Cavalerul tristei figuri

Îmi plac viciile, și-mi place să nu le consider vicii. Îmi par plăceri normale. Orice plăcere poate fi viciu, orice viciu e o plăcere. Uneori exagerez cu ele. Nu-s multe, da`s constante și-s ale mele. Și mă gândesc că, dacă aș renunța la vicii, aș renunța la plăceri și aș putea la fel de bine să mă-ntind și să aștept să mor.

Plus că suma viciilor e constantă. Renunț la fumat, m-apuc de mestecat tutun. Yuck! Rămân la țigările în varianta lor tradițională.
Îs cultivate cu grijă, în timp viciile mele. Le iubesc pătimaș, le iubesc strident și-n văzul lumii. Și le apăr de oricine ar încerca să ne despartă. Sunt acest Don Quijote al plăcerilor vinovate.

Mă-nvârt într-un cerc vicios de vicii împlinite, îs viciată și viciator, vicios vorbesc despre vicii, îmi plac vicioșii care nu se sfiesc să vorbească vicios despre viciile lor și viciu cred că e cuvântul zilei, pentru că am viciat câteva rânduri vicios neinteresant. Ca de luni. Săptămână vicioasă să avem!

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

Comments (2)

  1. teonegura

    Unele vicii sunt deja tabieturi, iar sedimentate si devenite in felul acesta, nu doar ca au devenit de neinlaturat, dar ne-au mai si devenit dragi :) Pana la urma, o viata avem. Buna, rea, viciata sau nu, putin imi pasa :D

    Reply
    1. Camelia Bucur

      să bem pentru asta! :))

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *