Oul kamikaze

Am o frică patologică de ouă. Nu, nu văd armate întregi de ouă, îndreptându-se fioroase spre mine și atacându-mă. Nu, nu le vizualizez rânjind ca canibalii și-ncercând să mă facă salată de om de Paștele ouălelor. Nici măcar nu-mi imaginez c-am fi într-un univers paralel, în care ele încearcă să mă facă maioneză sau omletă; OMletă. Doar că mi-e frică de ele.

Problema e că sunt și bipolară. Mi-e frică de ele, dar le iubesc de mor. Prăjite, scrobuite, fierte, în salată, cu kaizer, cu muștar, cu hrean, ba chiar cred că și cu Finetti ar fi delicios de gustoase. Le ADOR!

Dar, revenind la teamă. Tragedie era când mă trimitea doamna mamă să cumpăr ouă. Că trebuia să iau 1, 2 sau 10, același drac era pentru mine. Tremuram cu gândul că le-aș putea sparge. Și nu era ca și cum mi-ar fi spart dup-aia cineva capul, c-am spart ouăle. Ai mei aveau o atitudine degajată față de ouă. S-a spart, s-a spart, asta e, altul la rând. Dacă se spărgea în pungă, ajungea în tigaie. Dacă era crăpat, era pus la loc de cinste-n frigider, într-o ceșcuță. Sau dacă era chisăliță, se îndepărtau ouăle întregi de bad company și ăla rebel ajungea la gunoi. Simplu.

Doar eu mă panicam. Dacă se sparge? Dacă moare oul? Eram mai ceva ca Sofocle. Pășeam cu grijă. Țineam punga la piept. Cred că nici c-un nou-născut nu te porți mai cu mănuși decât mă purtam eu cu ele. Și mă duceam rar. De obicei, refuzam când auzeam că e vorba de ouă. Dacă mă puneai să car 10 kile-ntr-o mână, nu crâcneam. Când venea vorba de ouă, refuzam total. Ani la rând.

Eu nu mai știu cât costă un ou. Eu nu cumpăr ouă. Eu mănânc ouă, atât timp cât le cumpără altcineva. Sau măcar să le care. Să nu intru în contact cu ele. Dacă vrei să mă sperii, pune-mă să-ți cumpăr 7 ouă. Și cu unu` e sperietură, da` dacă-s mai multe, e mai mare pericolul, că se pot lua la harță între ele și-mi fac bucata din neutralitate.

Adevărat grăiesc: ouăle sunt parșive. Temeți-vă de ele! Nu se știe niciodată când dai de unul sinucigaș, care se sparge cu de la sine putere, fără să-l atingi, fără să-l stresezi. Pur și simplu. Își propune să moară, și CRAC! Aveai un ou, nu-l mai ai! Kaput oul.
Și unii nu pricep de ce-s speriată. Păi, cum să nu-ți fie frică, când stai cu gașca de sinucigași în pungă? Plus că, dacă-s mai multe, își unesc forțele și-ți explodează-n față, și rămâi ciung, sau orb, sau tracasat pentru vecie. Ce, n-a auzit nimeni de ou care a explodat în cratiță?

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

Comments (6)

    1. Camelia Bucur

      true, true

      Reply
  1. Natural

    Hehehe, Camelia fricouasa :))

    Ai de la mine o nominalizare, dar si o leapsa … aniversara.

    Te bagi la leapsa sau la un comentariu?

    Reply
    1. Camelia Bucur

      să vedem despre ce e vorba…

      Reply
  2. teonegura

    Ma, eu n-am stresuri de-astea decat din alte motive: cand se duc dracului si decid sa sucombe, vadind o coaja mult prea subtire, trec la treaba asta fie in masina pe bancheta sau in portbagaj, fie intr-o plasa care-ti place si lasa frate o mizerie…

    Reply
    1. Camelia Bucur

      am zis eu că-s periculoase, da`puțini au decis să mă creadă…

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *