Noapte de vis

Eu dacă mă duc la muncă, tre` să fac ce-am de făcut pe-acolo, și sunt plătită pentru asta. Chiar dacă uneori n-am chef să mă dau jos din pat, chiar dacă vreau un concediu, chiar dacă mă doare capul, sau sunt indispusă, sau numai de muncă nu-mi arde. E jobul meu, îmi iau bani pentru asta, n-am ce să fac decât să mă conformez sau să nu mai muncesc. Atât e de simplu.

Da` vezi tu, că există o categorie specială de clasă muncitoare: vânzătoarele. Ele-s mai cu moț, mă. Ce știi tu ce fac ele! Ce știi tu despre cât de complicat și de obositor și de premonitoriu e pentru ele să stea, să vii tu frumos, cu banii în mână, să ceri 2 chibrituri, să ți le dea și next customer! Ele e doamne, mă! Tre` să le vorbești cu mănuși, să le cocoloșești ca pe ouă și să ai grijă de psihicul lor fragil, pentru că job-ul lor presupune mai mult decât ai să știi tu vreodată. E o adevărată artă și-un job la care nu ajung mulți.

Păi, mă, dragă vânzătoare. Tu ești pusă acolo ca să facem schimb de bani versus ce vrea mușchiu` meu să cumpere. La orice oră din zi și din noapte, că de-asta e magazin non-stop. Și dacă mie mi se răsucește la 2 din noapte să cumpăr brichete, tu trebuie să mă servești. Dacă la 2.15 revin, că mai vreau și-un pachet de țigări, tu ești acolo ca să mi-l dai. Și chiar dacă vin toată noaptea, din sfert în sfert de oră, precis ca ceasul, ghici ce trebuie să faci. Să… mă…servești! Exact! Că de-asta ești plătită, că de-asta ai învățat la școală, că aia e meseria ta, că asta faci tu. Fără compromisuri. Nu contează la ce oră vin noaptea sau de câte ori, pentru că ești în timpul programului.
Aș plusa și-aș spune că tre` să mă servești cu zâmbetul pe buze, da` deja e prea mult. De-abia catacdisești să-mi dai ce-ți cer, darămite să mai fii și mama politeții.

Și de fiecare dată când o să mă-njuri mărunțel printre buze, o să-ți ofer fața mea de lămâie și-o să-ți spun cât de dulce posibil pot eu ”o seară bună-n continuare”, o să aștept puțin și-o să mă-ntorc. Chiar dacă tre` să-mi pun ceasul să sune din sfert în sfert de oră, ca să fiu punctuală când te vizitez. Și-o să am cerințe din alea mici și enervante sau, poate, doar întrebări. O să mă-nvârt, o să mă sucesc, o să te-ntreb de creveți congelați și salată, o să decid că nu-mi trebuie nimic, o să plec, o să mă-ntorc căutând zahăr brun, n-o să ai și-o să fie cea mai minunată noapte din viața ta, pentru că n-o să ai nimic din ce vreau eu, dar eu o să insist să te vizitez, c-un rânjet psihopat pe față, ca să ai măcar motiv să mă urăști de-a binelea.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *