De grija altuia – p.8

Nu mă interesează că divortează Bănică de Marin. Nici că e posibil ca Elodia să fie adânc îngropată-ntr-un perete de casă. Nu mă interesează nici măcar că Cutare și-a luat casă, Alt Cutare și-a dat demisia sau Cutare 3 a câștigat potul ăl mare la loto. Că așa nu mă interesează pe mine chestiile. Că nu mă afectează.
Și dacă mi se pare că mă afectează, îmi dau două palme virtuale, realizez că nu, și trec mai departe. Sau, dacă mi se pare că-i ceva în neregulă, analizez. Păi, eu am jucat la loto ca să câștig? Nu. Și-atunci de ce m-aș oftica? Și chiar dacă aș fi jucat, e logic să nu fie decât un pot mare, și e normal să nu mă oftic pe câștigător.
Pot să învinovățesc karma, pe mine că n-am luat mai multe bilete sau pe divinitate că nu mi-a trimis numerele câștigătoare în vis. Da` nu pe Cutare 3. Bravo lui, să-l stăpânească sănătos!

Și-ajungem din nou la lătrăi.
Lătrăii sunt specia aia care-ți zâmbește în față, n-are curaj să latre sau să muște când apari, da` pe la spate, mamă-mamă! Lătrăii sunt ăia care au impresia că li se cuvine lor ce ai tu, chiar dacă tu n-ai mare lucru. Pentru ei E mare lucru, pentru că tu ai și ei nu. Și ar face orice ca să aibă. Cum nu știu să facă mare lucru, de cele mai multe ori bagă strâmbe și mănâncă rahat cu polonicul. Orice câine care se respectă nu poate trece nepăsător pe lângă un câcat. Lătrăii nu fac excepție.

Eu nu am skill-uri din astea dezvoltate de socializare, de gătit sau de satisfăcut bărbatul. Eu nu vreau să socializez, să gătesc sau să satisfac bărbatul. Ce am eu se datorează altor skill-uri. Pe care tu nu le ai. De asta eu nu am ce ai tu și tu nu ai ce am eu. E simplu. Ca și cum un medic ar vrea să fie inginer. Poate să vrea, dar nu poate să fie. Dar n-am văzut nici un medic punându-i bețe în roate unui inginer, decât dacă intervine politica la mijloc. Acolo orice e posibil. Dar eu nu fac politică.

Mi-a trecut prin minte să mă urc pe-un scaun și, în gura mare, cu dicție și intonație, să povestesc tot ce fac. De la începuturi până în prezent, cu tot cu detalii sordide gen ce am mâncat la micul dejun, câtă hârtie igienică folosesc și de care. Poate așa nu mai au de ce să se panicheze că ascund ceva. Dar pun pariu că nici așa n-ar fi mulțumiți, c-ar realiza că am mai multe decât știu ei, și s-ar repeta Hiroshima.
Așa că scriu. Pentru lătrăii din întreaga lume. Să latre până le pică maxilarul. Am fundul osos și cuvinte fără limită. Pe care le spun în față, pentru că doare mai tare decât o mușcătură timidă-n dos.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Comments (2)

  1. Florin

    aici e o combinatie invidie-prostie-rautate-etc.. dar stii ce e interesant? ca e o treaba specific romaneasca, si foarte rar intilnita in lume.. in fine, mentalitatile s-or mai schimba si ele:)

    Reply
    1. Camelia Bucur

      nu cred că-n viața asta…

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *