Ultima poveste

N-am văzut ecranizarea de la Dune. Tot ce știu din film e că locuitorii Arrakis-ului  aveau ochii albaștri; un albastru obsedant. Obsesiv. Eu n-am văzut ecranizarea de la Dune. Eu am citit cartea. Dar am asociat în carte albastrul pe care l-am văzut în reclame, la televizor.

Și mirodenia pentru care se ucidea acolo, am asociat-o cu cubulețul Knorr. Pentru că, după Revoluție, cubulețe Knorr nu erau ieftine, și trebuia să fac o figură miloagă să pot roade un colț de cubuleț înainte de a-l pune bunică-mea în ciorbă, și-l asociam cu mirodenia și ca gust, și ca prețiozitate. Eu n-aș fi omorât pentru un cub Knorr decât dacă de asta ar fi depins viața mea. Dar era plăcerea cubulețului, asociată cu plăcerea mirodeniei.

Cred că aveam vreo 12 ani când am citit Dune. Aș minți să spun că am priceput toată filozofia. Am citit-o la fel cum citeam Medelenii sau Odiseea Căpitanului Blood. Ca pe o carte de aventuri. Ca să văd ce se-ntâmplă. Din filozofia vrăjitoarelor Bene Gesserit am învățat că-ți poți stăpâni frica și-am învățat pe de rost mantra antifrică. O recitam de fiecare dată când simțeam că mă părăsește curajul. ”Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale. Voi învinge frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Și, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămâne doar eu.” 

N-a mers. Doar o poezie nouă, învățată din ambiție. Litania fricii o știam pe de rost; mult mai târziu am învățat ce înseamnă litanie.  
Aveam 12 ani și-o bibliotecă întreagă din care puteam alege. Am ales Dune-ul de multe ori. De fiecare dată, mai înțelegeam câte ceva. De fiecare dată când citeam, îmi îndeplineam ritualul. N-a fost corvoadă pentru mine să citesc. A fost plăcere. 
Îl rugam pe tata să-mi prăjească semințe. Să-mi facă floricele. Să-mi aducă mere tăiate felii, sau castronul cu cireșe, sau orice bun de mâncare și, din vârful patului meu, eram pe rând Paul Atreides, care nu-nțelegea misterul din jurul lui, eram Gurney Halleck, trubadurul, eram Duncan care se lăsa omorât apărându-l pe Paul și eram Paul care-l plângea pe Duncan.
Pentru cineva care n-a citit Dune, toate numele-s seci. Reci, ca atunci când povestești cuiva despre necunoscuți. Pentru mine erau parte din mine. Pentru mine a fost teroare să-mi imaginez viermii de nisip. Și că-i poți încăleca și că, de fapt, ei fac mirodenia din care trăiesc fremenii și că, fără ei, nimic nu poate exista. Și-mi plăcea să-mi imaginez cum ar fi dacă aș fi nevoită să-mi economisesc fiecare picătură de apă și să folosesc haine speciale care să mă ajute să-mi păstrez umezeala și-ntregul Dune a fost o supraviețuire pentru mine. Eu aș fi putut rezista fără apă? Eu aș fi fost în stare să încalec un vierme de nisip? Eu aș fi fost în stare să mă lupt, să mă apăr, să-i apăr pe alții? Aș fi supraviețuit, sau aș fi murit în primele două pagini ale cărții? Aș fi fost personaj principal, sau figurant?
Am reluat Dune de fiecare dată când am avut ocazia. Cred c-a fost una dintre primele cărți ”serioase” pe care le-am citit. Și care m-au pus să mă duc constant la dicționar, pentru că erau cuvinte pe care nu le-nțelegeam, și care m-a făcut să-mi pun întrebări mai profunde decât ”a făcut bine sau a făcut rău”. Și prin care mi-am imaginat un albastru al ochilor mai albastru decât am găsit vreodată-n realitate.
SuperBlog 2012, etapa 4.

Comments (6)

  1. Florin

    Dune e fabulos, dar trebuie muuult calm, si liniste ca sa incerci sa intelegi toate chestiile alea care vin dintr-un viitor posibil, undeva pe o planeta fara apa..Eu n-am reusit sa citesc cartea, si din film am vazut asa, fragmente..As fi preferat sa-mi povesteasca cineva tot, ca la copii mici:))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      tocmai asta e faza, că dune nu e de povestit. e de citit, măcar pe bucățele, în timp

      Reply
  2. Liz

    citeeeesti?? daca nu iti mai curge nasul vii si la Schimb de carti???? Hm. Daca era organizat macar de cineva cunoscut si daca macar era intr-o bodega familiara poate veneai. :P

    Reply
    1. Camelia Bucur

      știi doar că sunt antisocială!

      Reply
  3. Florin

    E fain cu multe carti imprejur, sa vad lume pasionata de ceva interesant..Da depinde si de starea de moment.. Clar si eu sint anti-ceva cind e cu multi imprejur..Si la petreceri, eram primul care sa vrea sa plece acasa, si sa doarma in patul lui, ca un purcel:)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      clar depinde și de stare, și de anturaj; dar mai ales de stare

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *