Monthly Archives: January 2013

Meniul serii

Nu înțeleg rostul băuturilor pentru femei. Lichior dulce și gros, din care jumătate rămâne pe pahar, nu-nțelegi mare lucru din el și-ți mai rămâne-n gât și gustul ăla dulceag-sintetic, după care tre`să bei o fântână întreagă și tot nu scăpi de el. Plus că încerc mereu tendința total nepoliticoasă de a băga degetul în pahar și de a aduna totul de pe pereți, ca din castronul în care făcea mama frișcă sau cremă pentru prăjituri. Așa ceva nu se face! Tendința persistă.

Nu poți să bei mai mult, că-i grețos. Nu-nțelegi mare lucru din el, te duce fără să simți, dacă nu te duce te plictisești până să te ducă, și dup-aia-ți verși mațele-n baie, că nu-i nici natural, nici sănătos.

Cremă de whisky. Altă drăcie. De ce ai bea cremă de whisky? Aia o pui în prăjituri. Dacă vrei să bei, bei whisky-ul simplu. Sau cu cola. Da` nu amesteci desertul cu plăcerea de a bea. Femeile amestecă dorința de a face deserturi delicioase în orice. Până și atunci când ar trebui să bea, să-și pună rochia în cap și să danseze pe boxe, tot la desert se gândesc.

Plus, dilema supremă, berea cu gust de. E un soi de struțocămilă. Bere cu aromă de lămâie sau de merișoare sau de ananas. Păi, ori beau bere, ori beau suc. Nu le amestec, că nu mai am 5 ani, când beam un deget de bere c-o tonă de cola, ca dup-aia să pot să mă laud la copiii din cartier că eu am băut bere, ca oamenii mari.
Și cu reclamele alea cu substrat, cum că doar femeile pot înțelege savoarea ascunsă din berea cu gust de. Au uitat să precizeze că unele femei. Eu nu pricep ideea de a amesteca sucul cu bere. Adică, vrei să bei, da` nu vrei să te amețești deloc, așa că bei bere falsă. Și gustul ăla e artificial și pot să văd cum se cațără pe tine toate E-urile alea nasoale și trag de stomac, de ficat și de ce alte organe mai ai tu acolo, și-i un soi de erezie care-ncearcă să te-ndepărteze de la berea cea adevărată și cea de plăcere dătătoare.
Într-adevăr, când eram mici, berea era amară. Acum e sweet nectar of gods.

Berea neagră nu-i bere pentru bărbați. Decât dacă-i Guiness. Care mie nu-mi place. Alexandrionul e băutură de pensionari. Lichiorul e strict pentru femei trecute de 40 de ani, care încă țin la etichetă. Vinul e simandicos și la ocazii. Vodca se bea de preferință cu suc de roșii alături. Și berea se bea simplă, de sete și de plăcere. Atât!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Published: January 31, 2013 | Comments: 6

Moralul imoral

Că cică dacă ai 16 ani și ai avut 2 prieteni în 4 luni, deja ai eticheta pusă. Și nu-i o etichetă frumoasă.
Mie mi se pare normal să ai 16 ani și să ai 2 prieteni în 4 luni. La 16 ani ieși, bei o bere, vorbești bălării, te pupi, ești romantic și gata! ai prieten. Dacă n-ai ce vorbi, sau n-ai bani de bere, sau n-ai chef să te pupi, schimbi prietenul. E un soi de socializare la scară mică. Faptul că ești cu mai mulți cineva nu e aceeași chestie cu a avea câteva divorțuri la activ. Nu faci decât să cunoști lume, nu semnezi contracte pe viață.

Da` nu, că vezi tu, că e ceva în neregulă acolo. Nu e o fată cuminte. Clar cine știe ce mai face ea cu duzina de prieteni pe care îi are. Tocmai, cine știe? Poate că nici măcar nu fac nimic. Poate studiază istoria antică și beau ceai. N-ai de unde ști. Și da, se pupă. Și ce-i rău în asta? În afara faptului că e un obicei foarte sănătos din punct de vedere medical, e normal ca la 16 ani să se pupe.
Ar fi ciudat să nu vrea să facă asta. Ar fi ciudat să se-nchidă-n casă, să nu iasă, să nu cunoască pe nimeni, să aibă gânduri de măritiș cu un bărbat mai în vârstă pe care nici nu-l cunoaște, dar pe care l-au ales părinții, ar fi ciudat să creadă că pe copii îi aduce barza și să vină acasă cu burta la gură pentru că n-a știut, ar fi ciudat să nu vrea să bea o bere, să țipe-n gura mare c-o să fie virgină până la 25 de ani, eventual după căsătorie, multe chestii sunt ciudate, nu faptul că face slalom printre prieteni.

Căăăă… pe vremea mea… pe vremea ta se făceau serate dansante, fetele nu învățau în aceeași clasă cu băieții și erau prea multe subiecte cenzurate. Pe vremea ta încă mai exista zidul Berlinului, Madonna era anticristul, se făceau glume cu perdea și te căutau la batistă și la unghii la școală. Probabil încă mai considerați mișcările lui Elvis lascive și machiajul era apanajul femeilor căsătorite. Taxi-urile erau chemate doar de bărbați și să ai copil fără să fii măritată era un păcat capital. Normal că nu-i ca pe vremea ta. Nici măcar ca pe vremea mea nu mai e, dar asta nu înseamnă că se merge pe drumul spre pieire. Pur și simplu s-au schimbat vârstele, regulile și prioritățile.

Și cred că e greu să fii an old bitter lady, care regretă că n-a avut aceleași condiții ca acum în perioada în care a crescut, care nu vede cu ochi buni nimic și preferă să găsească răul în orice, dar pe bune că virginitatea excesivă și-un grad ridicat de pudibondism nu aduce nimic bun. Live and let live. Poate în altă viață te vei reîncarna într-o fată de 16, și nu ți-ar plăcea să te judece alții doar pentru că ai chef să trăiești.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Published: January 29, 2013 | Comments: 0

Jurnalul unei pisici de casă – p.1

Sunt pisică și știu că sunt pisică. Chiar dacă humanșii insistă obsesiv și obsedant să repete că eu am impresia că-s ca ei. Și că nu mă pot vedea în oglindă. Nu cred că semăn cu ei tocmai pentru că mă văd foarte bine în oglindă.

În primul rând, ei merg doar pe labele din spate. Trebuie să fie obositor. Mai ales că nu au gheare puternice cu care să se agațe și nici un punct de sprijin. Nici măcar coadă pentru echilibru n-au și nu știu să cadă-n picioare. Cad în fund. Ca pisoii când de-abia învață să meargă. Și totuși sunt mai mari decât pisoiii. Dar la fel de neîndemânatici.

În al doilea rând, au mai multe rânduri de blană, pe care le schimbă de câteva ori pe zi. Uneori rămân fără blană deloc, și-s urâți, și chei, mai urâți decât pisicile bărbierite. Îmi place când își pun blană pufoasă și pot sta pe ei și-mi aduc aminte când eram doar un pisoiaș printre alți pisoiași și, dacă frământam bine în anumite locuri, ieșea lapte cald, și dup-aia adormeam cu burta-n sus, în căldura celorlalți.
Când își pun blana aia, sunt fericită. Mai fericită sunt când o uită pe pat, și pleacă și toată ziua pot să pretind că-s din nou pisoi, nu pisică.

Sunt pisică și știu că-s pisică.
Asta înseamnă că pot face cele mai banale lucruri și humanșii să bată fericiți din palme, să se uite cu ochii mari și mirați, orice aș face. Se minunează-n grup, se amuză și-și dau coate, și eu nu fac decât să mă spăl. Sau să-mi alint coada. Sau să beau apă așa cum îmi place mie, cu toată barba băgată adânc în bolul cu apă. Și-atunci zic că-s proastă și nu știu să beau. Probabil că n-au încercat niciodată senzația. Repet chestia asta, poate se prind că-i bine și-i conving să-ncerce. Încep să cred că e inutil să-ncerci să educi un human.

Nu vor să alerge, nu vor să se bage sub pat, nu vânează muște, le parfumează doar și-apoi au un gust ciudat, nu folosesc litiera, se bagă cu totul într-un bol mare cu apă fierbinte, dar nu se spală niciodată, mănâncă lucruri care miros ciudat și dorm extraordinar de puțin. Mâncarea bună mi-o dau mie, dar ei n-o gustă niciodată, oricât de tare le-aș arăta că-i delicioasă. Sunt puțin cam retardați. Sau needucați. Sau doar încăpățânați și fixiști.

Sunt pisică și știu că-s pisică.
Și-n fiecare zi descopăr ceva nou despre humanșii mei.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Published: January 25, 2013 | Comments: 9

Program de livrări

Ideea menită să mă facă celebră e implementarea unui sistem de livrări la magazinele mici. La consignații și magazinele din care, de obicei, cumperi pâine, țigări și cafea.
Ceva nu foarte pompos, cu o limită decentă la sumă și-o limită la fel de decentă la distanța în care fac livrări. Un număr de telefon la care să suni și-o persoană care să-ți aducă, în maximum 15 minute, alea două pachete de țigări, berea și alunele care merg la bere. Ca să nu mai ies eu, la 3 din noapte, pentru că mi s-au terminat proviziile. Să nu trebuiască să-mi caut haine, să-mi descurc șireturile, să tremur pân` la magazin și-napoi și de-abia dup-aia să realizez că am mai uitat ceva; și s-o iau de la capăt.
Livrările de la magazinașe sunt the new thing.

Și n-ar fi chiar așa o mare problemă să ies din bârlog în toiul nopții. Problema e dimineața.
Îmi place să-mi fac cumpărăturile în liniște, să nu mă grăbească nimeni, să am timp să-mi adun ideile și lista, să observ, să mă prind că mai vreau și din aia, și din aia și din cealaltă, fără să existe o hoardă de alți clienți grăbiți și treziți cu 6 ore înaintea mea, care au avut timp să-și limpezească gândurile, care-s foarte activi și puțin furioși că ei s-au trezit taman la ora la care eu mă hotăram să mă culc. Și care bat din picior, cârâie, hârâie, mârâie, bârâie, în timp ce eu încerc să mă hotărăsc de care pâine vreau.

Și nici măcar ei n-ar fi o problemă, dacă n-ar exista fața mea de dimineață. Mă trezesc ca omul, la unu, unu și ceva. E normal să nu arăt la fel de fresh ca restul lumii matinale. Părul meu, prețiosul meu păr, care de obicei stă genial și impecabil, e primul care mă trădează: arăt ca o vedetă punk din anii `80. În toate direcțiile, tapat, puțin fioros. Nu-s comunicativă și există o vagă asemănare între mine și The Simpsons. Buza, mai exact. Buza mea, care de obicei stă într-o poziție normală, dimineața la magazin mai are puțin și-mi atinge bocancii. Pentru că de-abia m-am trezit, și n-am toate funcțiile foarte active. Și am nevoie de-o cană mare de cafea și măcar o juma` de oră să capăt o înfățișare umană. Plus dungile. Dungile care-mi ornamentează figura. De la pernă, de la brățări, inele, coada mâței, toate astea se citesc pe obrăjorul ca bujorul.

Și normal că nu-mi mai arde de cumpărături și uit ce trebuia să cumpăr, când am fața de dimineață și-n magazin se trezesc să mai intre câteva persoane decente și treze și fără dungi.
Propun programul de livrări la domiciliu. Sau să se interzică ieșitul din casă celor foarte fresh în intervalul orar în care-mi cumpăr eu de-abia trezită chestii. Ca să fie toată lumea mulțumită: eu, că sunt liniștită și ceilalți că sunt scutiți de o apariție cel puțin bizară, cranky și, aparent, somnambulă.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

Published: January 24, 2013 | Comments: 2

Cum să alegi numele noului-născut

Dacă vrei ca micuțul tău să-nceapă viața în forță și să continue într-un stil sănătos și fericit, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să-i alegi un nume pe măsură. Faza cu alesul numelui înainte de a se naște, după ce ai consultat toate listele posibil existente pe tot netul e so last year. Nu poți să-i dai un nume fără să-l cunoști. Nu poți să-i dai un nume banal, folosit de prea multă lume. Nu poți să te ghidezi după care sunt numele în trend și să-l numești și tu așa. Până la urmă, trend-ul e stabilit chiar de tine.

Deci nu te gândi la nume. Așteaptă să-l naști. De-abia după ce mica ființă a văzut lumina zilei, aruncă-i o privire critică. Da, e al tău, dar e ciudat. E mic și zbârcit și are față de ET în zilele lui bune. Nu te lua după faptul că e urât. Orice copil e urât în primele lui ore. Ei, orele alea sunt definitorii pentru numele lui. Dacă ți se pare că are față de Pamfil, zi-i Pamfil. Chiar dacă-i fată. Vei dezvolta o nouă modă de nume androgine. Eustachie e iar un nume bun. Și Haralambie.
Nu te gândi cum îi vei spune cât îi mic sau cum i se va potrivi numele când va crește. E important să aibă un nume ciudat, inedit, cu accente puternic arhaico-religioase.
Codruța, Rămurica sau Naturalia sunt acceptate, atât timp cât copilul tău dă semne c-ar vrea să se cațere în primul copac din fața maternității.
Posibilitățile sunt nelimitate.

Alegându-i un nume potrivit, te asiguri că va deveni un luptător. Da, toată lumea o să râdă de el, dar aici se face diferența între papă-lapte și supraviețuitori.
Va putea alege calea ușoară: să nu spună nimănui cum îl cheamă, să se ascundă în dulap toată copilăria, să-și aleagă o poreclă sau, cel mai grav, la 18 ani să-și schimbe numele. Atunci ai tot dreptul să-l dezmoștenești. N-ai nevoie de wussies în clan.
Dacă e un luptător în adevăratul sens al cuvântului, își va asuma numele premonitoriu pe care i l-ai ales. Va arăta geeky, pentru că nici un Pamfil nu poate arăta cool și va avea prieteni cu nume asemănătoare. Posibil să ajungă un Bill Gates sau, la fel de bine, țârcovnicul nespălat care vine cu popa de Bobotează. Dar va fi mândru de numele lui și-l va purta cu capul sus, ca pe-un blestem, toată viața.

Deci da, chinuiți-vă să găsiți nume cât mai originale pentru plodul născut în 2013. Sau, dacă nu originale, măcar cât mai ascunse în analele istoriei. Teodosie, Teoharie sau Teofan sunt în top. Destul de prăfuite cât să pară noi. Și fără iz telenovelistic.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Published: January 22, 2013 | Comments: 8