Rap creștin

Pentru mine rap-ul e un soi de hip-hop și ambele trebuie să vorbească despre femei, arme, băiețași și bani. Rock-ul de orice fel e despre durere, cum te tai din diverse motive, cum  mori în chinuri groaznice, cum te-a părăsit, înșelat și cum ai supraviețuit după, asta aplicându-se și pentru country. Un gen special de rock e black metal-ul care tre`să spună despre mai mult sânge și despre cum Satan e stăpânul și ave ție. Pop-ul e cu dragoste din aia cu ținut de mână, primăvară și floricele, iar manelele-s alea cu dușmanii, familia și lălăiala. Mai e și muzica bisericească, bizantină sau gregoriană, care implică mulți sfinți, dumnezei și fecioare; în nici un caz sacrificate, pentru că ăla e rock cu orchestră și cor.

Dar în nici una dintre definițiile mele pentru muzică nu încape rap-ul creștin. Să dai din cap în ritm de hip-hop pe versuri din Biblie. Să răp-uiești ridicându-l în slăvi pe Isus. Mi se pare peste mână. Unde-s drogurile? Unde-s ăia pe care-i omori din plăcere? Unde-s femeile dezbrăcate care dau frumos din fund? Unde-s bling-bling-urile, mașinile, faima, cartierele? Unde-i violența? Cum să răp-uiești cu crucea-n mână? Rap-ul în sine e făcut din versuri cu șustă, iar ca să fii un bun creștin trebuie să-ți lipsească șusta. Lasă popa să citeze din Evanghelie. Lasă-l pe el să facă versurile și muzica. Fă rap violent. Dă-mi ghetto-ul, dă-mi mizeria și durerea și spaima, nu-mi povesti despre cum te va mântui dumnezeu în cea de-a-7-a zi.

Am auzit eu de rock creștin și e unul frumușel care cântă cu familia despre cum Jesus is a friend of mine. La ăla mă uit amuzată. E frumușel să atragă și făcea asta prin anii `70. Negrii care dau din fund în biserică mi se par sinceri și liberi. Da` să-mi povestești cum după blocurile gri stă Jesus care-ți fură marijuana din mână, care te salvează de amenințarea gagicilor bestiale care vor să-ți danseze în poală și care te învață să nu-i spargi dinții lu` ăla care te-a enervat, ba să-ntorci și celălalt obraz când îți aplică un pumn sincer, mi se pare deplasat.

În stilul ăsta, în curând o să se promoveze sexul creștin – doar poziția misionarului, neapărat cu o singură persoană de sex opus, țigările creștine – din frunze de busuioc și alcoolul creștin – vodca fără alcool. Death black metal creștin, în care diavolul devine the good guy și nu mai cere sacrificii umane, vampirii creștini, care preferă să moară de foame și să fie sanctificați decât să omoare pe cineva și curvele creștine , care or să-și ofere serviciile gratis, dacă poți să le reciți pasaje din psalmi.

Clar vine apocalipsa.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Comments (4)

  1. Ragnar

    O să râzi, dar un fel de black metal creștin există. Se numește white metal, aka christian metal. :)
    Uite un exemplu, care personal îmi place: Mortification.
    http://www.youtube.com/watch?v=vhQZGJTgmq0

    Reply
    1. Camelia Bucur

      cumva știu că există. dar tot mi se pare bizar. adică, peste mână.
      doar că Mortification numai a creștin nu sună. pe când Pocăiții…

      Reply
  2. mihaela

    Am mai dat pe undeva de baietii astia si mi-am facut temele atunci. Tanti wikipedia zice asa “Hip hop-ul timpuriu a fost văzut ca un suplinitor al altercațiilor dintre bande, battle-urile hip hop înlocuind violența fizică” io mai batai intre bande ca alea organizate de crestini prin evul mediu nu am vazut, numa’ razbelurile pornite de musulmani concureaza Cruciadele noastre.Si atunci hip hop-ul crstin devine de-a dreptul logic si te intrebi numai de ce s-au regasit atat de greu crestinii si hip hop-ul adica.

    Reply
    1. Camelia Bucur

      pentru că hip-hop-ul trebuie să vorbească direct, nu creștin cenzurat :(((

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *