Consum românește


Consum românește din 1984, când laptele venea în sticle din alea mari, cu capac de staniol.
Și brânza topită era iute, și cașcavalul era iute, și brânza de burduf era iute. Dar consumam românește, pentru că altceva nu știam.
Singurele produse românești pe care le mâncam cu plăcere, și știam clar că-s românești, pentru că aveau obiceiul să crească direct în grădina bunică-mii, erau fructele și legumele. Tufa de zmeură, caisul din care culegeam caise și clei, roșiile direct de pe curpăn, ardeii iuți care chiar erau iuți, căpșunile pe care le culegeam eu, mică, direct din răsadurile mici, bobul mâncat direct de pe tulpină, fasolea pe care o culegeam eu, cu mâna mea, și ajungea direct în ciorbă, toate erau românești. 
Românești pentru că le vedeam cum cresc; naturale, pentru că bunica le uda singură, cu furtunul, și știam clar că nu le ”injectează”. A injecta era un verb foarte la modă în perioada în care am crescut eu, și trebuia să te ferești de tot ce era injectat, pentru că riscai să faci nu știu ce boală și să mori.
Așa am crescut eu. Cu lapte cu capac de staniol, cu coada românească de la lapte, și cu fructe și legume naturale, din grădina bunicii.
Când am crescut, la modă erau pulpele de pui americane mari, laptele pasteurizat la cutie mare și pepenii mari, strugurii mari, căpșunile mari. Toate erau mari. Toate erau de import. Și când spuneai c-ai luat ceva ”de import”, ți se umplea gura, că erau mari, erau scumpe, și arătai că ai bani. 
Ai mei n-aveau bani când eram eu mică. N-aveau bani nici când am crescut, n-au bani nici acum. 
Copilăria mi-am petrecut-o cu pui de Avicola, lapte de la țărani și fructe din grădină. Legumele erau și ele tot din grădină, bonus. Când nu erau din grădină, erau de la bătrânica din colț, care vindea leuștean și țelină și ștevie și roșii, la un preț oareșcare. 
Erau românești? Erau! Erau naturale? Erau! Aveau ciorba și desertul gust ca-n copilărie? Aveau!
Am crescut. Nu mai depind de banii părinților, nu mai depind de bătrânica din colț.
Ce cumpăr? Sau, cumpăr românește? Cumpăr, în funcție de calitate. 
Țigările le prefer din afară. Cafeaua, hainele, berea, electronicele, la fel. 
Când vine vorba de ouă, lapte, brânză, legume, fructe, le prefer românești. 
Nu pentru că mă umple pe mine de mândrie națională eticheta aia, pe care o văd în Real, la ”Standul produselor românești” și pe care scrie ”Încurajezi producătorii locali” sau ”Susții economic regiunea în care locuiești”. 
Nu pentru că știu ce consum, alegând produse de proveniență autohtonă. 
Nu pentru că, într-un fel sau altul, aș încuraja istoria regiunii. 
Nu pentru că vreau să trăiesc sănătos, mâncând sănătos. 
Aș fi fățarnică să afirm asta, în condițiile în care eu pun accent pe gust și pe savoare. 
Le aleg românești pentru că au acel ceva care-mi aduce aminte de cum erau alimentele naturale odată. De cum era când mâncai, fără să te temi de E-uri. De cum era când, mic fiind, rupeai caisa din copac, și-o mâncai nespălată.
Recunosc, alimentele străine arată mai apetisant. Dar când ajung la gust, când sunt eu față-n față cu salata mea, în care am pus roșii de grădină, castraveți și salată tot de-acolo și brânză nu feta, ci brânză originală, de la oi originale românești, parcă simt vitaminele cum intră-n mine. Le simt naturale, nealterate și nemodificate. 
Pentru c-am crescut cu ele și le recunosc real oriunde, oricând.
Și nu aleg anumite alimente românești pentru a încuraja economia națională. Ăsta e ultimul lucru la care mă gândesc, când fac cumpărături. De fapt, mă îndoiesc că există persoane care să ia în calcul acest aspect când cumpără ceva. Pur și simplu mă încântă ideea că mărul e românesc, și-o să-l aleg mereu înaintea celui ”de import” nu pe motiv de naționalism, ci pe motiv de savoare. La fel ca mine, mulți. Toți cei care au cumpărat mere mamut, au ajuns la concluzia că nu au nici un gust, și s-au întors la merele mici, galbene și dulci, din livada națională. La pepenii care pârâie sănătos când îi tai, la cireșele ochioase de mai, la produs românesc, vândut românește.
Iar dacă economia românească ar fi strict legată de fructe, legume și lactate, atunci am fi ași ai economiei mondiale. Pentru că majoritatea cunoaște încă gustul autentic și majoritatea alege încă natural, în defavoarea exoticului. Din fericire, există încă produse la care excelăm. Din nefericire, există încă snobi care pun prețul, înaintea amintirilor.
În continuare cunosc naturalul, încă mai cumpăr zarzavat de la băbuța din colț, încă aștept căpșunile de grădină, îmi place încă laptele gras, de țară, și ador roșiile din grădină, pe care încă le mai crește tata. Ca tradiție de familie. Iar pe surorile lor, le găsesc în Real. 
Și nu mă mândresc autohton și național; mă bucur sincer când văd salata naturală, la mine-n farfurie. Și când o gust. De câte ori am ocazia.
P.S. – Film făcut pentru Real.


SuperBlog 2012, etapa 26.

Comments (5)

  1. Tury

    Ohoo, brânza topită era superbună cu un termen de garanție de doar 3 sătpămâni în condiții de ținut la rece iar iaurtul tot la rece doar 72 de ore. Adoram acea brânză topită de atunci în special Tihuța (triunghiuri), Timiș (la rudă ca salamul).

    Cu privire la produsele autohtone, de 4 ani, Consiliul Local Cluj a demarat proiectul Produs de Cluj. Astfel avem săptămânal piețe volate în cartiere cu produse locale, bio. De asemenea în centru pe strada Matei Corvin, zilnic sunt tarabe cu porduse bio, locale, sunt porducători și din Ungaria, Polonia, Austria, Slovacia.
    Peițele volante mustesc de lume, sunt de toate băuturi, mezeluri, dulciuri, săpunuri, multe cu bmarcă europeană primită.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      eu mă feresc de tarabele de gen. nu de alta, dar n-aș ști să mă hotărăsc ce să cumpăr; m-aș muta acolo:)))

      Reply
  2. Tury

    Au niște porduse excelente. Apăi haida la Cluj, nu mai sta!

    Reply
    1. Camelia Bucur

      :)) ajung în 15 minute :)))

      Reply
    2. Tury

      :)))

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *