Elveția de Romania

Nu sunt pro sau contra monarhie. În alte țări. N-au decât să aibă rege și regină înc-o mie de ani de-acum încolo, în State n-are decât să fie președinte Obama, sau Jill Stein sau nepotul de soră a lu` Hitler. Puțin îmi pasă. Se bate monedă de doi lei pe monarhie, că e la modă în România.

Că ar fi mai bine cu monarhie. Frază spusă ori de pensionari senili, care nu mai țin minte ce au molfăit la micul dejun, ori de adolescenți epatanți, ori de interlani care au învățat monarhie dă wikipedia și habar n-au între ce ani a domnit Carol Unu’.

Că țările cu monarhie au economie de stă mâța-n coadă. Just. Da` țările alea au monarhie din paleolitic, interlane!
Sau așa sunt ei de când încă trăiau în colibe de paie și plângeau că le omoară Inchiziția copiii. Nu și-au creat-o în 2 ani, ca să fie culeanu că-s monarhiști. Au economie NU pentru că au monarhie. Au economie pentru că monarhia aia și-a bătut capul secole la rând să dezvolte și să-și întrețină economia. E conducere, e business.

E floricele pe câmpii să spui că România, cu monarhie, în vreo 2 ani bate la cur toate țările monarhice. Da`, mna, e interesant și culeanu să-ți placă monarhia.

Plus că se dau toții cu fundul de pământ când vine vorba de regele Mihai, principele Radu și principesa Pană Măiastră. CARE REGE? Nu mai e regele nimănui de când a abdicat. Forțat sau nu, a abdicat. Deci a renunțat la titlu. Că se autonumește rege acum, treaba lui. La 91 de ani e absolut normală scleroza. Nu e rege. România nu are rege. România a avut regi. Când Mihai a abdicat, România a avut secretar de stat și președinți. N-a mai fost monarhie.
Și tata poate a fost cioban, și-a renunțat la turma lui, și-a devenit cizmar. Tata nu mai mulge oi, chit ca oile behăie frumos în 2012.
Și, a propos de oi, încă nu știu de unde-au răsărit, în ultimii 2 ani, prințesele și principesele elvețiene de Romania. Elveția de Romania.

Nu erai nici măcar în ceafa lu` tac-tu când era monarhie în țară. Nu știi cum era. Și-atunci de ce te dai cu curul de pământ că ce tare e să fie iar regele rege și să-i spunem cu toții maiestate? Vai, regele nostru. Regele tău, mă, dacă îți place să visezi că ai fi putut fi prințesă sau prinț. Nu e regele meu, maiestatea curului. Eu n-am rege, nici regină din fosta familie regală. Nu pentru că bunică-ta avea vagi idei politice, în timp ce mulgea capra.

Și, dacă mai aud o dată de familia regală a României, o să mi se facă mai rău decât la o mahmureală de după altă mahmureală.
Nu există familie regală pentru România. A fost odată, ca-n basme. Acum e o încercare de a te da interlan gingaș și deșteptățel. Și între cei care susțin regalitatea, cei care-l sugeau pe Vadim și cei care încă duc coroane de flori la mormântul lu` Ceaușescu, eu nu văd nici o diferență. Același grad de pupincurism, îndobitocire și dorință de epatare.

Abia aștept să vă moară regele, că mult nu mai are. Păcat că nu va fi doliu național, nu-i un nume așa de important în istoria wikipediană. Da’ poate am să am liber, să vă privesc popcornautic pe proteve. Coroane și plânsete cu muci, în timp ce-l vor îmbălsăma forevăr prin Elveția.
Să vă trageți în poză cu el, spre amintire.
Aștept poze.

Comments (11)

  1. Szasz Sebes Paul

    Nu avem nevoie de monarhie

    Reply
    1. Camelia Bucur

      exact :)

      Reply
  2. Anonymous

    da’ oare principesele de romania stiu unde se afla Romania pe harta?

    Reply
    1. Camelia Bucur

      or să ne răspundă în engleză că nu.

      Reply
  3. maya

    Doamne ca multa treaba am avut si nici un pic de timp sa mai citesc diverse, pe mine ma fascineaza modul in care se transmite ipotetic inexistenta monarhie de la Mihai la Nicolae si povestile tesute pe tema asta

    Reply
    1. Camelia Bucur

      povești se țes oricum; e nevoie doar de o scânteie

      Reply
  4. Tury

    :))) Cum îi poporu așa și regele. O abdicat, gata monarhie bla bla. Românu domn ori rege nu va fi veci

    Reply
    1. Camelia Bucur

      mai degrabă domn – cu greu – decât rege

      Reply
  5. Florin

    Sint multe de spus despre monarhia care a fost Romania, o tara primitiva, pierduta undeva pe la mahalaua Europei.. Acuma Carol 1 chiar a fost un nene civilizator din multe puncte de vedere, dar dupa ce a disparut el a cam disparut si monarhia..Bine, si e si cazul ca Mihai a fost obligat sa abdice de catre bolsevici..Asta e una, dar ca sa readuci inapoi tot dricul ala “imperial” si sa-l faci functional iar, e cale lunga..Oricum nu ar servi la nimic, ca “regele” de acuma nu cred ca e vreun reformist tinar si cu perspective..El a venit sa-si ia averile inapoi, ca na, era un anonim, si uitat de toti..Si e nostim cum crede lumea ca aducem monarhia inapoi toate se transforma magic si o sa avem o economie care sa duduie..E multa prostie, prea multa, si e legala inca:))

    Reply
    1. Camelia Bucur

      prostia n-o să devină niciodată ilegală. prea ar fi pline închisorile…

      Reply
  6. Pingback: Retrospectiva săptămânii 8-14 august 2016 | Erase Rewind

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *