Aventuria. Și-a fost un drum bun

Când mi-au zis că vor să mergem cu cortul la munte o săptămână, m-am crispat. Făceau planuri peste planuri, cum o să stăm, ce fun o să fie, ce distracție, ce bucurie. Nu le auzeam decât vag. Crispată. În mintea mea era: cu cortul? Cu cortul la munte? Ce-au înnebunit? Păi, cu cortul la munte e incomod. O să-ngheț de frig noaptea, n-o să avem ce mânca, pentru că ele nu vor să mergem ca oamenii normali, în stațiune, nuu, ele vor cu cortul în creierul munților… Ce-o să mâncăm? Doar n-o să plecăm cu mâncarea de-acasă, în pungi; într-o săptămână ți se strică și mama mâncării, deci o să murim de foame! Plus că exact în perioada aia, eu trebuie să predau referatul la care mă chinui de-o lună. Să-l termin și să-l predau, recunosc, deci am nevoie de laptop. Bateria mea nu ține o săptămână, ce fac? Mă duc și-mi încarc laptopul la brad? Sau mă rog să se-ncarce cu energie solară? 

Și ele fac planuri în continuare: cum vin eu cu cortul și mașina, cum se ocupă ele de rest, ce-o să ne mai relaxăm o săptămână la aer curat și tare de munte. Da, țin la ele, că-s prietenele mele, dar acum îmi venea să le iau sincer și violent la bătaie. N-am avut glas să ripostez, n-am avut tăria să le spun că nu merg. Practic m-am văzut prizonieră într-o expediție pe care pe de-o parte mi-o doream, pentru că n-am mai avut demult concediu, de care mă temeam pe cealaltă parte, pentru că lista contra era mult mai lungă.

Mi-am înghițit lamentările. Nu voiam să fiu nici Gică Contra, nici spărgătorul de distracție. La urma urmei, dacă murim total de foame, avem mașină. Putem oricând să strângem și să ne refugiem în civilizație. De tremurat, cât putem tremura? Mai o bluză, mai un foc de tabără, ne înghesuim una-n alta și nu degerăm. Cât despre referat… n-o să mă omoare nimeni dacă-l predau puțin mai târziu. Sper.

Și-așa am plecat. Cu inima strânsă. Cu gândul c-o să eșuăm. Ferm convinsă că după 2 zile o să vrem acasă.

Drumul – lin. Vremea – frumoasă. Da` când mă gândeam la toate cons-urile mele, mă lua groaza.

Când am ajuns și-au început să despacheteze, sincer spun că mi-a venit inima la loc: geantă frigorifică – ticsită cu mâncare. Să ne-ajungă două săptămâni, nu una. Pături electrice să nu-nghețe și sufletul în noi pe timp de noapte. Știau ele oricum că-s rea de frig. Șiii… șiiiii… cireașa de pe tort, bomba zilei, obiectul la care mi-au făcut ochii mai ceva ca girofarul… Invertor PocketPower SI102, să-mi pot încărca liniștită bateria, să nu mă omoare nimeni când mă-ntorc din concediu, să-mi pot preda referatul la timp. N-au uitat, mă, că-s în urmă cu munca și s-au gândit la tot, inclusiv la jobul-ul meu. M-am dezumflat puțin când am văzut c-au venit toate cu laptop-urile după ele, dar, nah, le-am iertat rapid; mie nu mi-a trecut prin cap să caut un invertor…

Nici n-au pierdut mult timp căutând accesoriile. S-au dus direct la secțiunea Confort în mașinăpe Aventuria.ro și-au comandat acolo tot ce li s-a părut lor că ne-ar ajuta într-o expediție de-o săptămână. Și ne-a ajutat. Mi-am respectat termenul, noaptea a fost cald și bine, foamea nu ne-a atins, ne-am întors exact așa cum au spus ele: relaxate și bine dispuse.

Chapeau, gagici, mi-ați dat clasă!  

SuperBlog 2012, etapa 9.


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *