Decent

Am zis să fiu decentă și să mă culc la o oră decentă. Că mi-era somn, că am pus ceasul la 10, că trebuia să mă trezesc, și-am ales cea mai decentă oră cu putință: 3 jumate. Mi se pare decent să te culci la 3 jumate. Nici prea devreme, nici prea târziu. Juma` de oră să te foiești, să găsești poziția, să te gândești ce-ai vrea să visezi și-ți mai rămân 6 ore întregi de somn. Pentru că am mania de a calcula câte ore o să dorm. Dacă sunt mai puțin de 4 ore, mă panichez. Dar așa, 6, boier, frate! Cu 2 ore mai puțin de cele 8 recomandate, cu mult mai puțin decât de obicei, dar merge. 6 ore de somn profund, 6 ore în care pot visa orice, 6 ore curate de somn curat.

Asta după ce, înainte, am dus muncă de lămurire cu Cami că nu, nu vreau nici măcar să mă uit la frumosul ei cadou, în formă de șoricel, foarte viu și foarte tracasat, pe care a avut bunăvoința să mi-l aducă pentru cină. S-a resemnat cu greu, dar cred c-a înțeles ideea.

Deci 6 ore de somn, da? A trecut jumătatea de oră pe care mi-o dedicasem pregătirilor. Stai pe stânga, stai pe dreapta, încearcă poziția vampir, da` dacă stai în cap, nu merge? Nu merge! Mă uit la ceas, 4.37.
Ok, Camelia. Când vreau să mă conving să fac ceva, îmi spun pe numele întreg. Par mai autoritară. Mă iau, mă urechesc, mă iau cu frumosul, good cop, bad cop, eu cu mine, 23 de minute până la 5 s-au scurs rapid. Încă 5 ore de somn, dacă adorm instantaneu. Adormi, fi-ți-ar capu`! Picai de somn la 3 jumate și acu` nu vrei? Îți spun o poveste, îți spun două povești, numai adormi odată!

Încet-încet, pe la 6 cred c-am adormit. Cred, pentru că mă mai trezeam așa, din când în când. Știi somnul ăla cu întreruperi, când ești semiconștient? Ei, d`ăla.
8.47, mesaj! Orange, că cică mi-am plătit factura. E duminică dimineață. Nu mi-am plătit astă-noapte factura. Am plătit-o vineri, și știu c-am plătit-o, de ce mă anunți duminică dimineața?

Fie, încă o oră și 13 minute.
Și vecinii mei care ascultă nu știu ce fel de muzică, că nu se aude muzica până la mine, se aude doar un soi de bâzâit. Și se simte. În saltea. Muzica lor face exact ca telefonul meu, când e pe vibrații, și sună. Uită-te la telefon. Nu sună. Ascultă vecinii muzică. Vibrații, vibrații.

Am răsuflat ușurată când s-a făcut 10, și-a sunat ceasul de-adevăratelea.
Nici un minut de pierdut! să ne trezim, Camelia! Nu sta să numeri cât ai dormit astă-noapte. N-are rost. Trezește-te și zâmbește unei noi zile. Ți se pare că e tot aia de ieri, da` nu-i! E azi și foarte dimineață. Și da, cu regret te informez că mâine-i luni.
Ce noapte minunată!

Pân` la următoarea insomnie, la bună vedere!

Comments (2)

  1. dinu roman

    M-am trezit la 19. Nu mai bem.nu.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      știu. până data viitoare, nu.

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *