Life is like a box of chocolates

De fiecare dată când mănânc o salată, sau o tonă de fructe, vizualizez vitaminele intrând în mine. Cum își găsesc fiecare locul lor, cum distrug viruși, cum reconstruiesc celule, mă rog, e un adevărat șantier în mine, chit că nu balotez câte chestii naturale ar trebui. Beau un ceai – sigur că lucrează ca să-mi curețe chestiile interne, să-mi redea rozul plămânilor sau să-mi panseze eficient stomacul. Cred că mi se trage de la desenele animate; sau au turnat ai mei prea multă imaginație în mine.

Problema e că nu-mi imaginez doar chestiile bune. Îmi imaginez și microbii. Toți microbii. Erau odată la modă sh-urile. Mă, și păreau curate hainele. Retrag. Erau curate, că miroseau a detergent, și-a balsam, plus că nu te punea nimeni să alegi o haină care ți se părea murdară. Plus că o băgai direct la mașină când ajungeai acasă. Dar. Dar mie-mi stătea pe creier mirosul de balsam de acolo. Cred că toate sh-urile foloseau același balsam, că miroseau toate la fel. Plus că am văzut pe undeva și-un coș de lenjerie intimă. SH. Cum pana mea să cumperi chiloți sh? Pe ăia poți să-i fierbi cu clor și să-i înmoi în acid, că tot nu i-aș cumpăra. Bacilii morți, tot bacili se cheamă. Și ciuma bubonică pe care poți s-o iei, că nu știi cine a alergat cu chiloții ăia prin tot laboratorul în care se fac experimente pe boli foarte infecțioase și foarte mortale.

La fel pățeam și când mă duceam la bibliotecă. De asta n-am mai avut eu permis din clasa a-7-a. Preferam să-mi cumpăr cărțile decât să stau cu panică trei săptămâni după, cam cât e perioada de incubație la mulți germși, că hoarda de barbari care au citit înaintea mea aveau cine știe ce ftizie. Târziu am aflat ce e ftizia, dar sună morbid, deci e clar posibil s-o fi avut careva. Plus că mai găseam urme ale celor care au citit-o: gem, coji de semințe, scobitori, de asta căutam cel mai intact volum și-l scuturam bine înainte de a mă hotărî să-l împrumut.

De asta, când ni s-a făcut nu`ș ce vaccin prin clasa a-8-a, am refuzat să mă las înțepată până n-am văzut că-mi desface acul și seringa sub privirile mele atent critice. S-a enervat asistenta, s-au enervat colegii, da` eu nu bag ac nesteril în mine. Probabil nu era nici un pericol, dar better safe than sorry, i always say.

Sunt acest Forrest Gump al microbilor. Nu că-s psihopată, nu m-aș apuca să alerg pentru ace sterile în toată lumea și nici nu m-aș chinui foarte mult până să termin o cutie cu bomboane. Dar atât timp cât văd microbii rânjind sadic către mine, nu mă pot abține să nu-i evit. Call me crazy, da` așa am supraviețuit atâția ani. Bonus, nu s-a găsit nimeni să-mi impună o cămașă albă, cu mâneci lungi care se leagă la spate, pentru că mania mea nu e atât de pronunțată ca a lu` ăla din As Good as it gets. Dacă ajunge, să-mi dea cineva una după ceafă, să-mi revin.

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

Comments (8)

  1. Buculesei

    Faza cu acurile nesterile nici eu nu o suport … dar aia cu . . atunci cand mananci ceva te gandesti la proteine sau cand bei ceai te gandesti ca iti acopera stomacul sau eu stiu ce… nu ma gandesc la asa ceva .:)))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      de asta eu sunt puțin mai aproape de cămașa aia albă…

      Reply
  2. Ana Elisabeta

    Şi… ciocolata? :))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      ciocolata o mănânc, de fiecare dată când decide să vină pe lângă mine!

      Reply
  3. GABRIEL

    Da’ halatu’ cat ii halatu’? Uneori am aceleasi obsesii si manii ca si tine, bine ca nu sunt singurul diliman pe planeta asta. Eu cred totusi ca nu exista oameni normali…

    Reply
    1. Camelia Bucur

      normal e boring!

      Reply
  4. Natural

    Am retinut partea cu ciocolata, restul vin si singure, nu trebuie cautate :)

    Ai de la mine o nominalizare, dar si o leapsa aruncata-n strada.

    Te bagi la leapsa sau la un comentariu?

    Reply
    1. Camelia Bucur

      vin, trec, vin altele…

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *