Monthly Archives: February 2013

Spring time

Pentru că n-a mai fost concurs de mult, pentru că a venit primăvară, pentru că un maraton e mereu binevenit, pentru că e prima ediție de nou sezon, pentru că-mi place, mă-nscriu și particip la Super Blog Spring 2013.

Pân` la următorul consurs, la bună vedere!

Published: February 28, 2013 | Comments: 4

Sfârșit de anotimp

Încep să cred că am vecini ori surzi, ori bătuți în cap. Și foarte melomani. Da` ei nu ascultă orice fel de muzică. Ei ascultă din aia care-mi face biroul să vibreze, perna să danseze, creierul să zbârnâie. Nu-mi pot da seama ce e cu adevărat. E un ÎȚ-ÎȚ-ÎȚ continuu. Azi dimineață m-am trezit, c-am avut impresia că-mi sună telefonul. Vibra patul cu mine. Vecinii își începuseră programul.
Astă-noapte, îmi vibra scaunul. Tot de la ei. Partea bună e că am parte de vibromasaj gratuit. Partea pe care n-o înțeleg e cum de nu tremură cu toții, inclusiv când merg pe stradă, după atâta ÎÎÎȚ.

Cel mai probabil au casa goală, pentru că tot ce era posibil să se spargă s-a spart demult. Îmi imaginez că nici geamuri nu mai au. Și-au dat demisia și s-au transformat în cioburi, în speranța unei vieți mai bune.
Încep să-mi regret vecinii care ascultau manele.

Am aflat că e semn rău dacă se nasc din ce în ce mai mulți băieți. Nu-nțeleg de ce, dar cică e clar că ne îndreptăm spre o altă apocalipsă. Asta din înțelepciunea fostelor sau actualelor gravide. Nici să nu ne gândim că există o explicație genetică. Da` de ce să ne gândim? E atât de simplu să interpretezi orice după ureche. Și nici nu trebuie să-ți mai bați capul cu învățatul, dacă te ghidezi după semnele naturii. Să devenim vraci și ghicitoare și viitorul sună din ce în ce mai bine.

Iar dacă vrei să știi sigur ce sex va avea copilul, nu te mai obosi să-ți faci o ecografie. Gândește-te dacă, în timpul conceperii, el a stat sau nu cu gura deschisă. Semnele nu mint niciodată.

În ordinea asta de idei, mâine începe oficial primăvara. Muzicală, cu semne, premoniții, o primăvară cu de toate. O aștept ca pe martie.

Pân` la următoarele dileme, la bună vedere!

Published: February 28, 2013 | Comments: 2

Virus Poliția Română

Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea fi infractor. Sigur, am citit cărți cu persoane acuzate pe nedrept care, într-un final, își dovedesc nevinovăția, am văzut filme din care am prins cam care sunt metodele de a evada, știu că în închisoare trebuie să ai mereu la îndemână un cuțit, fie el și din plastic, că nu trebuie să arăți că ți-e frică și, mai ales, niciodată nu trebuie să-ți alunece săpunul. Dar de aici până la a fi eu infractor, e cale lungă. Cea mai gravă chestie pe care am făcut-o a fost să bușesc mașina prima dată după ce mi-am luat carnetul, s-a îndoit puțin bara din față și nici măcar n-a fost vina mea.

Așa că, în momentul în care am devenit infractor, am înghețat.
Cuminte dimineața, cu cafeluța mea, cu țigara aprinsă, într-un halat moale și cald, frecând netul. Nimic ciudat, nimic pervers, doar răsfoind din blog în blog. Sluuurp, o gură de cafea, puuuuuufff, un fum din țigară, PADABUMBANG! Ecranul se schimbă. Netul meu prietenos nu mai era prietenos deloc. În fața mea era o pagină necunoscută.
Poliția română mă informa că compul meu e blocat din motivele caracterului activ neautorizat. Cu IP-ul meu, pe care nu-l știu pe de rost, dar am presupus că e al meu, că apărea și numele meu de utilizator și, bonus, moaca mea prinsă în poză, poză făcută – culmea! – cu webcamul de la laptop pe care nici măcar nu știu să-l deschid. 
Cu lista chestiilor pe care e posibil să le fi încălcat, cu amenzile aferente și cu anii de închisoare pe care trebuie să-i fac pentru că.

Cred c-am albit puțin în momentul ăla. Mă vedeam frumos, în hăinuțe vărgate, cu gamela mea proprie și personală, fiind atentă să nu scăp săpunul, Mab aducându-mi supiță în borcan, încercând să nu-mi iau prea multă bătaie, găsindu-mi un Daddy, făcând trafic cu țigări, ieșind după 4 ani, cu barbă, mușchi de halterofil și trening, viața mea terminată, minunatul meu corp distrus, minunata mea ființă transformată într-un monstru.

Nu știu să fi încălcat drepturi de autor, îs legală. La porno cu minori sau animale nu m-am uitat, că nu mă pasionează; am alte preferințe și fetișuri. Nu simpatizez cu teroriștii, nu mă joc de-a hackerul, nu virusez pe alții. Și, totuși, în fața mea stă căscată gura legii, care spune că am făcut măcar una din chestiile astea. Că fundul meu va putrezi în închisoare. Că pot plăti o amendă de 3 milioane ca să-mi ispășesc păcatele sau mi se deschide dosar penal. Panică.
Ecranul alb, compul mort. Și-am făcut ce face orice muritor de rând. I-am făcut o formatare. A mers și mi-am zis că cineva se joacă cu mintea mea. Compul meu era deblocat, nu voi ajunge la închisoare, cineva a făcut o glumă proastă, ce bine c-am scăpat!

A doua zi, compul blocat. Același mesaj. Moaca mea în poză. Panică. Formatare? Nu mai mergea. Safe mode? Nu mai mergea. Nu mai mergea nimic. Înghețat. Dacă prima dată am scăpat, acum e clar poliția română care e pe urmele mele. Mai că-mi venea să mă ascund sub pat. Sau să alerg prin casă, smulgându-mi părul din cap.
Noroc că tehnologia a evoluat și există net pe telefon. Cercetări acerbe, cu degete tremurânde. Vestea bună: e un virus. Vestea și mai bună: nu, poliția n-a pus ochii pe mine, n-am făcut nimic ilegal, n-o să-mi asortez câțiva ani hainele-n dungi. E doar un virus. Care intră-n sistem, îl blochează și vrea bani.
Afectați? Câteva milioane. Un Trojan scârbos, care mi-a mâncat trei zile fizice și mulți ani psihici.

În momentul în care scriu aceste rânduri, sper să fi scăpat total de el. Soluții sunt pe tot netul. Unele merg, altele nu. Eu am primit leacul gratis, de la prietenul unui prieten. Îl dau gratis mai departe.
Aici găsiți cum să intrați în sistem, ca să aveți șansa la o formatare. BDRemoval Trojan Ransom IcePol, ca să iasă formatarea. Dup-aia, pe rând, instalare, update și rulare fără conexiune la net a ăstora: Spybotsd162, SUPERAntiSpyware și Malwarebytes Anti-Malware. Deocamdată se pare că merge. De-abia după câteva zile voi putea răsufla ușurată.

Sper să nu mai dea nimeni peste el. Nasol e că-l poți lua de absolut oriunde. Nu contează ce vezi, descarci sau ce ai tu în comp. E alunecos ca un șarpe și mare ca calul troian. Ideea e să nu se mai panicheze nimeni. Dacă eu am inima puternică, alții ar putea face infarct.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

Published: February 23, 2013 | Comments: 48

Jurnalul unei pisici de casă – p.2

Sunt pisică și știu că sunt pisică. Și știu foarte bine ce e de mâncat și ce nu, cu toate că humanșii insistă obsesiv și obsedant să-mi repete ce se mănâncă și ce nu.

În primă fază, totul e de mâncat. Tot ce poate fi mirosit, ros, furat, tot ce stă pe-o farfurie, tot ce există în dulapul mare din care vin pliculețele, tot ce poate fi dat jos, tot ce poate fi molfăit, totul. Până și humanșii sunt de mâncat, dacă aș fi o pisică canibal. Sau dacă mi-aș pune mintea cu ei.
Cu toate că-s mari, humanșii sunt slabi și ușor de răpus.

Îmi place humansul meu, deci nu l-aș mânca. Pe cine m-aș mai culca? Cine ar mai avea onoarea să mă mângâie? Pentru cine aș mai da concerte? Dar humansul meu trebuie să știe că, dacă vreau neapărat, îl pot doborî, răni și mânca. De asta, din când în când, îi aduc aminte că e mai slab decât mine, mușcându-l ușor. Poate și o gheară preventivă. Nu prea tare, pentru că-s ușor de zgâriat și nu te mușcă înapoi. Ba chiar se amuză când îs plini de urme de război. Humanșii sunt masochiști dar, în sinea lor, știu că de mine depinde dacă se transformă sau nu în pradă.

Orice e de mâncare sau măcar de încercat. Șireturile sunt bune de ros. Sfoara e bună de ros. Dar mai inaccesibilă pentru că, de fiecare dată când găsesc o bucată decentă de sfoară, humansul o ia și-o duce-ntr-o pungă mare, unde aruncă tot felul de lucruri gustoase sau folositoare. Bucățelele de hârtie cu care mă joc tot acolo sfârșesc. Cablurile. Nu sunt gustoase, dar senzația e uluitoare. Sunt gumate și cauciucate și, sub primul strat, urmează altele. Reușisem să ajung aproape de al doilea strat când humansul l-a îmbrăcat într-o piele deloc gustoasă. L-a izolat, cică. Și acum are gust de mingiuțe din alea portocalii, pe care le desfac și le mănâncă și miroase în toată casa ca atunci când pun un pom mare-n mijloc și-l îmbracă cu alte mingiuțe care nu-s de mâncare, dar se rostogolesc atât de frumos!

Și mai sunt tot felul de lucruri pe care humanșii le mănâncă, unele bune, unele grețoase, dar pe care nu mi le dau decât dacă insist foarte mult. Insist pentru că vreau să gust. Să văd dacă-mi place. Și-apoi se minunează că mănânc chestii pe care ei nu mi le pun niciodată în farfurie. Unele-s bune. Chiar dacă n-ar fi, mi se pare total nepoliticos să mănânce fără măcar să-mi ofere. Să văd ce e. Să decid singură dacă-mi place sau nu, dacă mănânc sau nu. Și tot ei se minunează.

N-am mai văzut ființe care să se minuneze atât de mult ca humanșii. Să te urmărească extaziați când faci chestiile cele mai simple, gen să mănânci morcov, chips-uri sau alune. Sau prăjitură. Fistic. Semințe. Baloane. Paste. Calciu. Cartofi prăjiți. Flori. Și niciodată ei nu se joacă cu mâncarea. Ce rost are s-o mănânci, dacă n-o vânezi puțin înainte? S-o ascunzi, s-o găsești, s-o devorezi ca-n sălbăticie?

Humanșii sunt ciudați.
Și-n fiecare zi descopăr ceva nou despre humanșii mei.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Published: February 16, 2013 | Comments: 4

$finți

Un american și-a dat demisia pentru că pe fluturașul de salariu a observat cifra 666. Și n-a putut suporta gândul că e în slujba diavolului. Prostia vine în diferite ambalaje.

Încă se mai umblă din ușă-n ușă ca să se ceară bani pentru nu știu care biserică. Că trebuie terminată. Da` de ce ai început-o? Sunt biserici mai multe decât farmacii. Dacă mă doare capul, am nevoie să găsesc o farmacie, să-mi cumpăr o pastilă și să-mi treacă. Nu intru să aprind o lumânare și să mă vindec cu mirosul de tămâie. Farmacista o să-mi dea o rețetă, preotul o să-mi spună să îndur. O să treacă. Prefer să treacă mai repede. Nu vreau să ajung sfânta mucenică Camelia. Nu vreau să fiu beatificată pentru c-am îndurat cu stoicism și-am renunțat la pastile.

Și nu-nțeleg religia aia care spune să nu apelezi la medici, operații, pastile, pentru că domnul vindecă totul. O fi vindecând el orice, da` se pare că leac pentru prostie nici măcar El nu are.

Cred cu tărie că numărul ridicat de biserici e cauza accidentelor rutiere. Pentru că majoritatea șoferilor or să-și facă cruce când trec pe lângă o biserică. Nu una, ci o serie de 3. Chit că trec pe lângă aceeași biserică de 10 ori pe zi. Își fac cruce, ridică mâna de pe volan, nu mai ajung la schimbătorul de viteze, crucea-i gata, PADADUMBANG! la fel e și accidentul. Religia excesivă omoară.

Religie și prostie: tot românul se plânge că trebuie să dea șpagă la medici. Trebuie e ciudat spus, pentru că încă te mai duci cu plicul și i-l îndeși în buzunar, fără să ți-l ceară. Insiști, pentru că ți-e frică că n-o să aibă grijă de tine dacă nu-l plătești, și dup-aia te plângi că medicii vor șpagă. Mă rog. Șpaga nu e bună. Insiști s-o dai. Medicul are grijă de tine. Te operează, îți dă pastile, îți pune piciorul în ghips.
N-am auzit nici un dreptcredincios plângându-se că dă bani la popă. Și dă mulți, pentru orice binecuvântare pe care o cere de la mesagerul lui direct. Dă bani cu nemiluita. Dă bani pentru rugăciuni. Plus că popa, cu toate că are salariu, mai are și tarif pentru că vine să-ți cântre de trei ori aleluia. Și nu pleacă dacă nu-l plătești, sau strâmbă dezgustat din nas dacă-i împingi un 5 lei. Ce-i el? Nici măcar țârcovnicului nu-i dai doar 5 lei.
Mă, ești prost? Deci te plângi că dai bani ca să te faci bine, da` n-ai nimic împotriva datului de bani în scopuri sfinte.

A umblat mult timp faza aia cu ”avem nevoie de spitale, nu de catedrale”. Și-s de acord cu ea. Te poți ruga și sub masă, da` n-o să te opereze nimeni în biserică. Decât cu echipament care nu se cheamă cădelniță. Și cu preoți care au terminat medicina. Și-or să te trateze cu chestii care costă, nu cu lumânări pe care le poți face acasă, anafură care e pesmet și rugăciuni pe care le poți citi și tu, direct din cărțile sfinte.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Published: February 11, 2013 | Comments: 12