Busola

Mă înveleam bine, mă sigilam în pătură și, oricât de cald mi-ar fi fost, n-aș fi scos nici un deget afară. Pericolul pândea în întuneric. Dacă eu nu-i văd, nici ei nu mă văd. Siguranță de pătură, frică de necunoscut.

Îmi plac siguranțele mele. Nu cred c-aș face bungee-jumping, nu mă duc la apă mai mare decât mine, scufundări aș face doar cu costum de scafandru, suflu în cafea dacă frige, nu m-aș juca c-un pitbull. Boring. Am siguranțe care te fac să râzi și riscuri pe care eu nu le consider riscuri. Pentru alții, poate. Pentru mine – normal. Nu joc la loto nu din cauză de risc, ci pentru că uit mereu să pun bilet. La fel cum uit să-mi pun centura de siguranță sau să mă uit în spate când merg pe stradă, cu căștile-n urechi.

Siguranțele mele-s în mine. Am nevoie de ele așa cum alții au nevoie de aer. Cum alții au nevoie de cuvinte, jurăminte, acte. Ia-mi siguranța și m-ai debusolat. M-ai desfăcut la fel cum se desface puzzle-ul, când i-ai scos din piesele din mijloc. Mă-ntorc pe toate părțile și nu știu cum să mă repar. Repară-mă. Dacă mă doare capul, iau o pastilă; dacă m-am tăiat, mă bandajez; dacă mi-e rău, dorm; dacă m-am debusolat, nu știu să-mi găsesc nordul. Îmi joci pe retină, stropi de lumină.

Din povestea mea lipsește mereu încheierea. Pentru că nu pot scrie povești cu un final care nu-mi convine. Povestea continuă. Povestea continuă până când. Fraze care se leagă, momente care reapar, parfum care a rămas adânc în mine, cuvinte, flori presate, caiete, siguranța mea.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *