Prima ninsoare

Dorințele nu se spun pentru că, dacă le spui, nu se mai îndeplinesc.
Dorințele se pun pe prima zăpadă, pe lumânările de pe tort, pe-o geană ghicită pe obraz, pe fulgul de la plopi, pe primele artificii, pe ultima secundă din an, pe prima secundă din an, pe ora fixă, pe prima dată când mănânci ceva bun, pe bănuți aruncați în fântână, pe momentul în care vrei să-ți pui o dorință.

Și nu se ghicesc. Sau, dacă se ghicesc, nu spui c-ai ghicit-o. Dorințele-mplinite sunt un soi de surprize. Trebuie să te surprindă chiar și pe tine. Dorință cu dorință în ea. Măcar una să se-mplinească.

Vâscul aduce noroc, dacă-l ții în casă.
Vâscul aduce ghinion dacă-l mănânci, pentru că te omoară.
Ții vâscul pentru noroc. Tot pentru noroc, fiecare Revelion are ceva roșu. Și șampanie, cu care urezi sănătate și te gândești la dorința ta, în clinchet de pahare.
Ne agățăm de fiecare nimic, în speranța. În speranța că. În speranța că dorința. Dulci nimicuri. Mici nimicuri. Mari dorințe.
Prin puterea tuturor nimicurilor adunate!

Și chiar dacă afară-i frig, e cald înăuntru. Înăuntru, în casă; înăuntrul tău.
Aruncam artificii aprinse, de la etajul 9. Steluțe. Zburau puțin, ardeau puțin, da` se chema c-ai aprins anul nou. Că l-ai prins. Că ai trecut în el. Ritual de trecere.
Și găsesc noi motive pentru pus de dorințe și fiecare dulce nimic e un pas înainte.
Nu vreau să ningă peste prima ninsoare. Sau fiecare ninsoare să pretind că e mereu prima.

Pân` la următoarea primă ninsoare, la bună vedere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *