Cum mi-am pierdut piciorul drept

S-a întors! Meaner, bigger.

Prima dată a apărut ca rezultat direct al bacului, al admiterii la facultate și-al faptului că ceasul meu avea curea metalică. Mi-a invadat încheietura stângă și-am crezut că am cancer de piele. Medicul mi-a zis că-s bătută-n cap și că se cheamă micoză de contact. De contact cu metalul.
Și-așa am renunțat la ceas. Mi-am sigilat capsele de la blugi, am scos tot ce nu era argint, am ținut regim c-am zis că e în strânsă legătură cu ficatul, lecții de yoga n-am luat, dar aș fi putut, că cică e și pe creier. De parcă n-aș fi știut că am un creier capabil de subminare. Revolta creierului, iritația pielii. 

M-am luptat cu ea câțiva ani, mi-a trecut, am uitat-o. Nu m-am mai atins de metal. Am continuat să-mi sigilez blugii. Mi-am schimbat obiceiul de a-mi ține banii în buzunar, pentru că am descoperit că poate apărea oriunde nu-i convine ceva, inclusiv pe picior. Și-am zis c-am scăpat definitiv.

Până acum vreo săptămână. Când a apărut din nou. Pe același picior, dreptul, pentru că se pare că dreptul meu e cel mai afectat. Dacă ar fi să-mi rup un picior, pariu că ăla drept.
Fie! Iritația has come back. Pe picior. Da` de ce? Adică, de unde?
În buzunar nu țin decât bricheta de plastic și pachetul de gumă. Nici urmă de metal.
Stres? Nici atât. Pentru cei care mă credeau smulgându-mi părul din cap de nervi, dezamăgire totală! Nici urmă de stres.
Deducție logică: nu metal, nu stres, nu iritație. Și totuși ea e aici! Ca-n emisiunile cu Andreea Marin, a revenit, după ani, să mă vadă. O, happy time!

Zile la rând mi-am bătut capul să-i dezleg misterul. Până ieri, când mi-am examinat cu atenție bricheta. Și acolo stătea dezlegarea. O urmă minusculă de metal. În partea superioară a brichetei. Mă, da` mică. Minusculă, insesizabilă, și totuși metal. O fâșiuță care mi-a distrus juma` de picior. Cum? Cum să faci așa ceva? M-am ferit de monezi, m-am ferit să port șuruburi și chei franceze în buzunar și-am fost trădată tocmai de ea, bricheta mea iubită. Cruntă dezamăgire!

Nu mai port nici bricheta-n buzunar. Reinstaurez virginitatea buzunarului. Cât despre iritație, dacă nu trece în vreo două zile, o înmoi în spirt și-i dau foc. N-o să am piciorul drept rupt. Doar barbarizat. Am zis!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Comments (4)

  1. Roxy Nastase

    Ahh, si eu am o nesuferita din asta de dermatita de contact si ma feresc ca de naiba de metale, exceptand argintul si cele care sunt sigura ca nu au nichel in compozitie…Mai reapare uneori, fireste din neglijenta mea, dar atunci folosesc Elocom unguent si se retrage destul de repede. Sper sa scapi de ea cat mai repede, stiu ca de suparatoare poate fi… O noapte linistita iti doresc! :)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      e enervantă de-a dreptul. o înving eu și de data asta!
      week-end frumos să ai ;)

      Reply
  2. Adelina

    Wait! Tu cand bagi cheia in usa…ce se intampla? (In afara faptului ca descui/incui usa si o deschizi/inchizi?) Sau ai cheie de argint? Sau cand dai marunt la magazin…M?

    Reply
    1. mab

      dermatita de contact presupune contact PRELUNGIT cu anumite metale. Cheia tinuta cateva ore in buzunar, nu cateva secunde in mana. N-ai inteles nimic. Stai jos. Esti proasta.

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *