Podbal și ridiche neagră

Tușesc. Pe mai multe voci. Pot tuși în așa hal încât, dacă mă auzi, să-mi vizualizezi plămânii ca pe-o piesă de muzeu; ca pe-un motor neuns de secole; ca pe-o mașinărie stricată. Nimic mai fals! Plămânii mei sunt intacți. Tusea – cultivată în timp. Am descoperit eu cum poți tuși zgomotos fără să ai nimic, doar ca să stresezi auditoriul. Nu sună a ceva ce o persoană tocmai normală la cap ar face, dar eu n-am pretins niciodată c-aș fi. Tușesc din liceu, când întrerupeam expuneri pompoase; ce, n-am voie să tușesc? E o reacție normală a organismului. Doar n-ai vrea să-mi reprim tusea și să mă-nec; să mă sufoc și să mor dracu`…

Acu` vreo săptămână tusea mea s-a gândit că ar fi timpul să devină reală. Am așteptat, c-am zis că trece de la sine, ca de obicei. N-a trecut. I-am luat sirop. Cu podbal și ridiche neagră. Mă, bun la gust, că e dulce, da` miroase cumplit. La ce te poți aștepta de la ceva care se cheamă podbal? Un soi de fotbal, dar la biologie. Dacă n-aș fi știut că se fac sărmăluțe cu foi de podbal, aș fi zis că-i extract dintr-un soi de animal. Și ridichea neagră… The devil! Țin minte că mi-a făcut bunică-mea odată, tot pentru tuse, sirop într-o ridiche neagră; a scobit-o, i-a pus zahăr, a așteptat, și eu a trebuit să beau rezultatul. BRRR! Oricum, madam farmacista mi-a zis că-mi trece tusea ga-ran-tat!

M-am sacrificat. Îmi țin respirația când beau siropul, totul mergea spre bine, tușeam mai puțin, mi-am zis că ăsta-i finalul. Scap finalmente de tusea naturală, să pot să-mi reiau obiceiurile artificiale. Canci! Ciu-ciu! După 2 zile de băut podbal, m-am trezit cu nasul înfundat, cu febră și c-o tuse ca a lu` bunică-miu la 80 de ani. Nu cred c-a ajuns vreun bunic de-al meu la 80 de ani, dar zic așa, pentru emfatizare…

Și dă-i cu aspirină, cu frisoane, mâini și picioare reci, mai trage o dușcă de sirop, mă ustură ochii, nu respir decât pe-o nară, mă gâdilă-n gât, mai bea sirop, mai ia o aspirină, cred că trec la artileria grea: paracetamol!
Pe bune că am impresia că e doar vina siropului. Mă uit la el câș, i-am promis că-l termin, și-i arăt eu lui, să văd cum o să-i placă să fie o sticlă goală. Așa merită! Dacă nu-l luam, probabil nu răceam. E o conspirație farmaceutică: iei sirop să-ți treacă tusea, da` e sirop contaminat cu răceală, ca să cumperi dup-aia alte medicamente. Știu eu!

Oricum… nu mă omoară pe mine o răceală. Așa că azi mă duc să-mi plimb germșii pe la muncă. Nu cred că și-a mai luat nimeni sirop infestat cu podbal și, cum sunt altruistă, îi împart tuturor celor care au poftă de-o răceală. En-gros, că nu mă-ncurc cu cantități minuscule. În caz de ceva, aiurez din cauza febrei. S-au mai văzut cazuri…

Pân` la următoarea răceală, la bună vedere!

Comments (2)

  1. Anonymous

    Eu zic sa stai acasa!
    Imi sustin cele spuse prin urmatorul argument, de la munca ti s-a tras!
    Mai tii minte ce a facut Lemo?
    Oare, trupusorul tau plapand, nu a resimtit suferinta cauzata de purtarea animalica a celei ce fara inima te-a incoltit si a facut din cavitatea ta toracica o cutie de rezonanta a celor mai inspaimantatoare sunete?
    De ce sa risti? Poate tusitul tau, nevinovat si diafan de altfel, starneste in ea sentimente de furie si dispret, motiv pentru care ai sa fi, draga Cubur, atacata iar si iar si iar…si nu cred ca e om care sa te mai scoata din ghearele bestiei.
    Here’s hoping that you live!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      deja mi-e teamă să mai tușesc în prezența ei. mi-e teamă pentru mine, mă înțelegi? pentru viața mea, pentru colegii mei care ar putea fi și ei atacați în orice clipă, mi-e teamă să mai și respir…
      mă voi gândi. până atunci, încearcă să îmblânzești bestia!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *