Moralul imoral

Că cică dacă ai 16 ani și ai avut 2 prieteni în 4 luni, deja ai eticheta pusă. Și nu-i o etichetă frumoasă.
Mie mi se pare normal să ai 16 ani și să ai 2 prieteni în 4 luni. La 16 ani ieși, bei o bere, vorbești bălării, te pupi, ești romantic și gata! ai prieten. Dacă n-ai ce vorbi, sau n-ai bani de bere, sau n-ai chef să te pupi, schimbi prietenul. E un soi de socializare la scară mică. Faptul că ești cu mai mulți cineva nu e aceeași chestie cu a avea câteva divorțuri la activ. Nu faci decât să cunoști lume, nu semnezi contracte pe viață.

Da` nu, că vezi tu, că e ceva în neregulă acolo. Nu e o fată cuminte. Clar cine știe ce mai face ea cu duzina de prieteni pe care îi are. Tocmai, cine știe? Poate că nici măcar nu fac nimic. Poate studiază istoria antică și beau ceai. N-ai de unde ști. Și da, se pupă. Și ce-i rău în asta? În afara faptului că e un obicei foarte sănătos din punct de vedere medical, e normal ca la 16 ani să se pupe.
Ar fi ciudat să nu vrea să facă asta. Ar fi ciudat să se-nchidă-n casă, să nu iasă, să nu cunoască pe nimeni, să aibă gânduri de măritiș cu un bărbat mai în vârstă pe care nici nu-l cunoaște, dar pe care l-au ales părinții, ar fi ciudat să creadă că pe copii îi aduce barza și să vină acasă cu burta la gură pentru că n-a știut, ar fi ciudat să nu vrea să bea o bere, să țipe-n gura mare c-o să fie virgină până la 25 de ani, eventual după căsătorie, multe chestii sunt ciudate, nu faptul că face slalom printre prieteni.

Căăăă… pe vremea mea… pe vremea ta se făceau serate dansante, fetele nu învățau în aceeași clasă cu băieții și erau prea multe subiecte cenzurate. Pe vremea ta încă mai exista zidul Berlinului, Madonna era anticristul, se făceau glume cu perdea și te căutau la batistă și la unghii la școală. Probabil încă mai considerați mișcările lui Elvis lascive și machiajul era apanajul femeilor căsătorite. Taxi-urile erau chemate doar de bărbați și să ai copil fără să fii măritată era un păcat capital. Normal că nu-i ca pe vremea ta. Nici măcar ca pe vremea mea nu mai e, dar asta nu înseamnă că se merge pe drumul spre pieire. Pur și simplu s-au schimbat vârstele, regulile și prioritățile.

Și cred că e greu să fii an old bitter lady, care regretă că n-a avut aceleași condiții ca acum în perioada în care a crescut, care nu vede cu ochi buni nimic și preferă să găsească răul în orice, dar pe bune că virginitatea excesivă și-un grad ridicat de pudibondism nu aduce nimic bun. Live and let live. Poate în altă viață te vei reîncarna într-o fată de 16, și nu ți-ar plăcea să te judece alții doar pentru că ai chef să trăiești.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *