Credeam că știu tot ce mișcă

Dorm adânc. Poți să tai lemne pe mine. Poți să-mi pui pocnitori sub pernă și tot nu reacționez. Mă deranjează doar zgomotele repetate, gen vecinul care trebuie neapărat să folosească bormașina la 8 dimineața sau copilul vecin care-și strigă obsedant și violent bunica. Atunci nu mă trezesc; mă scol din pat, închid mecanic geamul și înapoi la somn. Sunt un monument de somn. Dacă s-ar da premii pentru cât și cum dorm, aș fi lejer pe primul loc. 
Miaună pisica pentru că vrea afară. O las să miaune, poate-poate se răzgândește și se culcă la loc. Miaună de multe ori înainte de a-mi călca pe inimă și a-i da drumul. Și zgomotele externe mie capătă-n vis altă percepție. Muzică de la vecini – party la mine-n vis. Miaună pisica – vai, tre` să salvez pisoiii ăia neajutorați de la înec. Trece ambulanța – zombie apocalypse!
Dorm adânc și cu vise. Dar știu ce fac înainte de a mă culca. Știu unde-mi las telefonul, unde-mi pun cheile și, mai ales, câte țigări îmi rămân pentru a doua zi dimineață. Cafeaua fără țigară e dezastru din start, așa că am mereu grijă de țigările mele. Plăcerea mea vinovată, ritualul meu de trezire. La fel cum alții știu câți bani au în portofel, eu știu câte țigări am în pachet.
Mă, și de ceva timp încoace, las 10 țigări, dimineața sunt doar 8. Mă mir eu pe mine. Din câte știu, n-am accese de somnambulism. Să mă trezesc eu așa, în toiul nopții, fără să știu și să fumez 2 țigări, ba chiar să am grijă și să șterg urmele din scrumieră? Sau poate le fumez afară? Mă bănui eu pe mine. Mă uit în oglindă și-mi fac morală. Mă uit suspicioasă la mine. Practic îmi fur eu, mie, căciula. Dar nu, nu se poate. De când mă știu am dormit tun și nu m-am plimbat prin somn. Și, totuși, țigările continuă să dispară.
Și-am zis că așa nu se mai poate. Tre` să dezleg misterul. Mă-ndoiesc că sunt fantome care-mi șutesc mie țigările, doar ca să se joace cu mintea mea. Cami-pisica știu sigur că nu fumează. Ai mei ar cere înainte de a lua. Dar nici cu diagnosticul de somnambul nu mă pot obișnui. Așa că m-am înarmat cu o cameră IC-7110W, de la Edimax. Pentru că-i ușor de instalat și de folosit, pentru că are funcție de detectare a mișcării și fotografiază orice mișcare suspectă, pentru că aș putea să verific chiar și de pe telefon ce se întâmplă în regatul meu datorită tehnologiei Plug and View și, cel mai important, pentru că are night vision. Exact ce-mi trebuie pentru a dezlega misterul nocturn.
Noapte. Somn. Am lăsat 10 țigări, ca de obicei. Le-am numărat de două ori, ca să fiu sigură. Am pornit sistemul de supraveghere și… schlafen. Toată noaptea am visat fantome care fumează, fantome care vor să mă omoare și scap dându-le țigări, contrabandă cu țigări de la moldoveni, mă rog, rezumând, am avut o noapte fumegândă.
Dimineața. Cafea. 8 țigări din 10.
M-am trezit târziu, n-am timp de laptop. Îmi iau cele 8 țigări, telefonul și zbor la muncă.
Pauza de prânz. Scot telefonul. Aplicația EdiView e compatibilă cu telefonul meu, cu sistem de operare Android. Poate reușesc să-mi dau seama ce se întâmplă.
Și iau înregistrările din timpul nopții la bibilit. Mișcare. Cami-pisica se foiește prin cameră. Se foiește din nou. Se culcă. Se trezește. Nici o fantomă. Deja se luminează. Tre` să fie vreo 9 dimineața, pentru că e lumină afară și eu dorm într-o poziție cel puțin bizară. Mda, nu-s fantomele, nu-i Cami, nu-s somnambulă, nu s-a-ntâmplat nimic în timpul nopții. 
Opaaaa… Stai așa. Ușa se deschide. Mda, Doamna Mamă cu un teanc de haine proapăt călcate. Neinteresant. Știe ea cum să se miște fără să mă trezească. Ei, o să lase hainele pe scaun și-o să plece și misterul meu e tot misterios. Lasă hainele pe scaun, se foiește puțin șiii… Și o văd cum se apleacă peste birou, ia pachetul de țigări, scoate tacticoasă două și se retrage la fel de neauzită. Nu-mi vine să-mi cred ochilor și totuși e înregistrat. E acolo, pe film. Propria mea mamă! Propria mea mamă mă bagă-n paranoia, subtilizându-mi țigările și nespunându-mi nimic. Nimic, mă, mă-nțelegi? M-a privit nevinovată atâta timp și eu am fost în stare să-mi imaginez toate tâmpeniile. Deja mă gândeam să-mi fac programare la doctor, să-ncerc hipnoza, să aflu ce se-ntâmplă dar, tot timpul ăsta, răspunsul era sub ochii mei.
Bine, nici n-am întrebat-o dacă-mi ia ea din țigări. Dar era normal să-mi spună. Adică, înțeleg că nu voia să mă trezească, dar putea să spună după ce mă trezeam. M-ar fi scutit de multe scenarii, de o grămadă de stres, n-ar fi fost nevoie să mă joc de-a detectivul. Mă simt dezamăgită. Trădată. 
Ba nu, nu mă simt. Mă simt ușurată, pentru că nici un scenariu apocaliptic nu era real. Sunt recunoscătoare că există sisteme de supraveghere. Și mă umflu în pene că am rezolvat un mister alambicat. Recunosc, camera a făcut partea cea mai grea a misiunii dar, dacă nu mi-ar fi venit ideea…
Nu i-am zis nimic. N-avea nici un rost. Dar o să las de-acum 12 țigări în pachet. 2 pentru ea, 10 pentru mine. Cafeaua fără țigară n-are nici un farmec.
SuperBlog 2012, etapa 10.

Comment (1)

  1. Cudi

    Trebuie sa explici, nu ne lasa astfel! 10 tigari la cafeaua de dimineata, 10 tigari pe durata intregii zile sau cum? :p

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *