Poezia cu minuni

Rugăciunile erau ceva normal. Erau ca poeziile pe care le-nvățam fără prea mare bătaie de cap, doar pentru că-mi plăceau. Ca să-nvăț o poezie nu trebuia să mă chinui. O prindeam din zbor. Dacă mă chinuiam, n-o mai învățam. Așa cum mi-a luat juma` de zi să mă ajuți să învăț Отче наш. Acum nu-l mai știu decât pe sărite.

Înger-îngerașul meu… Doamne doamne… Începând cu repetiții despre care mai târziu am învățat că se cheamă repetiții și că sunt figuri de stil. Ca să-ntărească ideea. Ca să-ți intre bine-n cap despre ce e vorba. Doamne doamne despre care nu știam foarte bine cine-i și de ce-l cheamă de parcă ai fi zis Ion Ion sau Camelia Camelia. Poate erau mai multe doamne sau doar lipsă de inspirație atunci când l-au botezat. Sau poate-i plăcea narcisist să-și audă numele repetat în mătănii adânc bătute pe covoarele nespălate din biserici. 
Manie pe preoți. Voiam să mă fac preot când eram mică și mă gândesc acum că ar fi fost o idee proastă. Aș fi fost burtos, căsătorit c-o etern evlavioasă și cu dedublări de personalitate. N-ai cum să fii preot ortodox și femeie. Atâta doar că preoții sunt bărbați și poartă rochii.

Doamnedoamnecerestată a fost rugăciunea mea preferată, pentru că nu pricepeam ce spune. Mulți ani după, mi-am dat seama că e ceresc tată, și magia a dispărut. Mă rugam pentru tot. Pentru mama, tata, bunica, cunoscuți, vecini, să nu mor în somn, să nu mor nici mâine, să nu mor prea devreme, să nu pățească nimic cățelul ăla de peste drum, să-mi cumpere ai mei mașinuța aia teleghidată, să nu iau notă mică în lucrare, să nu mă asculte la biologie, să nu fie cum cred eu, să nu se-ntâmple, să… Unele ieșeau; cum ar fi nota din lucrare. Majoritatea nu. 

Am renunțat să mă rog unui cerestată care nu-mi ascultă rugile decât cu juma` de ureche și le-mplinește pe sărite, chiar dacă-s fierbinți, și repetate, și merit să mi le-mplinească pentru că nu cer să ajung milionar peste noapte. Cer doar lucruri care n-ar afecta pe alții. Ceream. Nu mai cer. Nu mai cred ca-n copilărie că biserica e sfântă și bunicul cu barbă albă e dumnezeu și icoanele chiar sunt făcătoare de minuni. 

Pentru mine șocul n-a fost când am aflat că moș Crăciun nu există. A fost când am aflat că poți să ceri curat și pur și să ți se râdă-n nas. Când am aflat că, de obicei, e inversul rugăciunilor cele care se-mplinesc. Că nu-i bine să-ți pui speranțe. Dacă speri, ești dezamăgit. Și pici mai de sus. Dacă te păstrezi la mijloc, cu atât mai mare-ți va fi bucuria, cu atât mai ușoară căderea. 

Și mă surprind încă începând câte o rugăciune. Cenzurată pentru că, dacă știe ce-ți dorești cel mai mult, se va da peste cap ca să nu ai. Sau nu era făcut să ai. Sau poate-s doar poezii care te liniștesc, atunci când ai nevoie de liniște.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *