Ținuți în frâu

Îi știi pe ăia care, atunci când spui că ai ceva de rău – gen gripă, dureri de măsea sau dezamăgire totală – imediat au și ei, sau își aduc instantaneu aminte cum a fost când au avut și ei? Mă enervează.
Un soi de empatie forțată sau, mai degrabă, vânează momentul în care să se plângă. Și cum n-au de ce, așteaptă durerea ta ca să și-o însușească.
Dacă e vorba de dureri fizice, e foarte ușor să fi avut, dar nu mă ajută cu nimic că, odată, demult, te-a durut și pe tine; dă-mi un analgezic, că-mi faci mai mult bine.
Dacă e vorba de dureri psihice, și ai onoarea de a mi le asculta, atunci înseamnă că am nevoie să mă asculți, nu să-ți depeni povestea vieții tale. Înțelegi? Pe mine mă doare acum, e momentul meu să mă lamentez, deci nu presupune c-am deschis discuția doar ca să te aud pe tine cum ești într-o durere la fel de mare și de insuportabilă ca a mea. Nu te cred pentru simplul motiv că, până să mă trezesc eu că vreau să-mi plâng de milă, erai bine sănătos, optimist și relaxat. Și zâmbitor.
Și lasă-mă să mă plâng eu, până să-ți vină și ție rândul.

Da` pe ăia care se plâng în continuu, orice le-ai face, îi știi? Mă enervează și ei. Le dai ceai, voiau cafea. Le dai cafea, îi mai trebuia zahăr. Le dai zahăr, de ce nu e zahăr din ăla fin? Și-i mai trebuia și niște lapte, și parcă e prea tare, mă ia cu palpitații și, la urma urmei, de ce îi dai cafea, nu știi că are probleme cu tensiunea? Vrei să moară mai repede, nu? E crimă cu premeditare asta. Mai bine un pahar cu apă. Da` de ce nu e plată? Vrei să facă pietre la rinichi?
Oricum ai da-o, veșnic nemulțumiți. De orice, oricum, oriunde.

Și pe ăia care vor să epateze cu orice preț? Cei mai buni, cei mai deștepți, cei mai juști, cei mai cei. Nu se pot înșela, au mereu dreptate, dacă n-au atunci a fost o eroare în Matrix, clar nu-i vina lor pentru că, orice s-ar întâmpla, ei nu pot să greșească, ei sunt buricul pământului, ei sunt alfa și omega. Și ei mă enervează.

Toți îmi creează impulsuri violente, aproape ucigașe și-mi stimulează imaginația în așa hal, încât Rob Zombie s-ar ruga să-mi fie învățăcel. Strâng din dinți și mai trece o zi. Și-ncă una și bine că există creion și hârtie și impulsurile ucigașe pot rămâne doar planuri scrise, altfel ar fi Camelia Apocalypse.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Comments (4)

  1. Aidarath

    Camelia Apocalypse – oh, I’d like to see that!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      și mulți s-ar îngrozi doar la gândul…

      Reply
  2. Ana

    Referitor la chestii contagioase. Eram la facultate şi vine o tipă de la mine din an, se aşază lângă mine pe scaun şi mă întreabă când îmi dau o restanţă, pentru că voia să-şi mărească nota la materia respectivă. Când i-am spus că nu ştiu sigur pentru că AM MAI MULTE, s-a mutat un scaun mai încolo, mişcare însoţită de un “Aoleu!” şi un oftat profund. Din păcăte pentru ea, se pare că am fost foarte contagioasă şi s-a luat si la ea. ;))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      ai molipsit-o cu restanță. declar că e cea mai ciudată boală molipsitoare de până acum!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *