Și numele tău va fi…

Nu cred în puterea poreclelor. Mai ales a celor autoimpuse. Că se trezește Cutare că vrea să fie mai periculos, și-și screme creierul și-și alege o poreclă gen Fire, Wind, Dustinthewind și se prezintă cu ea de fiecare dată, cu toate că-l cheamă Georgică. Nu cred și mă amuză. Că sunt și porecle care prind, și sunt și oameni pe care nu-i știu decât după porecle pentru că nu m-a interesat numele lor sau pentru că nimeni nu mai ține minte cum îi cheamă cu adevărat, asta e altă mâncare de pește. Dar poreclele, în general, nu reprezintă un hobby pentru mine. Numele de cod în schimb, da.

Eu rețin greu numele. La figuri sunt as, la nume, mai greu. Așa că există mulți care, în mintea mea, au cu totul alt nume decât ăla al lor. Și trăiesc ani de-a rândul cu ideea că-i cheamă așa. Cum ar fi, de exemplu, o serie de vreo 3 IT-iști pe care, în mintea mea, îi cheamă Iulian și Claudiu. Partea bună e că chiar îi cheamă așa. Partea proastă e că eu niciodată nu știu care-i unul și care-i celălalt. Adică, în principiu, Iulian pentru mine e Claudiu și viceversa. Pentru că pe doi dintre ei chiar îi chema Iulian. Sau Claudiu. Nu mai știu care și cum. Există și posibilitatea ca, pe al treilea, să-l fi chemat Mihai. Dar a intrat în aceeași oală pentru că în mintea mea îi cheamă Iulian și Claudiu.

Marcantă pentru mine a fost Pigglet. Numele real? Who cares? Avea față de porcușor de lapte. Cu râtul adiacent. Când o vedeai, o vizualizai c-un măr în gură, pe-o tavă maaare, deja trecută prin proțap și bine pârjolită. Mă, era cel mai autentic porcușor de lapte pe care l-am văzut vreodată. Ar fi câștigat concursul de look alike detașat. Și-acum, când îmi aduc aminte de ea, tot Pigglet o cheamă. Și nu-mi pare rău. Măcar a făcut impresie cu ceva.

Și mai sunt și persoanele alea, pe care nu le știu foarte bine, dar care seamănă cu altele pe care le-am cunoscut foarte bine și care, inevitabil, vor împrumuta numele din trecut. Fără intenția de a le jigni. Persoana lor prezentă nu mă marchează decât ca asociere cu cineva din trecut. Deci trebuie să le reperez cumva.

Mai greu e să duc o discuție cu cineva care nu cunoaște codul. Pentru că tre` să dau repere fizice, altminteri am discuta în paralel. Și mă gândesc eu așa: cât de simplu ar fi să nu ne cheme în nici un fel, și fiecare să ne dea numele care crede că ni se potrivește. Viața ar fi mult mai simplă dacă n-ar trebui să ții minte atâtea nume. Poate pentru unii ar fi haos total, dar pentru mine ar fi ideal.
Sau, mai am o idee: să existe firme de botezat. Nu cu popă și cristelniță, ci cu maniaci din ăștia ca mine, care să te boteze după cum îl taie capul în momentul ăla. Și așa să-ți rămână numele. Pentru că altfel nu te rețin. Lumea ar fi plină de nume frumoase și premonitorii.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *