Brânză-Împărat


Nu-mi plac foarte mult rudele mele și nu-mi plac vizitele lor. Nu mi-au plăcut de când eram mic și foarte vizitat de Crăciun, Paște, 23 august sau ziua mea, cu urale, pahare, holul plin de pantofi și șlagăre din casetofon.
Sunt și erau compacți în vizite. Un soi de ”rudeletale.rar” apărut cu alai, rânjind din toate măselele în fața ușii cu ”SUMPRIZĂĂĂ și LA MULȚI ANI!”. Asta era de ziua mea.
Dezarhivarea avea loc de obicei în sufragerie, casetofonul era dat TARE, să se audă că e ziua mea, masa din bucătărie era mutată lângă masa festivă, copiii – toți copiii lor plus eu – mutați în dormitorul meu de 4 metri pătrați.
Urma inevitabila parte cu lălăiala interminabilă de ”Cine să trăiască/Cine să trăiască/Laaaa Muuulți aaaani!” terminată mereu cu ”Și-altă dată/și-altă dată”.
Eu, sărbătorelul, mereu în centrul lor, cocoțat pe-un taburet anemic, rânjind alb ca brânza, în timp ce spitalul nouă se întâmpla nefiresc de aproape de mine.
Urmau cadourile.
În viziunea mea defect de optimistă primeam: bicicletă, pistol cu bile, minge din piele ca a lui Nicu de la etajul unu.
În realitate primeam: o iconiță chinezească cu leduri, set șosete, set caiete dictando, set batiste bărbătești cu dungă.
O mătușă mai bătrână mă descoperea o dată la 5 minute și mă pupa cu țoc, bălindu-mă subtil pe frunte, cu ”La mulți ani și să crești mare!” O chema Olga, mirosea a mere și uita foarte des. Încă o cheamă Olga, tot a mere miroase și uită mai des ca în `96. Nu e mare brânză, încă îmi place să fiu pupat o dată la 5 minute.
Bucătărea mult și mă fascinau varicele ei mai întortocheate ca harta rutieră a Galațiului.
Pe mama o cheamă tot Olga. Și, ca să nu existe confuzie între cele doua Olgi, pe Olga mătușa au botezat-o ”cea cu plăcintele”. La întrebarea ”Care Olga?” îmi plăcea să aud răspunsul ”Păi, cea cu plăcintele!”. Atunci știam clar că e invitată și Olga, și plăcintele ei: cu mere, cu brânză, cu iaurt, cu mere și iaurt. Sau prăjituri: cu mere, cu brânză, cu mere și brânză.
Olga era dușmanul natural al merelor, mai ceva ca Newton.
Plus că era originală 365 de zile din an. Și în anii bisecți, și mai și.
Din foarte multă originalitate și pasiune a luat ființă împerecherea nesfântă dintre lapte, sare și un strop de lămâie. Brânză de casă! Nu. Brânză de bloc! Cum? Un mister învăluit într-o enigma. O ceață brânzoasă!
La ziua mea din `96 am devenit fan Olga și fan brânză. A venit cu ”SUMPRIZĂĂĂ și LA MULȚI ANI!”, escortată de 7 platouri, miros de mere, prăjituri și aperitive brânzoase, cremoase sau tari, și chiar afumate. Din `96 a intrat în sufletul meu cum intră cuțitul în brânză.
Olga era răzbunarea mea, răzbunare dulce și sărată și glorioasă pentru toate batistele cu dungă și caietele dictando. În prezența ei și a platoului ei, țineam furculița delicat, cu două degete și cu ăla micu` în aer, complet în altă direcție. Mâncam brânzeturi regește și cu pasiune, în timp ce ai mei mă priveau cu ”Maree brânzăă!” și cu un aer între optimist și pesimist. Apoi reluau discuțiile politice despre regimul care nu făcea nici o brânză, lupta lui Emil Constant-Brânzescu cu Brânzel Iliescu și cum fiecare parlamentar trage pe brânza lui.
Nu-mi plăceau rudele mele, dar îmi plăcea Olga. Pentru că împăca și capra și varza, brânza cu stafidele dulci, icoanele cu politica și pe mine cu invitații.
Uneori, așezat turcește, mă imaginam eu pe mine într-un film despre mine, jucat de mine, cu mine în rolul principal, mâncând din diferite platouri, în diferite decoruri. În filmul meu toți invitații erau izolați într-un dormitor de 4 metri pătrați și discutau politică, în timp ce Olga plăcintuia pasional și mă pupa pe frunte o dată la 5 minute. În final eram încoronat împărat al merelor, brânzei și aperitivelor, mare deținător al platourilor întregi din întins ținutul sufrageriei.
Fiecare film cu mine era întrerupt de un ”Cine să trăiască/Cine să trăiască” behăit cu patos… dar asta e altă brânză.
E octombrie 2012. Cumva îi aud în ecou, ecoul anilor `90, cumva încă miroase a mere, scorțișoară și ambalaj de cadou.
Și, pe lângă prăjituri, plăcintă și fursecuri, copilăria mea are gust dulce de brânză, gust alb din paharul cu lapte care mă adormea și gust cald-sărat de cașcaval. Și păstrează patima îmbrânzită în inima mea încă din `96: un film cu musafiri puțini, multă Olga și eu foarte împărat.
Brânză-Împărat în imperiul Delaco.
P.S. – Poza e din arhiva personală.
SuperBlog 2012, etapa 7.

Comments (2)

  1. Maria, fanbranza

    da, da…ne regasim perfect in branza-imparat si dintr-o data mi s-a facut dor de “Olga” mea si de prajiturile ei cu branza atat de perfecte si de negasit astazi…:)
    multa bafta!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      fiecare avem câte o Olga :)
      mulțumesc frumos, să fie!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *