, dulci nimicuri; dacă miercurea asta n-ar fi existat, aș fi fost o persoană foarte nefericită.
Deci mulțumesc, miercuri, pentru că exiști în viața mea! Mulțumesc din tot sufletul meu de copil, cu toată puterea mea de adult salariat!


Pân` la următorul salariu, la bună vedere!

Comments (2)

  1. Inache

    da! mulțumesc, miercuri, că exiști în viața lu’ cami! :)))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      dublu mulțumesc, deci :))

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *